SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  23
Vasile Alecsandri 
(1818-1890) 
S-acel rege al poeziei, vecinic tânăr si ferice, 
Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice, 
Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri, 
Ce-nşirând mărgăritare pe-a stelei blânda raza 
Acum seculii străbate, o minune luminoasa, 
Acum râde printre lacrimi, când o cânta pe Dridi... 
(Mihai Eminescu) 
Profesor Adina Timofte 
Colegiul Tehnic “Ion Creangă” – Tîrgu-Neamţ
Vasile Alecsandri (n. 
21 iulie 1821 la Bacău, d. 
22 august 1890) a fost un 
poet, autor, dramaturg, 
folclorist, om politic, 
ministru, academician 
român, creator al 
teatrului românesc şi a 
literateraturii dramatice în 
România, personalitate 
marcantă a Moldovei şi 
apoi a României de-a 
lungul întregului secol al 
XIX-lea.
Conacul de la Mirceşti, zidit cu 
istorie si tencuit cu literatura 
Casa 
"bătrâneasca" a 
fost dărâmata 
după moartea 
părinţilor, pentru 
ca îi trezea 
poetului amintiri 
răscolitoare
Lunca din Mirceşti 
Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide; 
Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde. 
Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând, 
Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând. 
O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! 
În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare, 
Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt 
Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ. 
………………………………….. 
Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al ţării mele, 
Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! 
Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, 
Şi Siretul te închide cu-al său braţ dismierdător. 
Umbra ta, răcoritoare, adormindă, parfumată, 
Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. 
Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriţi, 
Ea la sânul ei atrage călătorii fericiţi. 
Şi-i încântă, şi-i îmbată, şi-i aduce la uitare 
Prin o magică plăcere de parfum şi de cântare, 
Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, 
Tot şopteşte de iubire în frumoasa luna mai!
Casa memorială 
Mirceşti 
Construitã în 1867 şi destinatã a fi şcoalã 
la Mirceşti, îi place atât de mult poetului, 
încât se mutã din casa pãrinteascã şi va 
trãi aici pânã la sfârşitul vieţii, scriind 
partea cea mai însemnatã şi valoroasã a 
operei sale: Pastelurile, ciclul Ostaşii 
noştri, Legendele, Despot -Vodã, Fântâna 
Blanduziei, Ovidiu. 
Devenitã casã memorialã în 1957 şi 
reorganizatã pe o tematicã ştiinţificã în 
1987, ea pãstreazã parfumul autentic al 
anilor când trãia aici marele "bard" .
Debuturi… 
Debutul său stă sub semnul unui 
romantism tipic, entuziast, liric 
(Buchetiera de la Florenţa, Doine şi 
lăcrimioare) dar şi a unei 
necruţătoare critici a ridicolului 
social în piesa Iorgu de la Sadagura 
sau în ciclul Chiriţelor.
P A S T E L U R I 
Pastelul este o specie a genului liric cunoscută - în această 
formă - numai în literatura română, creată şi dusă la celebritate de 
Alecsandri însuşi, într-un ciclu de versuri pe care l-a intitulat: 
Pasteluri, publicate în revista Convorbiri literare, în cea mai mare 
parte între 1868 şi 1869. 
Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu 
numai ideea corespondenţei dintre sentiment şi tabloul de natură, ci şi 
pe aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mişcător al marilor cicluri 
naturale, al anotimpurilor, care sunt luminate şi însufleţite mereu de 
altă viaţă, în alte nuanţe. 
Pe de altă parte, Alecsandri supune descrierea unui proces de 
obiectivare caracteristic poeziei post romantice, încercând să o apropie 
de trăsăturile unei opere plastice. Pastelul este un tablou realizat cu 
ajutorul limbajului (la origine, pastelul înseamnă un desen în creion 
moale, uşor colorat). 
Acest tip de poezie manifestă preocupare pentru satisfacerea 
unor exigenţe specifice: compoziţie, colorit, echilibru.
Pastelurile sunt cântări 
plin de încredere adresate 
adevăratelor valori: 
munca, natura, rodnicia, 
robusteţea şi sănătatea 
morală.
Universul PPaasstteelluurriilloorr e 
străbătut de euforie vitală şi 
optimism cosmic. Poetul 
implică regularitatea 
ciclurilor naturii, armonia 
rânduielilor firii, ordinea 
imanentă a creaţiei.
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! 
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, 
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare 
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. 
Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios 
Ca înaltele coloane unui templu maiestos, 
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, 
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. 
O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii 
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. 
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare 
Unde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare. 
Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas; 
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; 
Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată... 
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
Pastelurile cântă frumuseţile naturii, în 
general, şi ale locurilor natale în special. 
Alecsandri compune primele pasteluri 
începând, probabil, din 1867, în urma unei 
politicoase invitaţii de colaborare la 
„Convorbiri literare” adresată de Iacob 
Negruzzi, în acelaşi an, iar în anul 1 868 îi apar 
în amintita revistă, nouă dintre acestea. 
Publicarea lor continuă, în ritmuri diferite 
până la 1 septembrie 1874, dând şapte suite de 
Pasteluri.
Gerul Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire 
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; 
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori 
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. 
Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte 
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, 
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, 
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. 
Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, 
Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, 
Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri, 
Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. 
Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare 
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare. 
O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meu 
Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!
Tematic, pastelurile lui Alecsandri pot fi grupate 
în patru cicluri mai importante: al anotimpurilor, al 
muncilor agricole, al Mirceştilor şi un ciclu exotic, 
fiind totodată „un calendar rural şi al muncilor 
câmpeneşti respective (toamnă, iarnă, primăvară, 
vară)”. (G. Călinescu) 
Ca şi George Coşbuc, V. Alecsandri cântă natura 
în toate anotimpurile (Sfârşit de toamnă, Iarna, 
Oaspeţii primăverii, Secerişul) dar, dacă pentru poetul 
din Hordoul Năsăudului anotimpul preferat este vara, 
predilecţia „bardului de la Mirceşti” se îndreaptă spre 
anotimpul iarna înfăţişat în pastelurile: Iarna, Gerul, 
Viscolul, Miezul iernei, Sfârşitul iernii.
Sania 
Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la primblare. 
Caii muşcă-a lor zăbale, surugiul e călare; 
Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi... 
Tu zâmbeşti?... Zâmbirea-ţi zice că e bună pentru noi. 
Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, 
Răpind sania uşoară care lasă urme albe. 
Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei 
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei. 
Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare 
Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare, 
Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar 
Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar. 
Acum trecem prin poiene, acum trecem prin 
zăvoaie; 
Crengile-aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie. 
Iată-o gingaşă mlădiţă cu şirag de mărţişori... 
Tu o rupi?... Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori.
Toate pastelurile sunt descrieri în 
versuri prin care poetul îşi exprimă 
trăirile sufleteşti legate de aspectul 
din natură zugrăvit. 
În pasteluri se regăsesc zugrăvite 
peisaje, anotimpuri, fenomene ale 
naturii, aspecte din universul 
plantelor sau al animalelor, cu ceea 
ce au ele caracteristic, deosebit.
Noaptea 
Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă, 
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă, 
Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori, 
Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori. 
Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte 
Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte. 
Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici? 
E vro tabără de care sau un rond de tricolici? 
Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude. 
El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude, 
Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau 
Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau. 
Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare! 
Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare, 
Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc, 
Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!
"Hora Unirii", imn scris în 1855 de marele 
poet Vasile Alecsandri, a fost cântat în 
timpul Unirii Principatelor (1859) şi, în 
general, în toate ocaziile când românii 
aspirã la uniune şi armonie. "Hora Unirii" 
este cântat pe ritmul unui dans lent, dar 
energic, care reuneşte întreaga adunare. 
Dansul în cerc (hora) este el însuşi un 
vechi ritual, simbolizând comunitatea 
spiritualã, egalitatea şi dorinţa românilor 
de a trãi laolaltã.
Doina este cea mai vie expresie 
a sufletului românesc. 
Ea cuprinde simţurile sale de 
durere, de iubire si de dor. 
Melodia doinei, pentru cine o 
înţelege, este chiar plângerea 
duioasă a patriei noastre după 
gloria sa trecută!
Doina, doiniţă! 
De-aş avea o puiculiţă, 
Cu flori galbene-n cosiţă, 
Cu flori roşii pe guriţă! 
De-aş avea o mândrulică 
Cu-ochişori de porumbică 
Şi cu suflet de voinică! 
De-aş avea o bălăioară 
Naltă, veselă, uşoară, 
Ca un pui de căprioară! 
Face-m-aş privighetoare 
De-aş cânta noaptea-n răcoare 
Doina cea dezmierdătoare! 
Doina, doinită! 
De-aş avea o puşculiţa 
Şi trei glonţ în punguliţă 
Ş-o sorioară de bărdiţă! 
De-aş avea, pe gândul meu, 
Un cal aprig ca un leu, 
Negru ca păcatul greu! 
De-aş avea vro şapte fraţi, 
Toţi ca mine de bărbaţi 
Şi pe zmei încălecaţi! 
Face-m-aş un vultur mare, 
De-aş cânta ziua, la soare, 
Doina cea de răzbunare! 
Doina, doiniţă! 
Şi i-aş zice: "Mândruliţă, 
Mă jur p-astă cruciuliţă 
Să te ţin ca un bădiţă!" 
Şi i-aş zice: "Voinicele, 
Să te-ntreci cu rândunele 
Peste dealuri şi vâlcele!" 
Şi le-aş zice: "Şapte fraţi, 
Faceţi cruce şi juraţi 
Vii în veci să nu vă daţi!" 
Hai, copii, cu voinicie, 
Să scăpăm biata moşie 
De păgâni şi de robie!
Doinele sunt considerate de către muzicologi singurele genuri melodice 
folclorice românesti care îsi au originea în spatiul carpato-dunarean al dacilor 
şi, totodată, singurele care nu au influenţe majore provenite din alte zone 
culturale străine Daciei şi românilor.
Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul 
Direcţia nouă în poezia şi proza românească în care spune: 
„În fruntea noii mişcări e drept să punem pe Vasile 
Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generaţia 
trecută, poetul “Doinelor şi lăcrămioarelor”, culegătorul 
cântecelor populare, păruse a-şi fi terminat chemarea 
literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul 
iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei 
mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, 
poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea 
Pastelurilor ... “
 Vasile alecsandri

Contenu connexe

Tendances

125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf
125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf
125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdfbibliolynne
 
Ziua drapelului
Ziua drapeluluiZiua drapelului
Ziua drapeluluidalex4c
 
Desene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescuDesene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescuBiblioteci Bihorene
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Mary Dulits
 
Prezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxPrezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxMiaAim2
 
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiCristian Ghinghes
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-EminescuVilleFTW
 
Problematizarea in didactica
Problematizarea in didactica Problematizarea in didactica
Problematizarea in didactica Sxr Suxir
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăStella Grama
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaVlad Bodareu
 
Spune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaSpune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaRodica B
 
Bolile cu transmitere sexuala
Bolile cu transmitere sexualaBolile cu transmitere sexuala
Bolile cu transmitere sexualaLaurenţiu Bogdan
 

Tendances (20)

Lecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptxLecția de tip atelier.pptx
Lecția de tip atelier.pptx
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf
125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf
125073597 lucian-blaga-mesterul-manole-pdf
 
Moldova independentă
Moldova independentăMoldova independentă
Moldova independentă
 
Alexandru ioan cuza
Alexandru ioan cuzaAlexandru ioan cuza
Alexandru ioan cuza
 
Ziua drapelului
Ziua drapeluluiZiua drapelului
Ziua drapelului
 
Desene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescuDesene dupa poeziile lui eminescu
Desene dupa poeziile lui eminescu
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
Rolul plantelor in natura
Rolul plantelor in naturaRolul plantelor in natura
Rolul plantelor in natura
 
Prezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptxPrezentare de carte.pptx
Prezentare de carte.pptx
 
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
 
Mihai-Eminescu
Mihai-EminescuMihai-Eminescu
Mihai-Eminescu
 
Problematizarea in didactica
Problematizarea in didactica Problematizarea in didactica
Problematizarea in didactica
 
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă duratăProiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
Proiectarea de lungă durată și proiectarea de scurtă durată
 
recomandare
recomandarerecomandare
recomandare
 
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturiiExperienţe de promovare a cărţii şi lecturii
Experienţe de promovare a cărţii şi lecturii
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
 
Spune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoalaSpune nu violentei in scoala
Spune nu violentei in scoala
 
Scenariu.docx
Scenariu.docxScenariu.docx
Scenariu.docx
 
Bolile cu transmitere sexuala
Bolile cu transmitere sexualaBolile cu transmitere sexuala
Bolile cu transmitere sexuala
 

Similaire à Vasile alecsandri

Alecsandri vasile insira-te, margarite (aprecieri)
Alecsandri vasile   insira-te, margarite (aprecieri)Alecsandri vasile   insira-te, margarite (aprecieri)
Alecsandri vasile insira-te, margarite (aprecieri)Grama Violeta
 
Adrian Popescu.pptx
Adrian    Popescu.pptxAdrian    Popescu.pptx
Adrian Popescu.pptxCsonkaIonela
 
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic  -Nichita StanescuIn dulcele stil clasic  -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic -Nichita StanescuAna-MariaPopescu
 
fisa de lectura Malul Siretului.docx
fisa de lectura Malul Siretului.docxfisa de lectura Malul Siretului.docx
fisa de lectura Malul Siretului.docxDianaLctu
 
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -NeaguAdriana2
 
Eminescu prezentare bibl. mares crina
Eminescu   prezentare bibl. mares crinaEminescu   prezentare bibl. mares crina
Eminescu prezentare bibl. mares crinaMares Crina
 
Romanta soarelui-1.pptx proiect limba ro
Romanta soarelui-1.pptx proiect limba roRomanta soarelui-1.pptx proiect limba ro
Romanta soarelui-1.pptx proiect limba roAndreeaarng
 
Tematica Naturii.pptx
Tematica Naturii.pptxTematica Naturii.pptx
Tematica Naturii.pptxStvilIulian
 
Teza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doilea
Teza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doileaTeza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doilea
Teza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doileaDavid Andrei Serbanescu
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriIonescu Ion
 
Miezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandriMiezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandrinoanatedi
 
Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018
Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018
Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018Ioan M.
 
Alecsandri vasile muntele de foc (aprecieri)
Alecsandri vasile   muntele de foc (aprecieri)Alecsandri vasile   muntele de foc (aprecieri)
Alecsandri vasile muntele de foc (aprecieri)Grama Violeta
 
Evoluţia poeziei
Evoluţia poezieiEvoluţia poeziei
Evoluţia poezieiviviana
 
Alecsandri vasile despot voda (tabel crono)
Alecsandri vasile   despot voda (tabel crono)Alecsandri vasile   despot voda (tabel crono)
Alecsandri vasile despot voda (tabel crono)Grama Violeta
 

Similaire à Vasile alecsandri (20)

Alecsandri vasile insira-te, margarite (aprecieri)
Alecsandri vasile   insira-te, margarite (aprecieri)Alecsandri vasile   insira-te, margarite (aprecieri)
Alecsandri vasile insira-te, margarite (aprecieri)
 
Adrian Popescu.pptx
Adrian    Popescu.pptxAdrian    Popescu.pptx
Adrian Popescu.pptx
 
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic  -Nichita StanescuIn dulcele stil clasic  -Nichita Stanescu
In dulcele stil clasic -Nichita Stanescu
 
fisa de lectura Malul Siretului.docx
fisa de lectura Malul Siretului.docxfisa de lectura Malul Siretului.docx
fisa de lectura Malul Siretului.docx
 
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
prezentare power point ziua Mihai Eminescu -
 
Eminescu prezentare bibl. mares crina
Eminescu   prezentare bibl. mares crinaEminescu   prezentare bibl. mares crina
Eminescu prezentare bibl. mares crina
 
Fisa lucru lirism
Fisa lucru lirismFisa lucru lirism
Fisa lucru lirism
 
Eminescu
EminescuEminescu
Eminescu
 
Romanta soarelui-1.pptx proiect limba ro
Romanta soarelui-1.pptx proiect limba roRomanta soarelui-1.pptx proiect limba ro
Romanta soarelui-1.pptx proiect limba ro
 
Pe aripi de primavara
Pe aripi de primavaraPe aripi de primavara
Pe aripi de primavara
 
Tematica Naturii.pptx
Tematica Naturii.pptxTematica Naturii.pptx
Tematica Naturii.pptx
 
Teza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doilea
Teza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doileaTeza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doilea
Teza la Romana - Clasa a VI-a - Semestrul al doilea
 
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multeIulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
 
Din viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitoriDin viața și opera unor scriitori
Din viața și opera unor scriitori
 
Miezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandriMiezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandri
 
Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018
Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018
Taifas literar nr. 3 (19), martie 2018
 
Alecsandri vasile muntele de foc (aprecieri)
Alecsandri vasile   muntele de foc (aprecieri)Alecsandri vasile   muntele de foc (aprecieri)
Alecsandri vasile muntele de foc (aprecieri)
 
Evoluţia poeziei
Evoluţia poezieiEvoluţia poeziei
Evoluţia poeziei
 
Cerna pps
Cerna ppsCerna pps
Cerna pps
 
Alecsandri vasile despot voda (tabel crono)
Alecsandri vasile   despot voda (tabel crono)Alecsandri vasile   despot voda (tabel crono)
Alecsandri vasile despot voda (tabel crono)
 

Vasile alecsandri

  • 1. Vasile Alecsandri (1818-1890) S-acel rege al poeziei, vecinic tânăr si ferice, Ce din frunze îţi doineşte, ce cu fluierul îţi zice, Ce cu basmul povesteşte - veselul Alecsandri, Ce-nşirând mărgăritare pe-a stelei blânda raza Acum seculii străbate, o minune luminoasa, Acum râde printre lacrimi, când o cânta pe Dridi... (Mihai Eminescu) Profesor Adina Timofte Colegiul Tehnic “Ion Creangă” – Tîrgu-Neamţ
  • 2. Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 la Bacău, d. 22 august 1890) a fost un poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician român, creator al teatrului românesc şi a literateraturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
  • 3. Conacul de la Mirceşti, zidit cu istorie si tencuit cu literatura Casa "bătrâneasca" a fost dărâmata după moartea părinţilor, pentru ca îi trezea poetului amintiri răscolitoare
  • 4. Lunca din Mirceşti Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide; Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde. Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând, Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând. O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare! În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare, Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ. ………………………………….. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al ţării mele, Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Şi Siretul te închide cu-al său braţ dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormindă, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pânditoare de sub arbori înfloriţi, Ea la sânul ei atrage călătorii fericiţi. Şi-i încântă, şi-i îmbată, şi-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum şi de cântare, Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot şopteşte de iubire în frumoasa luna mai!
  • 5. Casa memorială Mirceşti Construitã în 1867 şi destinatã a fi şcoalã la Mirceşti, îi place atât de mult poetului, încât se mutã din casa pãrinteascã şi va trãi aici pânã la sfârşitul vieţii, scriind partea cea mai însemnatã şi valoroasã a operei sale: Pastelurile, ciclul Ostaşii noştri, Legendele, Despot -Vodã, Fântâna Blanduziei, Ovidiu. Devenitã casã memorialã în 1957 şi reorganizatã pe o tematicã ştiinţificã în 1987, ea pãstreazã parfumul autentic al anilor când trãia aici marele "bard" .
  • 6. Debuturi… Debutul său stă sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florenţa, Doine şi lăcrimioare) dar şi a unei necruţătoare critici a ridicolului social în piesa Iorgu de la Sadagura sau în ciclul Chiriţelor.
  • 7. P A S T E L U R I Pastelul este o specie a genului liric cunoscută - în această formă - numai în literatura română, creată şi dusă la celebritate de Alecsandri însuşi, într-un ciclu de versuri pe care l-a intitulat: Pasteluri, publicate în revista Convorbiri literare, în cea mai mare parte între 1868 şi 1869. Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu numai ideea corespondenţei dintre sentiment şi tabloul de natură, ci şi pe aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mişcător al marilor cicluri naturale, al anotimpurilor, care sunt luminate şi însufleţite mereu de altă viaţă, în alte nuanţe. Pe de altă parte, Alecsandri supune descrierea unui proces de obiectivare caracteristic poeziei post romantice, încercând să o apropie de trăsăturile unei opere plastice. Pastelul este un tablou realizat cu ajutorul limbajului (la origine, pastelul înseamnă un desen în creion moale, uşor colorat). Acest tip de poezie manifestă preocupare pentru satisfacerea unor exigenţe specifice: compoziţie, colorit, echilibru.
  • 8. Pastelurile sunt cântări plin de încredere adresate adevăratelor valori: munca, natura, rodnicia, robusteţea şi sănătatea morală.
  • 9. Universul PPaasstteelluurriilloorr e străbătut de euforie vitală şi optimism cosmic. Poetul implică regularitatea ciclurilor naturii, armonia rânduielilor firii, ordinea imanentă a creaţiei.
  • 10. În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit! Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit, Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Şi pe ele se aşează bolta cerului senină, Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreţ, fantastic!... Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare Unde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas; Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas; Dar ce văd?... în raza lunii o fantasmă se arată... E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
  • 11. Pastelurile cântă frumuseţile naturii, în general, şi ale locurilor natale în special. Alecsandri compune primele pasteluri începând, probabil, din 1867, în urma unei politicoase invitaţii de colaborare la „Convorbiri literare” adresată de Iacob Negruzzi, în acelaşi an, iar în anul 1 868 îi apar în amintita revistă, nouă dintre acestea. Publicarea lor continuă, în ritmuri diferite până la 1 septembrie 1874, dând şapte suite de Pasteluri.
  • 12. Gerul Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu jelire Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri lucitori. Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat, Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri, Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri, Iar pe fete de copile înfloreşte trandafiri, Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri. Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoţând aburi lungi pe nare. O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meu Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!
  • 13. Tematic, pastelurile lui Alecsandri pot fi grupate în patru cicluri mai importante: al anotimpurilor, al muncilor agricole, al Mirceştilor şi un ciclu exotic, fiind totodată „un calendar rural şi al muncilor câmpeneşti respective (toamnă, iarnă, primăvară, vară)”. (G. Călinescu) Ca şi George Coşbuc, V. Alecsandri cântă natura în toate anotimpurile (Sfârşit de toamnă, Iarna, Oaspeţii primăverii, Secerişul) dar, dacă pentru poetul din Hordoul Năsăudului anotimpul preferat este vara, predilecţia „bardului de la Mirceşti” se îndreaptă spre anotimpul iarna înfăţişat în pastelurile: Iarna, Gerul, Viscolul, Miezul iernei, Sfârşitul iernii.
  • 14. Sania Zi cu soare, ger cu stele!... Hai, iubită, la primblare. Caii muşcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuţa, cuib de iarnă, e cam strâmtă pentru doi... Tu zâmbeşti?... Zâmbirea-ţi zice că e bună pentru noi. Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe, Răpind sania uşoară care lasă urme albe. Surugiul chiuieşte; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei. Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare Se văd insule de codri, s-aud câini la vânătoare, Iar în lunca pudruită cu mărunt mărgăritar Saltă-o veveriţă mică pe o creangă de stejar. Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie; Crengile-aninate-n cale ning steluţe şi se-ndoaie. Iată-o gingaşă mlădiţă cu şirag de mărţişori... Tu o rupi?... Ea te stropeşte cu fulgi albi răcoritori.
  • 15. Toate pastelurile sunt descrieri în versuri prin care poetul îşi exprimă trăirile sufleteşti legate de aspectul din natură zugrăvit. În pasteluri se regăsesc zugrăvite peisaje, anotimpuri, fenomene ale naturii, aspecte din universul plantelor sau al animalelor, cu ceea ce au ele caracteristic, deosebit.
  • 16. Noaptea Noaptea-i dulce-n primăvară, liniştită, răcoroasă, Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioasă, Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori, Scuturând din a lui poale lungi şi repezi meteori. Pe un deal în depărtare un foc tainic străluceşte Ca un ochi roş de balaur care-adoarme şi clipeşte. Sunt păstori în şezătoare sau vro ceată de voinici? E vro tabără de care sau un rond de tricolici? Către munţi prin întuneric un lung bucium se aude. El aminte suvenirul celor timpuri negre, crude, Când din culme-n culme noaptea buciumele răsunau Şi la lupte sângeroase pe români îi deşteptau. Acum însă viaţa-i lină; ţara doarme-n nepăsare! Când şi când, un câine latră la o umbră ce-i apare, Şi-ntr-o baltă mii de broaşte în lung hor orăcăiesc, Holbând ochii cu ţintire la luceafărul ceresc!
  • 17. "Hora Unirii", imn scris în 1855 de marele poet Vasile Alecsandri, a fost cântat în timpul Unirii Principatelor (1859) şi, în general, în toate ocaziile când românii aspirã la uniune şi armonie. "Hora Unirii" este cântat pe ritmul unui dans lent, dar energic, care reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc (hora) este el însuşi un vechi ritual, simbolizând comunitatea spiritualã, egalitatea şi dorinţa românilor de a trãi laolaltã.
  • 18.
  • 19. Doina este cea mai vie expresie a sufletului românesc. Ea cuprinde simţurile sale de durere, de iubire si de dor. Melodia doinei, pentru cine o înţelege, este chiar plângerea duioasă a patriei noastre după gloria sa trecută!
  • 20. Doina, doiniţă! De-aş avea o puiculiţă, Cu flori galbene-n cosiţă, Cu flori roşii pe guriţă! De-aş avea o mândrulică Cu-ochişori de porumbică Şi cu suflet de voinică! De-aş avea o bălăioară Naltă, veselă, uşoară, Ca un pui de căprioară! Face-m-aş privighetoare De-aş cânta noaptea-n răcoare Doina cea dezmierdătoare! Doina, doinită! De-aş avea o puşculiţa Şi trei glonţ în punguliţă Ş-o sorioară de bărdiţă! De-aş avea, pe gândul meu, Un cal aprig ca un leu, Negru ca păcatul greu! De-aş avea vro şapte fraţi, Toţi ca mine de bărbaţi Şi pe zmei încălecaţi! Face-m-aş un vultur mare, De-aş cânta ziua, la soare, Doina cea de răzbunare! Doina, doiniţă! Şi i-aş zice: "Mândruliţă, Mă jur p-astă cruciuliţă Să te ţin ca un bădiţă!" Şi i-aş zice: "Voinicele, Să te-ntreci cu rândunele Peste dealuri şi vâlcele!" Şi le-aş zice: "Şapte fraţi, Faceţi cruce şi juraţi Vii în veci să nu vă daţi!" Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moşie De păgâni şi de robie!
  • 21. Doinele sunt considerate de către muzicologi singurele genuri melodice folclorice românesti care îsi au originea în spatiul carpato-dunarean al dacilor şi, totodată, singurele care nu au influenţe majore provenite din alte zone culturale străine Daciei şi românilor.
  • 22. Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare studiul Direcţia nouă în poezia şi proza românească în care spune: „În fruntea noii mişcări e drept să punem pe Vasile Alecsandri. Cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul “Doinelor şi lăcrămioarelor”, culegătorul cântecelor populare, păruse a-şi fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ... “