SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  36
1.Notiuni generale privind administratia
a) Trasaturile conducerii in domeniul social:
1. Apare odata cu societatea,acolo unde exista activitate in comun a oamenilor
2. Are ca scop principal reglementarea si coordonarea relatiilor dintre membrii scoetatii cu
ajutorul influentei
3. Are ca obiect principal comportamentul/actiunile membrilor societatii
4. Se bazeaza pe o anumimta subordonare a vointei celor ce participa la activitatea in
comun unei vointe prioritare ce apartine celor ce conduc
b) Conducerea sociala cunoaste 2 forme:
1. activitatea/conducerea statala – exercitata prin organele de stat
2. activitatea/conducerea nestatala/obsteasca – ex: partide politice,culte
religioase,sindicate,etc
Deosebiri:
a) mijloacele de influenta pe care le folosesc ( met constrangerii si met convingerii)
b) sfera intereselor pe care le promoveaza si apara ( interesele populatiei in toate
domeniile vietii/a unui grup restrans de persoane dintr-un domeniu – obst)
C) Conducerea sociala are ca scop stabilirea si mentinerea ordinei si disciplinei in societate
pentru dezvoltarea si prosperarea in ascendentaa acesteia.
2.Conducerea statala – parte componenta a conducerii sociale
a) Conducerea statala – conducerea ce are ca scop satisfacerea intereselor generale in stat,
care de regula este exprimata prin actele politice ale celor care detin puterea.
b) Constitutia RM in art reglementeaza ca cele 3 puteri in stat sunt separate si colaboreaza in
exercitarea prerogativelor ce le revin.
Executivul organizeaza o activitate de conducere a executarii si de executare efectiva a
legilor si a altor acte ale organelor statului.
Prin urmare, Conducerea sociala urmeaza a fi exercitata avand la baza competente si functii
bine determinate, bucurandu-se de o anumita independenta in realizarea lor, iar separarea
puterilor nu urmareste altceva decat formularea de solutii democratice de lupta impotriva
sistemului totalitar si dictatorilal.
Administraţia publica (A.P.) reprezinta ansamblul de activitati efectuate de toti
reprezentantii puterii executive. Puterea executiva (administrativa) se exercita
de catre Presedintele RM, Guvern, ministere alte organe de specialitate
ale administraţiei publice centrale si locale.
Organizarea, structura administratiei publice este stabilita prin acte normative si in
baza unor criterii.
Astfel, conform Criteriului teritorial A.P. se divizeaza in funcţie de raza
teritoriala de acţiune si oamenii deserviţi de acasta administraţie in :
1. AP Centrala
2. AP Locala
Administratia Publica Centrala exercita atribuţiile asupra
al statului si reprezinta interesul tuturor locuitorilor ţarii.
intregului teritoriu
Administratia Publica Locala exercita atribuţiile doar asupra
teritoriului.
unei parţi a
Conform Criteriului funcţional A.P. dupa funcţiile si competenţele pe care
le are in aceste autoritaţi se divizeaza in:
1. Autoritaţi cu competenţa generala – activeaza la nivel central si la nivel local
2. Autoritaţi cu competenţa speciala (de specialitate) - activeaza la nivel
central si la nivel local
Sistemul Administratiei Publice Centrale este format din:
1. Autoritaţi ale puterii executive cucompetenţe generale – sint competente in
toate domeniile de realizare a atribuţiilor puterii executive. (Ex.Guvernul)
2. Organe ale administraţiei publice centrale despecialitate – create pentru a
realiza numai o latura a puterii executive (Ex.Ministere, agenţii, birouri,camere si
inspecţii s.a)
Principiile A.P, cunoastem 2 categorii de principii:
1. Principii generale (sau fundamentale) –
- Pr. Suveranitaţii – Suveranitatea naţionala aparţine poporului
Republicii Moldova(Art.2 al Constituţiei RM);
- Pr. Separaţia si colaborarea puterilor - In Republica Moldova puterea
legislativa, executiva si judecatoreasca sint separate si colaboreaza in exercitarea
prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. (Art.6 al Constituţiei
RM);
- Pr. Legalitaţii- presupune ca Lege Suprema este Constituţia. (Art.7 al
Constituţiei RM);
- Pr.Prioritaţii (reglementarilor internaţionale) si garantarea drepturilor
personalitaţii;
- Pr. Unitaţii poporuluisi integritaţii teritoriului;
- Pr. Publicitaţii si transparenţei.
2. Principii speciale
- Grupul 1 de principii- vizeaza Administraţia publica
unitara a Autoritaţii publice,- Principiul autonomiei.
la organnizarea
- Grupul 2 de principii- vizeaza conducerea Autoritaţii publice, care se
afla in concordanţa cu Principiul organizarii unitare ale Autoritaţii publice;
- Grupul 3 de principii- vizeaza metode de activitate a Autoritaţii publice
- Grupul 4 de principii- vizeaza Autoritaţiile publice Centrale si cele Locale
Funcţii
Grupul 1 de funcţii – sunt determinate de poziţia pe care o au Autoritaţiile
Publice in raport cu puterea politica, in calitate de mechanism intermediar de
execuţie:
tipuri de funcţii – Funcţia de
adoptarea lor;
pregatirea deciziilor politice si participarea la
- Funcţia de organizare si asigurare a executarii deciziilor;
- Funcţia de satisfacere a necesitaţilor
Grupul 2 de funcţii – se refera la organizarea si coordonarea acţiunilor de
catre Administraţia publica in vederea indeplinirii deciziilor politice si
executarii controlului efectuarii actelor normative.
Principiile de baza ale activitatii Guvernului. In activitatea sa Guvernul: (Art. 2 al
Legii Nr. 64 din 31.05.1990 cu privire la Guvern)
1. se calauzeste de Constitutie (Legea Fundamentala a Republicii), de celelalte legi
ale Republicii Moldova, de decretele Presedintelui Republicii Moldova si de tratatele
internationale la careRepublica Moldova este parte;
2. porneste de la principiile democratiei, legalitatii si utilitatii sociale;
3. asigura colegialitatea si raspunderea personala a membrilor Guvernului
in procesul elaborarii, adoptarii si realizarii hotaririlor;
4. asigura exercitarea principiilor stiintifice de administrare, tine seama de
experienta mondiala in sfera constructiei de stat si o aplica.
Funcţiile Administratiei Publice
1) creeaza conditii pentru stabilirea si asigurarea suveranitatii economice si
politice a Moldovei;
2) elaboreaza conceptia dezvoltarii social-economice a republicii;
3) asigura libera initiativa, deetatizarea, privatizarea, demonopolizarea economiei
si dezvoltarea relatiilor de piata;
4) elaboreaza strategia dezvoltarii tehnico-stiintifice, promoveaza o politica
nationala in domeniul culturii, stiintei, tehnicii, tehnologiei; rezolva problemele
reglementarii de stat a progresului tehnico-stiintific;
5) garanteaza tuturor subiectelor proprietatii libertatea activitatii economice,
diversitatea formelor de proprietate si egalitatea lor in drepturi, are grija de
pastrarea proprietatii;
51
) protejeaza interesele nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
6) realizeaza colaborarea economica cu tarile lumii in conditiile dezvoltarii relatiilor
contractuale, formarii infrastructurii de piata, integrarii general-europene si
mondiale;
61
) asigura protejarea intereselor nationale in activitatea economica externa,
promoveaza politica liberului schimb, pornind de la interesele nationale;
8) formeaza un sistem eficient de ocrotire sociala a populatiei, creeaza conditii
pentru cresterea nivelului de trai, pentru satisfacerea necesitatilor culturale si
spirituale ale cetatenilor republicii;
9) promoveaza politica de stat in domeniul ocrotirii sanatatii populatiei;
9l
) asigura apararea drepturilor consumatorilor prin organizarea si coordonarea
controlului si supravegherii de stat a calitatii produselor (lucrarilor, serviciilor);
10) asigura utilizarea rationala a resurselor naturale si integritatea lor,
protectia ecologica a populatiei si a mediului ambiant;
11) favorizeaza dezvoltarea autonomiei organelor administratiei publice de
toate nivelurile;
12) asigura legalitatea, ordinea publica, drepturile si libertatile cetatenilor,
13) promoveaza politica securitatii nationale, dirijeaza activitatea de aparare a
Republicii Moldova;
14) asigura respectarea si executarea legilor, hotaririlor Parlamentului,
decretelor Presedintelui Republicii Moldova, tratatelor internationale la care
Republica Moldova este parte;
15) promoveaza o politica externa in conformitate cu competenta sa.
impune asigurarea coordon arii activit atilor de reformare a AAPC cu procesul de!
integrare european a. in special, prezenta Strategie are drept scop sporirea
capacitatilor administrative ale sistemului existent pentru impulsionarea!activitatilor
de integrare in UE.
Caracteristica generala a sistemului organelor administratiei publice
centrale.
Organele administratiei publice sunt acele colectivitati umane constituite pe baza
si in executarea legii, dotate cu mijloace materiale si resurse financiare potrivit legii,
avand capacitate juridica de drept administrativ si competenta stabilita prin lege
pentru a putea actiona in vederea organizarii executarii si a executarii in concret a
legii si care se incadreaza in sistemul administratiei publice.
Sistemul Administratiei Publice Centrale este format din:
1. Autoritaţi ale puterii executive cucompetenţe generale – sint competente in
toate domeniile de realizare a atribuţiilor puterii executive. (Ex.Guvernul)
2. Organe ale administraţiei publice centrale despecialitate – create pentru a
realiza numai o latura a puterii executive (Ex.Ministere, agenţii, birouri,camere
si inspecţii s.a)
16. Locul si rolul Presdintelui RM in sistemul AP:
1.Natura atributiilor
Atributii exercitate in relatiile cu Parlamentul:
- Convoaca Parlamentul
- Poate lua parte la lucrarile Parlamentului – art 84 (1)
- Promulga legile – art 93 – dupa reexaminare e dator sa promulge legea – activitate
formala
- Drept la initiativa legislativa
- Poate sa dizolve Parlamentul dupa consultarea fractiunilor parlamentare- 3 cazuri:
1.Parlamentul nu acorda vot de incredere Guvernului timp de 45 zile
2.Parlamentul blocheaza procedura de adoptarea a legilor timp de 3 luni
3.Parlamentul nu a ales noul presedinte al RM
- Declararea mobilizariigenerale sau partiale
- Declara stari de razboi
Atributii exercitate in relatiile cu Guvernul:
- Desemnarea candidatului la functia de prim-ministru
- Numeste Guvernul pe baza votului de incredere al Parlamentului
- Revoca si numeste pe unii membri ai Guvernului in caz de vacanta functiei
- Suspenda actele Guvernului care conform legii contravin legislatiei in vigoare
- Acorda grade militare supreme
- Numeste in functiile publice (in conditiile legii)
- Atributii executive in domeniul politicii externe – art 86 Constitutie
Atributii in relatiile cu justitia:
- Acordarea gratierii individuale
- Numirea judecatorilor la propunerea CSM
- Confera grade superioare de clasificare a lucratorilor din procuratura si judecatorii in
cond. Legii
2.Locul Presedintelui RM in sistemul AP
Orlov:
Acordarea PRM atributiilor de promulgare a legilor, de dizolvare a Parlamentului, de initiativa
legislativa nu inseamna altceva decit un mecanism de influentare a puterii legislative din
partea puterii executive, stabilit de Constitutie in scopul colaborarii si pastrarii echilibrului
dintre aceste puteri. PRM nu poate avea atributii legislative si din motiv ca unica autoritate
legislativa conform art 60 – Constitutie este Parlamentul, iar acesta printr-o lege de abilitare
delegheaza Guvernului si nu Presedintelui dreptul de a emite ordonante cu putere de lege
ordinara. PRM se afla in fruntea puterii executive, deoarece majoritatea atributiilor au
caracter executiv.
Alti autori atribuie PRM un statut de autoritate publica autonoma, care nu poate fi atribuita la
niciuna dintre autoritatile publice ce exercita puterea in stat.
3.Rolul Presedintelui RM in sistemul AP
Funcţiile de reprezentare si de garant realizate de Presedintele Republicii Moldova. In
calitatea sa de sef al statului, Presedintele Republicii Moldova, in primul rind, are sarcina de
reprezentarea statului, atit in exteriorul ţarii, cit si in interior. In virtutea acestor sarcini,
Presedintele are atribuţiile de a incheia, in numele Republicii Moldova, tratatele
internaţionale, prezentate ulterior spre ratificare Parlamentului, de a acredita si de a rechema,
la propunerea Guvernului, reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova, de a acredita
reprezentanţii diplomatici ai altor state in Republica Moldova.
Realizarea funcţieide garant al Presedintelui Republicii Moldova dispune doua direcţii. In
primul rind, Presedintele Republicii Moldova reprezinta statul si este garantul suveranitaţii,
independenţei naţionale, al unitaţii si integritaţii teritoriale a ţarii. Pentru a-si indeplini rolul de
garant al valorilor menţionate, Presedintele Republicii Moldova dispune de importante
prerogative: este comandantul suprem al forţelor armate; poate declara, cu aprobarea
prealabila a Parlamentului, mobilizarea parţiala sau generala a forţelor armate; ia masuri
pentru respingerea agresiunii in caz de agresiune armata; declara stare de razboi, ia masuri
pentru asigurarea securitaţii naţionale si a ordinii publice. Desi Constituţia RepubliciiMoldova
nu stabileste Presedintelui expres funcţia de garant al Constituţiei si ale drepturilor omului,
aceasta funcţie reiese atit din juramintul pe care il depune la investitura, cit si din
prerogativele stabilite de Constituţie. La dispoziţia Presedintelui Republicii Moldova se afla
citeva mijloace practice de acţiune prin care isi indeplineste misiunea de garant al
Constituţiei: sesizarea Curţii Constituţionale pentru verificarea constituţionalitaţii legilor
(art.25); demersul adresat Parlamentului, inainte de promulgarea legii, pentru ca acesta sa
procedeze la reexaminarea ei (art.93); dreptul de a suspenda actele Guvernului, ce contravin
legislaţiei pina la adoptarea hotaririi definitive a Curţii Constituţionale (art. 88, lit. i din
Constituţie); dreptul de a dizolva Parlamentul in cazul blocarii procesului legislativ (art. 85 din
Constituţie); dreptul de a cere poporului sa-si exprime, prin referendum, voinţa asupra
problemelor de interes naţional (art. 88 lit. f din Constituţie).
De altfel, toate mecanismele expuse mai sus sunt instrumente menite sa atenţioneze asupra
normalitaţii si stabilitaţii proceselor publice, sa asigure un echilibru intre puteri, si nu trebuie
inţelese in sensul unor atribuţii care ar poziţiona Presedintele in poziţie privilegiata in raport
cu Guvernul si Parlamentul. In contextul celor expuse, modelul republicilor parlamentare,
unde presedintele este plasat in afara puterii executive, asigura cel mai bine utilizarea
acestor mecanisme in favoarea interesului public si nu doar a unor interese de grup. Nu
prerogativele specifice puterii executive fac din seful statului un presedinte al tuturor, ci cele
care ii asigura posibilitatea de a se plasa ca un arbitru echidistant in relaţiile cu alte instituţii
publice.
In opinia C. Manda se contureaza 3 functii prezidentiale:
1. Reprezentare
2. Garant
3. Mediere
17.Modul de constituire,activitate si actele PRESEDINTELE RM
1. Modul de constituire si activitate a PRESEDINTELE RM
Din5 iulie 2000 Parlamentul a modificat prevederile Constitutiei, astfel ca Presedintele RM se
alege de catre Parlament prin vot secret cu votul a 3/5 (61) din deputatii alesi.
Poate candida:
1. Cetatean exclusiv al RM
2. Virsta minima 40 ani ( varianta abrogata 35 ani)
3. A locuit sau locuieste consecutiv 10 ani pe teritoriul RM
4. Poseda limba de stat
Organizarea alegerilor pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova presupune:
stabilirea datei alegerilor, crearea unei comisii speciale de desfasurare a alegerilor pentru
funcţia de Presedinte al Republicii Moldova, desfasurarea turului intii al alegerilor ordinare in
sedinţa publica speciala a Parlamentului. Alegerile pentru funcţia de Presedinte al Republicii
Moldova se organizeaza cu cel mult 45 de zile inainte de ziua expirarii mandatului
Presedintelui in exerciţiu. Data alegerilor pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova se
stabileste prin hotarire a Parlamentului. Se constituie Comisia Speciala de desfasurare a
alegerilor pentru functia de PRESEDINTELE RM, care inregistreaza candidatii si asigura
pregatirea si desfasurarea procedurii de votare, inclusiv totalizeaza rezultatele votarii.
Candidatura pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova poate fi propusa, incepind
cu ziua fixarii datei alegerilor, de catre:
a) persoana care isi inainteaza propria candidatura susţinuta de cel puţin 15 deputaţi;
b) un grup de cel puţin 15 deputaţi.
Propunerea candidaturii pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova, semnata de
toţi deputaţii care o susţin, va fi prezentata comisiei speciale cel tirziu cu 3 zile inainte de ziua
alegerilor.Nu se admite retragerea semnaturii din propunerea candidaturii pentru funcţia de
Presedinte al Republicii Moldova.Candidatul la funcţia de Presedinte al Republicii Moldova
poate sa-si retraga candidatura in orice moment pina la declararea inceputului votarii.In cazul
in care comisia speciala nu a inregistrat in termenele stabilite nici un candidat la funcţia de
Presedinte al Republicii Moldova, se considera ca alegerile nu pot avea loc, iar hotarirea
Parlamentului cu privire la data alegerilor respective se abroga. La propunerea fracţiunilor
parlamentare, Parlamentul va stabili, in cel mult 30 de zile, o noua data a alegerilor ordinare a
Presedintelui Republicii Moldova.
In caz de nealegere, se organizeaza al doilea tur de scrutin intre primii2 candidati. Daca si in
turul 2 nici unul din candidati nu intruneste numarul necesar de voturi, se organizeaza alegeri
repetate,in cazul esecului alegerilor repetate, Presedintele in exercitiu dizolva Parlamentul si
stabileste data alegerilor parlamentare.
Rezultatele alegerilor
Comisia speciala totalizeaza rezultatele votarii si prezinta informaţia respectiva Parlamentului.
In baza informaţiei prezentate de comisia speciala, Parlamentul adopta o hotarire prin care
confirma ca Presedintele Republicii Moldova este ales.
Hotarirea Parlamentului si actele comisiei speciale se prezinta de indata Curţii Constituţionale.
In procesul exercitarii mandatului PRESEDINTELE RM este ajutat de aparatul sau de lucru,
care activeaza conform unui Regulament adoptat printr-un decret prezidential.
Durata mandatului PRESEDINTELE RM – 4 ani de la data depunerii juramintului si nici o
persoana nu poate indeplini aceasta functie decit pentru cel mult 2 mandate consecutive – art
80 Constitutie.
2.Actele PRESEDINTELE RM
Decretele – acte juridice care se emit in exercitarea atributiilor. Acestea sunt obligatorii
pentru executare pe intreg teritoriul statului.
Decretele pot avea:
1. Caracter normativ – are forta de lege obligatorie
2. Caracter individual – se refera la o singura persoana
Unele decrete urmeaza a fi contrasemnate de catre prim-ministru. Decretele – categorie a
actelor administrative, emise in baza si in scopul executarii legii.
Alte acte(cu caracter politic) : Mesaje adresate Parlamentului, declaratii, apeluri,
demersuri, etc.
Mesaje – acte cu caracter politic, dar care produc efecte juridice – art 84(2) Const –
PRESEDINTELE RM adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale
natiunii.
3.Gradul de perfectiune a legislatiei privind constituirea si activitatea
PRESEDINTELE RM
18.Incetarea mandatului si responsabilitatea PRESEDINTELE RM
1.Temeiurile de incetare a mandatului PRESEDINTELE RM
Durata mandatului PRESEDINTELE RM – 4 ani si expira la data depunerii juramintului de catre
PRESEDINTELE RM nou-ales. Nici o persoana nu poate indeplini aceasta functie decit pentru
cel mult 2 mandate consecutive – art 80 Constitutie. Mandatul poate fi prelungit doar in caz
de razboi/catastrofa – prin lege organica.
Poate inceta inainte de termen in caz de:
1. Demisie – poate depune o cerere de demisie Parlamentului, care se pronunta asupra
ei.
2. Demitere – cind incalca prevederile Constitutiei RM(ex: emiterea unui decret
neconstitutional). Procedura de demitere se declanseaza la propunerea a 1/3 de nrul
deputatilor alesi si se aduce la cunostinta PRESEDINTELE RM. Poate fi demis cu votul a
2/3 din deputatii alesi. Parlamentul totodata, conform art 81(3) , poate hotari punerea
sub acuzare a PRESEDINTELE RM, in cazul in care acesta savirseste o infractiune. Este
demis de drept de la data raminerii definitive a sentintei de condamnare.
3. Deces
4. Imposibilitate de exercitare a functiei – PRESEDINTELE RM, pe o perioada mai
mare de 60 zile nu poate sa-si exercite atributiile, inclusiv din motiv de boala, acest
fapt este confirmat de Curtea Constitutionala in decurs de 30 zile de la sesizare.
In termen de 2 luni de la data cind a intervenit vacanta,se vor organiza alegeri pentru un nou
Presedinte – art. 90(4) Constitutie. Pe durata vacantei, functia de PRESEDINTELE RM este
exercitata prin interimat, de catre Presedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.
2.Caracterul si modalitatile responsabilitatii PRESEDINTELE RM.
Art. 81:
PRESEDINTELE RM nu poate avea alte functii.
PRESEDINTELE RM se bucura de imunitate: nu poate fi tras la raspundere pentru opiniile
exprimate in exercitarea mandatului.
PRESEDINTELE RM poate fi atras la raspundere in cazul in care savirseste o infractiune.
Parlamentul poate hotari punerea sub acuzare a Presedintelui RM, cu votul a cel putin 2/3 din
nrul deputatilor. Curtea Suprema de Justitie e competenta de judecata.
O problema care, cu regret, nu se abordeaza inca la noi este cea a controlului judecatoresc al
legalitatii actelor juridice ale Presedintelui. Decretele,fiind categorie a actelor administrative,
urmeaza sa fie supuse controlului de legalitate ca orice alt act administrativ.
19.Modul de constituire si functionare a Guvernului
1.Modul de constituire si componenta
Constituirea: conform art 96 Constitutie, rolul Guvernului consta in asigurarea realizarii
politicii interne si externe a statului si exercita conducerea generala a administratiei publice.
Modul de constituire este reglementat in art 98 Constitutie si art 4 din Legea cu privire la
Guvern. Acesta cuprinde 5 etape:
1. Desemnarea candidaturii la functia de prim-ministru – de catre PRM, dupa consultarea
fractiunilor parlamentare
2. Solicitarea votului de incredere – Candidatul la functia de prim-ministru va cere in
termen de 15 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra
programului de activitate si intregii liste a Guvernului.
3. Acordarea votului de incredere - Parlamentul acorda votul de incredere Guvernului cu
votul majoritatii deputatilor alesi (50+1). Parlamentul poate fi dizolvat atunci cind nu a
acceptat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 45 zile de la
prima solicitare si numai dupa respingerea a 2 solicitari de invesitura.
4. Numirea Guvernului – PRM numeste Guvernul prin Decret Prezidential
5. Depunerea juramintului – Guvernul isi exercita atributiile din data depunerii
juramintului de catre membrii Guvernului in fata PRM.
Componenta. Conform art 97 Const si art 4 Legea cu privire la Guvern, Guvernul este format
din: prim-ministru, prim-viceprim-ministru,viceprim-ministrii,ministri, alti membri stabiliti prin
lege organica.
Actual, din componenta Guvernului fac parte: 16 ministere, 4 agentii, 2 birouri, 1 serviciu, 1
centru.
Ministere – Economiei,Finantelor, Justitiei, Afacerilor Interne, Apararii, Agriculturii si Industriei
Alimentare, Mediului, Educatiei, Culturii,Tineretului si sportului,etc.
Agentii – Moldsilva, Rezerve Materiale, Turismului, Relatii Funciare si Cadastru
Birouri – National de Statistica, Relatii Interetnice
Serviciul Graniceri
CCCEC – Centrul pentru combaterea crimelor economice si coruptie
Membri ai Guvernului pot fi: persoane-cetateni ai RM si au domiciliulpermanent in tara.
Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu orice alta functie retribuita.
2.Modul de functionare Guvern
Fiind un organ colegial, Guvernul activeaza in sedinte, care se desfasoara nu mai putin de
o data pe trimestru, numite sedinte ordinare.Ordinea de zi se aproba de ministri la
propunerea Prezidiului Guvernului.
Guvernul se intruneste si in sedinte extraordinare( se convoaca ori de cite ori e necesar).
Sedinta e deliberativa daca la ea participa majoritatea membrilor Guvernului. Sedintele
sunt prezidate de prim-ministru sau de unul din vice-ministri. De regula, sedintele sunt
publice, dar la decizia prim-ministrului, pot fi inchise.
L a sedinte pot participa deputati,avocati parlamentari si alte persoane conform legii.
Guvernul plaseaza pe pagina web oficiala stenogramele sedintelor sale publice si alte acte
vizind activitatea executivului.
La sedinte, Guvernul examineaza:
- Programul sau de activitate si declaratia de politica generala
- Proiectele conceptiilor, prognozelor si strategiilor dezvoltarii social-economice a tarii
- Proiectele programelor de importanta statala
- Proiectul bugetului de stat
- Aprobarea Regulamentului Guvernului, etc
3.Alte structuri organizatorice care activeaza pe linga Guvern
Pe linga Guvern, activeaza si alte autoritati publice centrale ca:
- Agentii – Moldsilva, Rezerve Materiale, Turismului, Relatii Funciare si Cadastru
- Birouri – National de Statistica, Relatii Interetnice
- Serviciul Graniceri
- CCCEC – Centrul pentru combaterea crimelor economice si coruptie
La propunerea prim-ministrului, in scopul conducerii in diferite domenii, care nu intra in
atributiile ministerului exista si alte autoritati publice centrale de specialitate:
a) Inspectorate de stat
b) Comisii si Consilii Guvernamentale
Respectivele, sunt conduse de directori – numiti si eliberati din functie de catre Guvern.
Inspectoratele de stat- exercita controlul asupra executarii legilor, hotaririlor si altor acte
emise de Parlament, decretelor PRM si hotaririlor si ordonantelor Guvernului.
Comisiile si Consiliile Guvenamentale – studiaza unele probleme si elaboreaza hotariri, in
vederea dezvoltarii economiei, invatamintului si alte domenii. Ele pot fi:
- Permanente
- Provizorii
Comisiile sunt formate din:
1. Lucratori ai ministerelor
2. Savanti
3. Alti specialisti competenti
Sunt conduse de prim-ministru, ministri sau de alte persoane numite de Guvern.
20.Atributiile Guvernului
1.Enumerarea atributiilor
1. Asigura realizarea politicii interne si externe a statului
2. Exercita conducerea generala a Administratiei Publice
3. Are drept la initiativa legislativa
4. Numeste in functie 2 judecatori ai Curtii Constitutionale
5. Propune PRM acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai RM in alte state
6. Promoveaza in viata legile RM, decretele PRM
7. Exercita controlul asupra executarii hotaririlor, ordonantelor Guvernului
8. Stabileste functiile ministerelor, ale altor autoritati administrative centrale si ale celor
de subordinea sa
9. Coordoneaza si exercita controlul asupra APL
10.Realizeaza programele dezvoltarii economice si sociale a RM,etc.
2. Clasificare atributiilor
Primele 5 – atributii generale reglementate in Constitutie
Urmatoarele – atributii generale reglementate in Legea cu privire la Guvern
Atributii speciale in domeniile:
- Economiei – ia masuri in vederea apararii intereselor producatorilor autohtoni,
formeaza politica de stat in domeniul investitiilor si efectueaza realizarea ei, elaboreaza
programe de investitie, reparatie si intretinere a drumurilor publice,etc
- Finantelor – elaboreaza si prezinta anual Parlamentului spre examinare si aprobare
proiectele bugetului de stat, promoveaza politica vamala si financiar-valutara,etc
- Invatamintului, sanatatii, culturii – asigura dezvoltarea turismului, ia masuri in ceea ce
priveste cresterea numarului de locuri de munca, crearea conditiilor pentru ridicarea
niveluluide trai, creaza fonduri speciale pentru dezvoltarea invatamintului public,
tineretului, culturii, protectiei mediului ambiant, etc.
- Etc.
3.Corelatia atributiile Guvernului si atr Prim-ministrului si viceprim-ministrilor
Prim-ministrul:
- Prezideaza sedintele Guvernului si ale Prezidiului lui
- Asigura colegialitatea in activitatea Guvernului
- Formeaza Guvernul si propune componenta lui in modul stabilit
- Poate propune PRM revocarea unui anumit ministru, daca acesta nu isi indeplineste
atributiile conform legislatiei
Viceprim-ministrii:
- Coordoneaza activitatea ministerelor, altor autoritati administrative centrale si
celorlalte organe aflate in subordinea Guvernului
-
- Exercita controlul asupra activitatii organelor subordonate Guvernului
- Dau indicatii pentru asigurarea indeplinirii hotaririlor, ordonantelor si dispozitiilor
Guvenului
Relaţiile Guvernului cu organele administraţiei
publice locale
Guvernul:
1) promoveaza in viaţa si exercita controlul asupra respectarii si executarii
legilor Republicii Moldova, hotaririlor Parlamentului, decretelor
Presedintelui Republicii Moldova, hotaririlor si ordonanţelor Guvernului de
catre organele administraţiei publice locale;
2) administreaza, impreuna cu organele administraţiei publice locale
obiectivele si ramurile de importanţa statala;
3) coordoneaza activitatea organelor administraţiei publice locale in
vederea traducerii in viaţa a politicii de stat in domeniul asistenţei sociale, ocrotirii
sanataţii, invaţamintului public, tineretului si sportului, culturii si protecţiei mediului
ambiant;
4) contesta hotaririle autoritaţilor administraţiei publice locale, daca ele
contravin legislaţiei.
Organizarea administratiei publice de specialitate (ministeriale)
Administratia ministeriala este compusa din ministere organizate in subordinea
Guvernului, potrivit legii, si din organe de specialitate, organizate in subordinea
ministerelor.In toate constitutiile ce au guvernat Moldova dispozitii cu privire la
organizarea ministerelor au fost relativ putine, ca sa nu spunem ca practic nu au
existat. Nici legile fundamentale ale tarilor occidentale nu contin reglementari ample
cu privire la organizarea si functionarea administratiei
Ministerele Republicii Moldova: Ministerele sint organele centrale de
specialitate ale statului. Ele sint conduse de ministri, care poarta raspundere
personala pentru indeplinirea sarcinilor puse in seama lor. In activitatea sa de
conducere a ministerului, ministrul este asistat de unul sau de mai mulţi viceministri.
1. Ministerul Economiei;
2. Ministerul Finantelor;
3. Misterul Justitiei;
4. Ministerul Afacerilor Interne;
5. Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene;
6. Ministerul Apararii;
7. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Construcţiilor;
8. Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare;
9. Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor;
10.Ministerul Mediului;
11.Ministerul Educatiei;
12.Ministerul Culturii;
13.Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei;
14.Ministerul Sanatatii;
15.Ministerul Tehnologiei Informatiei si Comunicaţiilor;
16.Ministerul Tineretului si Sportului
Autoritaţile administrative centrale de pe linga Guvern se formeaza de
Parlament la propunerea Prim-ministrului in scopul conducerii, coordonarii
activitaţii si exercitarii controlului in domeniul organizarii economiei siin
altedomenii, care nu intra nemijlocit in atribuţiile ministerelor.
Autoritaţile administrative centrale sint conduse de directori generali sau de directori,
numiţi in funcţie si eliberaţi din funcţie de Guvern.
Inspectoratele de stat se formeaza de catre Guvern in scopul
exercitarii controlului asupra executarii legilor republicii, a hotaririlor si a altor acte
emise de Parlament, a decretelor Presedintelui Republicii Moldova, a hotaririlor si
ordonanţelor Guvernului.
Inspectoratele de stat sint conduse de directori, numiţi in funcţie si eliberaţi din
funcţie de Guvern.
Autoritaţile administrative centrale si inspectoratele de stat emit, in limitele
competenţei lor, acte normative departamentale.
Guvernul poate sa creeze comisii si consilii permanente si provizorii pentru
studierea unor probleme si elaborarea hotaririlor in vederea dezvoltarii economiei,
politicii in domeniile finanţelor, creditelor, preţurilor, valutei, circulaţiei monetare,
precum si in domeniile politicii sociale, invaţamintului public, culturii si din alte sfere
ale vieţii.
Comisiile se formeaza din lucratori ai ministerelor, precum si din savanţi si
specialisti de frunte, la propunerea Prim-ministrului, a prim-viceprim-ministrului sau a
viceprim-ministrilor. Activitatea comisiilor si consiliilor este condusa de Prim-ministru,
de ministri sau de alte persoane, numite de Guvern.
Alte autoritaţi administrative centrale
1. Biroul Naţional de Statistica
2 Agentia Relatii Funciare si Cadastru
3. BiroulRelaţii Interetnice
5. Agentia "Moldsilva"
6. Agentia Rezerve Materiale
7. Agentia Turismului
8. Centrul CNA
BiroulNational de Statistica (BNS) este autoritatea administrativa centrala care,
in calitatea sa de organcentral destatistica, conduce si coordoneaza activitatea in
domeniul statisticii din tara.
Agentia Relatii Funciare si Cadastru - este organul administratiei publice
centrale, care realizeaza politica statului in domeniul relatiilor funciare,
cadastrului, geodeziei, cartografiei, geoinformaticii si este subordonata Guvernului
Republicii Moldova. Deoarece cadastrul serveste ca baza pentru crearea Infrastructurii
Nationale de Date Spatiale, actualmente Agentia este preocupata de elaborarea
Sistemului Informational Geografic National.
Biroul Relatii Interetnice - Biroul este autoritatea administrativa centrala care
activeaza in subordinea Guvernului promoveaza politica statului in domeniul
relatiilor interetnice, functionarii limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova,
sustinerii diasporei moldovenesti.
CNA, - Centrul isi desfasoara activitatea pe principiile legalitatii, respectarii
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, oportunitatii, imbinarii metodelor si
mijloacelor publice si secrete de activitate, conducerii unipersonale si colegiale,
colaborarii cu alte autoritati publice, organizatii obstesti si cetateni.
Relatiile autoritatilor administratiei publice
- cu cetatenii
Toti cetatenii intra, sub forme variate, in relatii cu autoritatile administratiei publice,
deoarece calitatea de cetatean scoate in evidenta competenta autoritatilor
administratiei publice, in administrarea acestora.
Relatiile cesestabilesc intre autoritatile administratiei publice sicetateni potfi: relatii de
cooperare (colaborare); relatii de utilizare a serviciilor publice (deci de prestatii
din partea administratiei catre cetateni) si relatii de autoritate (sau de
subordonare a cetatenilor fata de organele administratiei publice).
Analizand aceste categorii de relatii, vom evidentia necesitatea democratizarii
permanente a administratiei publice, in idea stabilirii unei legaturi sistematice intre
cetatenisiadministratie.
a) Relatiile decooperare (de colaborare intre autoritatile administratiei publice si
cetateni, vor trebui sa ocupe rolul cel mai important atat din punct de vedere al
ponderii, cat si al valorii continutului lor. Aceste relatii subliniaza in primul rand
sprijinul pe care cetatenii sunt chemati sa il dea administratiei publice in vederea
realizarii misiunii acesteia si, pe de alta parte, ele trebuie sa reflecte existenta unei
legaturi absolut necesare intre administratia publica si cei administrati. Relatiile de
cooperare administratie publica-cetatean sunt o expresie a accesului participativ al
populatiei la realizarea treburilor publice, in ultima instanta o dovada a existentei sau
inexistentei unei societati democratice. Ele pot fi grupate in doua categorii, si
anume:
- Relatiile de cooperare directa. in care cetatenii in mod individual sau grupati
participa la realizarea unui interes general, la finalizarea unor actiuni, la fel ca
aparatul, ca structurile administratiei publice.;
- Relatiile de cooperare indirecta, apar in cazul in care cetatenii I sprijina
actiunea automatilor administratiei publice fara sa participe la respectiva activitate in
mod direct. De exemplu, oferta pe care o fac cetatenii de
b) Relatiilede prestari deservicii ale administratiei publice catre cetateni
constituie al doilea tip de relatii intre administratia publica si cetateni.
Asadar, serviciile aduse cetatenilor de administratia publica, prin natura lor, au o
specializare diferentiata, ceea ce determina o pregatire j corespunzatoare a
personalului din acest domeniu. Slaba calitate a prestatiilor efectuate de autoritatile
administratiei publice catre cetateni ' lezeaza nu numai interesele acestuia, ci si ale
altor cetateni, in ultima instanta ale statului.
Din punct de vedere juridic,relatiile dintre administratia publica si cetateni
pentru prestarea de servicii pot fi de doua tipuri:
- Relatii ce se statornicesc in baza normelor de drept administrativ (regim juridic
administrativ);
- Relatii ce se statornicesc in baza normelor de drept civil (regim juri- I dic civil).
c) Relatiideautoritate (de subordonare a cetatenilor fata de autoritatile
administratiei publice). 'Aceste relatii sunt determinate in mod evident de vointa
unilaterala a autoritatilor administratiei publice, ele sunt impuse i cetatenilor,
nefiind necesar acceptul celor care sunt chemati sa participe in aceste
relatii.
- Relatiile cu autoritatile publice care exercita puterea legislative
Conlucrarea A doua grupare mare de relatii in care sunt implicate autoritatile
administratiei publice sunt relatiile cu elementele exterioare acestui sistem. In
cadrul acestora vom analiza: Relatiile cu autoritatile publice care exercita
puterea legislativa Analiza tipurilor de relatii la care participa autoritatile
administratiei publice, implica precizarea unor aspecte in legatura cu raporturile
dintre autoritatile administratiei publice si cele care exercita puterea legislativa
(Parlament), aspecte care nu au fost aratate la momentul in care amanalizat
raporturile dintre administratie si mediul politic.
a. Guvernul, ca autoritate publica de varf a puterii executive si raspunzator pentru
conducerea generala a administratiei publice, chemat sa asigure realizarea politicii
interne si externe a tarii, coopereaza in indeplinirea atributiilor sale cu
organismele interesate
b. Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale stabilesc cu autoritatile publice care exercita puterea legislativa relatii de
cooperare sau de Control prin delegare, nu numai indirect prin Guvern, ci si in
mod direct
c. Consiliilelocale si primarii sunt autoritati ale administratiei publice locale prin
care - potrivit prevederilor Constitutiei - se realizeaza autonomia locala la nivelul
unitatilor administrativ-teritoriale, iar in aceasta calitate relatiile dintre ele si
autoritatile publice care exercita puterea legislativa sunt similare cu ale celorlalte
autoritati ale administratiei publice.
Relatiile autorititilor administratiei publice centrale in cadrul sistemului
autoritatilor administratiei publice.
RELATIILE GUVERNULUI CU ALTE ORGANE DE STAT .
- Relatiile Guvernuluicu organele administratiei publice locale Guvernul:
1) promoveaza in viata si exercita controlul asupra respectarii si executarii
legilor Republicii Moldova, hotaririlor Parlamentului, decretelor Presedintelui
Republicii Moldova, hotaririlor si ordonantelor Guvernului de catre organele
administratiei publice locale.
2) administreaza, impreuna cu organele administratiei publice locale obiectivele si
ramurile de importanta statala;
3) coordoneaza activitatea organelor administratiei publice locale in vederea
traducerii in viata a politicii de stat in domeniul asistentei sociale, ocrotirii sanatatii,
invatamintului public, tineretului si sportului, culturii si protectiei mediului ambiant;
4) contesta hotaririle autoritatilor administratiei publice locale, daca ele contravin
legislatiei.
Conducerea ministerelor Republicii Moldova si altor organe de pe teritoriul
republicii
Serviciile publice
Pentru satisfacerea cerintelor (hrana, locuinta, transport, cultura, sanatate),
membrilor unei colectivitati umane sunt infiintate anumite organisme sociale, sub
denumirea de servicii publice.
Termenul de serviciu public este utilizat atat in sens organizatoric,de
organism social, cat si in sens functional, de activitate desfasurata de acest
organism serviciu public – activitate de interes public, organizata si desfasurata de
catre o autoritate publica; (L.158)
Data fiind complexitatea cerintelor sociale, exista si o mare varietate de servicii
publice. De aceea, se impune a se face distinctie intre serviciu public si serviciu
deutilitatepublica. Distinctia intre cele doua servicii consta in faptul ca primul
este infaptuit de o organizatie statala, iar cel de-al doilea de o organizatie
nestatala.
In cazul organizatiilor mixte, de stat si particulare, ne aflam in prezenta unui
serviciu public, deoarece la acea organizatie participa si statul, fie ca autoritate
publica, fie ca persoana juridica.
Literatura de specialitate distinge, ca servicii publice, serviciul de legi-ferare, la
care participa si Parlamentul serviciul public judiciar, infaptuit de instantele
judecatoresti si serviciile publice administrative.
Serviciul public de legiferare are ca scop adoptarea de norme juridice
obligatorii,care sa reglementeze, in mod uniform, la nivelul intregii tari, raporturi
juridice, raporturile sociale; serviciul judiciar sa solutioneze, cu putere de adevar
legal, j conflictele juridice si sa pedepseasca pe cei care incalca legea; serviciile j
administrative sa asigure*executarea legilor si a hotararilor judecatoresti, or- ; dinea
publica, siguranta nationala, crearea conditiilor optime de sanatate, i instructie
publica, cultura, transport etc.
Serviciul public poate fi organizat fie la nivel national, pentru intreaga
tara (serviciul public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul in
comun in cadrul unei localitati).
Organizatiile care presteaza servicii publice pot fi grupate in trei categorii:
1. organe ale administratiei publice
2. institutii publice;
3. regii autonome de interes public.
. Aceasta grupare se intemeiaza pe o serie de deosebiri, si anume:
- activitatea organelor administratiei publice se caracterizeaza prin
adoptarea sau emiterea deacte administrative, Activitate intelectuala, iar cea a
regiilor autonome este preponderent economica;
- mijloacele financiare necesare desfasurarii activitatii organelor administratiei
publice si, in mai mica masura a institutiilor publice, se asigura de la bugetul
statului, iar regiile autonome de interes public isi asigura mijloacele banesti, in mare
parte, din veniturile obtinute din activitatea .
- organele administratiei publice si institutiile publice isi desfasoara
activitatea, .de regula, in mod gratuit, regiile autonome, de regula, contra* cost;
- in activitatea organelor administratiei publice preponderenta este emiterea
de acte administrative; in activitatea institutiilor publice aceasta este madje- dusa,
iar in activitatea regiilor autonome de interes public si mai redusa.
In legatura cu regiile autonome de interes public trebuie precizat ca unele au fost
create pentru asatisfaceunele cerinte alepopulatiei ca,
regii autonome au fost create pentru a exploata prin activitatea lor, bunuri care fac
parte din proprietatea publica a statului, ca, de exemplu, carbuni, titei, gaze
naturale. Prin aceasta activitate, ele contribuie, in mod direct, la satisfacerea unor
cerinte sociale, astfel incat, chiar daca s-ar afirma ca unele regii autonome nu
presteaza, in mod direct, un serviciu public, toate regiile autonome, indiferent de
specificul activitatilor, contribuie la satisfacerea unor cerinte ale membrilor
societatii, obiectivul fundamental al oricarui serviciu public.
21.Actele Guvernului
1.Identificati actele Guvernului
Conform art 102 Constitutie si art 301
si 302
din Legea cu privire la Guvern, acesta adopta:
1. Hotariri
2. Ordonante
3. Dispozitii
Hotaririle – se adopta in executarea atributiilor constitutionale, pentru organizarea executarii
legilor. Poate contine reglementari:
1.Pentru exercitarea atributiilor proprii
2. Pentru modificarea/abrogarea actului emis anterior
3. Pentru aprobarea unor proiecte de legi sau de decrete ale PRM,etc.
Hotarirea poate fi:
a.Cu caracter general – ex: aprobarea unor proiecte de legi
b.Cu caracter individual – ex: numirea in functie a unui ministru
Hotarirea se semneaza de prim-ministru si unele se contrasemneaza de ministri, care au
obligatia punerii in aplicare a acestora.Hotaririle, cu exceptia celor ce contin secrete de stat,
se publica in MORM in termen de 10 zile de la data adoptarii.
Ordonantele – acte normative cu putere de lege ordinara, insa spre deosebire de lege, ele
nu sunt promulgate de PRM.
conform art 1062
– Const – se adopta in conformitate cu ”Legea speciala de abilitare”, care la
rindul ei este adoptata de Parlament(la propunerea Guvernului).
In continutul Legii de abilitare se indica: 1) domeniile in care pot fi emise ordonantele 2) data
pina la care pot fi emise ordonantele.
Prin Legea de abilitare se poate cere aprobarea ordonantelor de catre Parlament. In asa caz,
Guvernul prezinta Parlamentului si proiectul legii privind aprobarea ordonantei. In cazul in
care Parlamentul respinge proiectul legii privind aprobarea ordonantei, aceasta isi pierde
efectele juridice din momentul intrarii in vigoare a legii de respingere.
Se semneaza de prim-ministru si se contrasemneaza de ministrii ce au obligatia punerii ei in
aplicare. Se publica in MORM si intra in vigoare in modul stabilit pentru actele oficiale.
Se suspenda/modifica/abroga de Guvern in limitele termenului de abilitare.Dupa expirarea
termenului, numai prin lege de catre Parlament.
Dispozitia – se emite de prim-ministru pentru organizarea activitatii interne a Guvernului si
se semneaza de prim-ministru.
La fel ca si hotaririle, se publica in MORM, daca nu contine secrete de stat, in termen de 10
zile de la data emiterii.
Prin activitatea sa, Guvernul adopta si acte cu caracter exclusiv politic – declaratii, apeluri,etc.
22.Incetarea mandatului si responsabilitatea Guvernului.
1. Durata mandatului si temeiurile de incetare inainte de termen a mandatului
Guvernului
Guvernul isi exercita mandatul pina la data validarii alegerii noului Parlament.
Temeiurile de incetare inainte de termen a mandatului Guvernului:
a) Daca prim-ministrul a demisionat sau decedat
b) Daca Guvernul demisioneaza din initiativa proprie
c) Daca Parlamentul si-a exprimat votul de neincredere
Functia de membru al Guvernului inceteaza in caz de:
a) Demisie- cererea de demisie se prezinta prim-ministrului si se aduce la cunostinta PRM
b) Revocare – in cazul in care ministrul incalca prevederile legislatiei; propunerea se
inainteaza de prim-ministru sau PRM
c) Incompatibilitatea de exercitare a functiei – functia de membru a Guvernului este
incompatibila cu orice alta functie remunerata cu exceptia pedagogico-stiintifica
d) Deces
Cind mandatul Guvernului inceteaza din motiv ca demisioneaza prim-ministrul, Parlamentul a
acordat vot de neincredere sau de la data alegerilor noului Parlament, Guvernul in exercitiu
indeplineste numai functiile de administrare a treburilor publice pina la depunerea
juramintului de catre membrii noului Guvern. Nu au drept de a emite acte. Daca prim-
ministrul a decedat sau se afla in imposibilitate de exercitare a functiei (inclusivpe motiv de
boala) PRM desemneaza un alt membru al Guvernului in functia de prim-ministru intermiar,
pina la formarea noului Guvern sau pina cind prim-ministrul va prelua activitatea in Guvern.
2.Modalitatile si caracterul responsabilitatii Guvernului.
Guvernul raspunde in fata Parlamentului pentru activitatea sa( art 104 Constitutie). Membrii
Guvernului au acces la sedintele Parlamentului, iar atunci cind se solicita, prezenta lor este
obligatorie.
In fata Parlamentului, Guvernul raspunde prin:
1. Dari de seama - conform art 5 din Legea cu Privire la Guvern, Guvernul, cel putin
odata pe an, tine in fata Parlamentului o dare de seama despre activitatea sa. Odata in
decursul unei sesiuni, Parlamentul audiaza Guvernul in probelemele ce tin de
activitatea acestuia.
2. Intrebari si interpelari – conform art 105 Constitutie – Guvernul si fiecare din
membrii sai sunt obligati sa raspunda la intrebari si interpelari formulate de deputati.
De regula, acestea se formuleaza joi, in ultima ora de lucru a Parlamentului, se
inregistreaza si se transmit persoanelor carora le sunt adresate. Punind intrebarea,
deputatul va preciza daca doreste sa primeasca raspunsul in scris sau verbal la sedinta
in plen urmatoare.
3. Interpelarile – se fac in scris, aratindu-se obiectul acestora. Prin interpelari se solicita
explicatii asupra politiciiinterne si externe a Guvernului. Interpelarea urmeaza a fi
dezbatuta in sedinte si Parlamentul poate adopta o motiune prin care sa-si exprime
pozitia fata de obiectul interpelarii.
Parlamentul efectueaza controlul asupra Guvernului si prin ComisiileParlamentare,
considerindu-se o forma de control specializat. Conform art. 25 din Regulamentul
Parlamentului, membrii Guvernului au acces la sedintele comisiilor. Ei pot lua cuvint,dar nu
pot fi prezenti in timpul votarii deciziilor. Respectiv, membrii Guvernului pot raspunde la
intrebarile formulate de membrii comisiilor parlamentare.
Conform art 106 Constitutie, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Parlamentului,
asupra unui program, unei declaratii de politica generala sau unui proiect de lege. Daca in
decurs de 3 zile Parlamentul voteaza motiunea de cenzura, adica votul de neincredere,
Guvernul este demis.Daca Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se considera
adoptat, iar programul/declaratia de politica generala devin obligatorii pentru Guvern.
Concluzie:Ca organ colegial, Guvernul raspunde politic in fata Parlamentului, iar sanctiunea
raspunderii respective consta in retragerea votului de neincredere. Referitor la raspunderea
fiecarui membru al Guvernului, conform art 29 din Legea cu Privire la Guvern, ei raspund
pentru sfere de activitate ce le-au fost incredintate.
3.???
23.Organizarea si functionarea organelor centrale de specialitate ale Administratiei
publice
1.Modul de organizare si structura OCS ale AP
OCS ale AP sunt constituie si activeaza pentru o mai buna organizare de executare si
executarea legii in scopul satisfacerii intereselor membrilor societatii.
Conform art 107 Constitutie – OCS sunt ”ministerele” care traduc in viata politica Guvernului
si activeaza in domeniile proprii de competenta. Pentru domeniile care nu intra nemijlocit in
atributiile ministerelor, in conditiile legii, se infiinteaza si alte autoritati
administrative.Legiuitorul constituant a lasat o anumita libertate de organizare a acestor
autoritati, astfel denumirea si nrul ministerelor nu sunt expres stabilite nici prin Constitutie,
nici prin lege-cadru. Acestea pot sa varieze in functie de obiectivele urmarite de Guvern si de
cerintele sociale pe care trebuie sa le satisfaca statul intr-o anumita perioada de timp.
Conducerea ministerelor se exercita de ministri, ajutati de unul sau mai multi vice-ministri.
Ministrul – reprezinta ministerul in raport cu celelalte autoritati publice, cu persoane fizice si
juridice din tara si strainatate precum si cu justitia. Ministerele sunt persoane juridice si pot fi
ca subiecte atit in raporturile de drept public, cit si de drept privat.
In structura fiecarui minister, se formeaza colegiul ministerului, compus din:
1) Ministrul – ca presedinte
2) Vice-ministri
3) Conducatori de subdiviziuni in nr aprobat de Guvern
Colegiile functioneaza ca organ consultativ, ce se intruneste la cererea ministrului pentru
dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerelor.
2. Modul de functionare
In prezent, nu exista o lege generala ce ar reglementa organizarea si functionarea
ministerelor si alte OCS.
Pentru desfasurarea activitatii, fiecare OCS are o structura organizatorica ce include un
anumit nr de compartimente:
- Sectii
- Subdiviziuni
- Directii
- Servicii
- Departamente
- etc, care luate in ansamblu formeaza : aparatul propriu si aparatul tehnic al autoritatii
respective.
In majoritatea statelor contemporane, pe linga autoritatile centrale de specialitate
subordonate Guvernului, functioneaza si alte autoritati, care prin natura lor juridica si a
activitatii pe care o desfasoara, sunt autoritati administrative care nu se subordoneaza nici
Guvernului si nici ministerelor dar conform Constitutiei RM sunt autoritati autonome care au o
conducere desemnata de Parlament si sunt obligate sa raporteze despre activitatea
intreprinsa Parlamentului. Asemena autoritati, cum ar fi:
- BNM
- CCA
- CEC
- SIS
- Avocatul poporului
etc
24.Atributiile si actele Organelor Centrale de Specialitate
1.Categoriile de atributii ale ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE
Atributii comune
Atributii specifice fiecarui ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE
Comune: - decurg in principal din rolul si locul pe care il au ORGANELO CENTRALE DE
SPECIALITATE ca autoritati subordonate Guvernului, pentru asigurarea realizarii programului
de guvernare. Cele care nu sunt subordonate Guvernului – pentru realizarea scopului si rolului
pentru care au fost constituite.
- Privind organizarea si asigurarea executarii legilor/hotaririlor Parlamentului, etc
- Privind initierea si elaborarea proiectelor de acte normative
- In domeniul economico-social si financiar (elaborarea de strategii,prognoze si
programelor de dezvoltare in domeniul respectiv)
- Privind politica externa – duc negocieri din imputernicirea Guvernului, incheie conventii,
acorduri internationale,etc
- Privind conlucrarea cu institutiile de specialitate, in scopul reciclarii profesionale a
personalului
- Etc
Specifice:
- Sunt stabilite prin actul de organizare si functionare a autoritatilor centrale de
specialitate
Aceste atributii definesc competenta materiala a organului respectiv si asigura realizarea
obiectivului propriu de activitate. Reprezinta drepturi si obligatii legale pentru realizarea
carora organul respectiv poate sa raspunda atit politic, cit si juridic.
2.Categorii de acte ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE
In legislatia nationala, nu sunt expres stabilite categoriile de acte care pot fi emise de
ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE.
Din activitatea practica, s-a constatat ca principalele acte ale ORGANELOR CENTRALE DE
SPECIALITATE sunt:
1) Ordine
2) Instructiuni
3) Dispozitii
Ordinile – cele mai raspindite acte ale ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE. Ele pot
avea: caracter normativ sau individual. Cele mai frecvente sunt cele cu caracter individual.
Ordinile cu caracter normativ cuprind reguli cu caracter general si impersonal. Cele cu
caracter individual – se aplica unor subiecte si situatii juridice dinainte determinate – ex: ordin
privind incadrarea in serviciu a unui functionar public.
Instructiunile – mereu cu caracter normativ
Dispozitiile – sunt emise pentru rezolvarea unor probleme concrete (de regula de ordine
interna) sau probleme operative a ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE. Pot fi: normative
sau individuale ( predomina caracterul individual)
ORGANELe CENTRALE DE SPECIALITATE emit si alte acte:
Regulamente, Reguli,Decizii, Hotariri,etc - nu se deosebesc de instructiuni, au caracter
normativ.
Conform Legii privind actele normative ale Guvernului si altor autoritati ale administratiei
publice centrale si locale, actele autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate se
mai numeste si acte departamentale.
Actele departamentale sunt supuse expertizei juridice si inregistrarii de stat la Ministerul
Justitiei, apoi se publica in MORM.
25.Notiuni generale privind APL
1.APL – totalitatea autoritatilor publice locale,constituite in cond legii, pu promovarea
intereselor generale ale locuitorilorunor uat.
Principiide baza – prescriptii obligatorii consacrate in Constitutie (art 109), care stabilesc
directiile fundamentale potrivit carora se formeaza si functioneaza APL si se stabilesc
raporturile intre acestea.
Principiide organizare si functionare a APL:
- Autonomiei locale
- Descentralizarii serviciilor publice
- Eligibilitatii
- Consultarii cetatenilor in interes deosebit
Autonomialocala– dreptul si capacitatea efectiva de apl de a reglementa si gestiona in
conditiile legii, sub propria lor responsabilitate si in interesul populatiei, o parte din treburile
publice. Formele autonomiei locale:
a) Autonomie decizionala – dreptul autoritaţilor publice locale de a adopta liber decizii, in
condiţiile legii, fara intervenţii din partea altor autoritaţi publice, in scopul realizarii
intereselor sale
b) Autonomie organizationala – dreptul autoritaţilor publice locale de a aproba, in
condiţiile legii, statutul, structurile administrative interne, modalitaţile de funcţionare a
acestora, statele si organigrama lor, precum si de a institui persoane juridice de drept
public de interes local;
c) Autonomie financiara – dreptul autoritaţilor publice locale de a dispune de resurse
financiare proprii suficiente si de a le utiliza liber, in condiţiile legii, prin adoptarea
propriilor bugete locale;
Descentralizarea serviciilor publice - serviciile scoase din subordinea APC si constituite ca
structuri autonome,avand un patrimoniu propriu in u.a.t respectiva. Conform art 9 Legea
privind descentralizarea administrativa, nu pot fi descentralizate si transferate din
responsabilitatea statului in cea a autoritaţilor publice locale serviciile publice care se bucura
de reglementare constituţionala, fiind garantate si asigurate direct si exclusiv de catre stat.
Eligibilitatea - consiliile locale de nivelul 1 si 2, precum si primarii sunt alesi in cond codului
electoral al RM. In UTAG alegerile locale se desf in conformitate cu codurile electorale si actele
adoptate de aut administrative ale UAT respectiv.
Consultarea - Autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie consultate, pe cat posibil,
in timp util si in mod adecvat, in cursul procesului de planificare si de luare a deciziilor pentru
toate chestiunile care le privesc in mod direct(Carta Eu a aut locale – art 4 al 6)
Modalitati de consultare a populatiei:
1. referendum local – in problemele de importanta deosebita pu u.a.t (revocarea
primarului,hotarele u.a.t., includerea unor localitati in UTAG)
2. consultari,audieri publice si convorbiri – probleme de interes local care preocupa o
parte din populatia u.a.t
2.C-form legislatiei in vigoare, sistemul administratiei apl este compus din 2 nivele:
1) Uat, respectiv autoritati de nivelul 1 – sat(comuna), oras(municipiu)
2) Uat, respectiv autoritati de nivelul 2 – raion, mun Chisinau, UTAG
Aut APL de nivelul 1 sunt definite in art 1 in Legea privind APL: autoritaţi publice, luate in
ansamblu, care sint constituite si activeaza pe teritoriul satului (comunei), orasului
(municipiului) pentru promovarea intereselor si soluţionarea problemelor colectivitaţilor
locale;
Tot in aceasta lege sunt stabilite si autoritatile APL de nivelul 1: Autoritaţile administraţiei
publice locale prin care se realizeaza autonomia locala in sate (comune), orase (municipii) sint
consiliile locale, ca autoritaţideliberative, si primarii, ca autoritaţi executive.Deci, consiile
locale(deliberativ) si primarii (executiv) sunt autoritatile APL de nivelul 1.
Consiliu local - autoritate reprezentativa si deliberativa a populaţiei unitaţii administrativ-
teritoriale de nivelul intii sau al doilea, aleasa in vederea soluţionarii problemelor de interes
local;
Primar - autoritate reprezentativa a populaţiei unitaţii administrativ-teritoriale si executiva a
consiliului local, aleasa prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat;
Consiliullocal este compus din consilieri, alesi pe baza CoduluiElectoral. Numarul consilierilor
depinde de nrul de locuitori ai uat respective. Acesta poate varia de la 9 pana la 43 consilieri.
Primarul participa la sedintele consiliuluilocal si poate sa se pronunte asupra tuturor
problemelor propuse dezbaterii. In exercitarea atributiilor sale, primarul poate emite acte cu
caracter normativ,dar si individual.
Aut APL de nivelul 2 la fel sunt definite de Legea privind APL art 1: autoritaţi publice, luate
in ansamblu, care sint constituite si activeaza pe teritoriul raionului,municipiului Chisinau,
unitaţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor si
soluţionarea problemelor populaţiei unitaţii administrativ-teritoriale respective;
Autoritatile APL de nivelul 2: consiliile rationale (aut deliberative) si presedintii de raioane (aut
executive).
Presedinte al raionului - autoritate publica executiva a consiliuluiraional;
28.Notiunea,categorii, principii serviciului public
1.Notiunea de sp este o notiune relativ noua in DA, iar unii doctrinari mentioneaza ca este cea
m/importanta in aceasta ramura de drept. SP a aparut si s-a dezvoltat pe fonul multiplicariisi
diversificarii nevoilor sociale ale populatiei, iar statul tot mai accentuat se implica in
asigurarea unui nivel satisfacator de trai a oamenilor. Dupa P.Niculescu: „Administratia
reprezinta totalitatea sp, iar s[ este mijloculprin care administratia isi exercita activitatea.”
Definitia legala:
Serviciu public – activitate de interes public, organizata si desfasurata de catre o autoritate
publica;
Aparitia sp este legata organic de coexistenta a 2 elemente esentiale:
a) Cerinta sociala
b) Legea
Principiile de baza ale sp: legalitatea,profesionalismul, transparenta, impartialitatea,
independenta,stabilitatea, loialitatea, responsabilitatea.
1. Legalitatea – conform Constitutiei,legilor,regulamentului
2. Profesionalismul – obligatia de a-si indeplini cu eficienta,responsabilitate,promptitudine,
fiind responsabil in fata conducatorului nemijlocit, precum si celui ierarhic superior si
respectiv autoritatii publice
3. Transparenta – obligatia de a asigura acces liber la informatie
4. Impartialitate – obligatia de a lua decizii si actiuni in mod
impartial,nediscriminatoriu,echitabil.
5. Independenta – apartenenta politica nu trebuie sa influenteze comportamentul si
deciziile acestuia,precum si deciziile si activitatile autoritatilor publice.
6. Responsabilitatea – f-rul public poarta raspundere pentru consecintele nefavorabile ale
actiunilor sau inactiunilor sale,dar mecanismul de raspundere a acestora nu este pe
deplin reglementat
7. Stabilitatea - functionarii publici ar trebui sa fie divizati in doua categorii principale:
a )functionari de cariera- ei trebuie sa se bucure de stabilitate in functie, adica sa fie
demisi numai pentru fapte ilegale si alte cazuri expres prevazute de lege, la aceasta
categorie trebuie raportati majoritatea functionarilor publici
b) doar functionarii ce detin functii de natura politica - adica pot fi demisi din motive
politice, consideram ca legislatia nationala trebuie perfectionata pentru realizarea
acestui principiu
8. Loialitatea – obligatia sa serveasca cu buna-credinta autoritatea publica in care
activeaza, precum si interesele legitime ale cetatenilor
2.Categorii: Deosebim 3 categorii:
a. S.p. administrative – supuse regulilor dr public organizatoric,cat si cu privire la
raporturile cu utilizatorii serviciilorpublice
b. S.p. industriale si comerciale – supuse regulilor dr public in planul organizarii lor,
iar in ceea ce priveste raporturile cu utilizatorii, sunt supuse regulilor de drept
privat.
c. S.p. socio-culturale – sub forma de gradinite,scoli,licee,protectie sociala in
materie de igiena,etc.
29.Notiunea,clasificarea functiilor publice si a f-narilor publici:
1. Functionarul public- persoana fizica numita, in condiţiile prezentei legi, intr-o funcţie public
– def legala
Functia publica- ansamblul atributiilor si obligatiilor stabilite in temeiul legii in scopul realizarii
prerogativelor de putere publica - legala
In doctrina actuala, functionarul public este definit ca:
Persoana fizica investita in mod legal prin actul de vointa unilaterala a unei autoritati publice
sau al cetatenilor cu sarcina indepliniriipe un timp limitat, nedeterminat a unei functii publice
in vederea realizarii competentei organului din structura caruia face parte functia respective
In functie de statutul juridic functionarii pot fi clasificati:
a)Din organele statale
b)Din organele publice
c)Din cadrul intreprinderilor de stat si municipal
In dependenta de specificul atributiilor, care determina rolul functionarilor publici in
infaptuirea sarcinilor serviciului public:
a) conducatorii
b) functionari cu functii de adjuncti
c) reprezentanti ai puterii administrative- acesti functionari activeaza in regim de
putere, efectuiaza de regula actiuni de control si supraveghere in domenii
specifice( ordinea publica, securitattea antiincendiara, sanitara, etc)
2. Conform prevederilor legale:
Conform nivelului atribuţiilor titularului, funcţiile publice se clasifica in urmatoarele categorii:
a) funcţiipublice de conducere de nivel superior;
b) funcţiipublice de conducere;
c) funcţii publice de execuţie.
Respectiv, functionarii publici se clasifica in:
a) Functionari publici de conducere de nivel superior
b) Functionari publici de conducere
c) Functionari publici de executie
Conform doctrinei:
Se evidentiaza urmatoarele categorii de functii publice:
- de demnitate publica- se ocupa prin mandat obtinut direct sau indirect prin numire in
conditiile legii
- functii publice propriu-zise- si reprezinta ansamblul atributiilor in temeiul legii in
realizarea prerogativelor de putere publice
- functii exercitate depersonalul incadrat pe baza increderii personale in cabinetul
persoanle ce exercita functii de demnitate publica( sef de cabinet, asistent, consilier,
secretar si altele),
Negulescu: 1. Guvernanti – cei ce determina, hotarasc 2. Agenti – cei ce executa
30. Instituirea fp si conditiile ocuparii
1. Premise: necesitatile sociale
Funcţiile publice se instituie in temeiul actelor Parlamentului, Presedintelui Republicii
Moldova, Guvernului si ale altor autoritaţi publice, emise in limitele competenţei lor, stabilite
de Constituţie si de alte legi.
Deosebim conditii: generale si speciale.
2. Conditii generale:
cetatenia Rm
poseda limba moldoveneasca si limbile oficiale de comunicare interetnica vorbite pe
teritoriul respectiv
are cap deplina de exercitiu
este apta din punct de vedere a sanatatii
persoana nu a implinit varsta de pensionare,etc
Conditii speciale- rezulta din specificul f-tiei si a domeniului de activitate a viitoruluif-r:
Stare excelenta de sanatate (domeniul militar)
Atingerea unei anumite varste (judecator)
Pentru a ocupa o fp de nivel superior,alaturi de cerintele generale, persoana trebuie sa aiba si
studii superioare absolvite cu licenta si cel putin 5 ani experienta in domeniu.
Nerespectarea cond atrage imposibilitatea ocuparii f-tiei date.
31.Modurile de ocupare a fp si temeiurile de aparitie a raporturilor de serviciu
1.Moduri de ocupare: alegere,numire,concurs,promovare,transfer.
Temeiurile de aparitie a raporturilor de serviciu – stabilirea legala a unor fapte ce determina
existenta legaturii (drepturilor si obligatiilor) dintre f p si autoritatile publice.
Temeiul principal: emiterea actului administrativ de numire in f.p. – art 30 L 158, decizia de
aprobare a rezultatelor alegerilor.”Raporturile de serviciu apar in baza actului administrativ de
numire in funcţia publica, emis in condiţiile prezentei legi.”
Temeiuri suplimentare: perioada de proba(6 luni) si juramantul.
2.Alegerea este un mod de ocupare, in special, a functiilorde demnitate publica.Pu ocuparea
fp prin alegeri e necesar:
Existenta functiei eligibile vacante
Declansarea procedurii de alegere
Alegerea si totalizarea rezultatelor alegerilor
Validarea mandatelor
Investirea in funtie
Numirea – mod de ocupare a f-tiilorpe baza increderii personale in cabinetul persoanelor ce
exercita f-tii de demnitate publica, reprezinta emiterea/adoptarea unui act administrativ al
autoritatii competente.
Concursul – principalul mod de ocupare a fp vacante,deoarece este cea mai eficienta si
democratica modalitate si are la baza principiile:
 Competitiei deschise
 Transparentei
 Competentei si meritelor profesionale
 Accesului egal pu toti cetatenii la f-tiile publice
Procedura de organizare si desfasurare a concursului este prevazuta in Hotararea Guvernului
nr 201 din 11.03.2009 privind punerea in aplicare a prevederii Legii nr 158 cu privire la fp si
statutul f-rului p.
Concursul se organizeaza de catre:
a) Comisia de Concurs – f-ata din 7 membri specialisti notorii in administratia publica
desemnati de Guvern
b) Comisiide Concurs instituite de Autoritatile Publice
(Parlamentul,Presedintele,CSM,CSJ,CC,Procuratura Generale, Curtea de Conturi) – pu fp
de conducere si de executie.
Promovarea – are ca scop dezvoltarea carierei fp prin ocuparea unei f-tii publice superioare
celei exercitate – art 45 L 158.
Transferul – mod de ocupare a fp care consta in trecerea f-rului public intr-o alta subdiviziune
interioara din cadrul aceleasi autoritati publice. Transferul poate fi efectuat:
a. In interesul serviciului public
b. La cererea f-rului public – art 48 L 158
3.Performante – concursul, alegerea.
32.Drepturile si obligatiile f-tionarului public
1.Drepturile si obligatiile f-tionarului public sunt expres prevazute in L nr 158 cu privire la
functia publica si statutul functionarului public, precum si in Codulde conduita a
functionarului public. O categorie aparte o formeaza demnitarii publici, deoarece statutul
acestora este reglementat intr-o lege aparte – cu privire la statutul persoanelor cu functii de
demnitate publica.
Legislatia in vigoare deosebeste 2 categorii de drepturi: drepturi comune si specifice.
Drepturile comune sunt in general prevazute de Constituţia Republicii Moldova si legislaţia
muncii, fiind urmatoarele: dreptul la munca si la protecţia muncii (dreptul la libera alegere a
muncii, la condiţii echitabile si satisfacatoare de munca, la protecţia impotriva somajului, la
odihna – art. 43 al Constituţiei); dreptul la o salarizare corespunzatoare, dreptul la asigurari
sociale (dreptul la pensie si la ajutor in caz de incapacitate temporara de munca), dreptul la
opiniiproprii (art. 32 al Constituţiei), dreptul de a cunoaste si ataca deciziile individuale care il
privesc, dreptul la petiţionare (art. 52 al Constituţiei), dreptul persoanei vatamate de o
autoritate publica (art. 53 al Constituţiei) etc.
Din categoria drepturilor specifice intra:
a) Sa examineze probleme si sa ia decizii in limitele competentei sale
b) Sa solicite, in limitele competentei sale , si sa primeasca informatia necesara de la alte
autoritati publice, precum si de la p f si juridice
c) Sa-si cunoasca drepturile si atributiile stipulate in fisa postului
d) Dreptul la integritatea fizica si psihica, precum si un salariu corespunzator complexitatii
atributiilor functiei
e) Dreptul de a fi promovat
f) Sa viziteze, din oficiu sau la solicitare intru exercitarea f-tiei si in modul stabilit, alte
autoritati publice, alte pf si juridice,de drept public sau privat (demnitate publica)
Obligaţiile comune tuturor angajaţilor sunt consacrate in Constituţia Republicii Moldova
(articolele 55 – 59) si in legislaţia muncii, fiind urmatoarele:
indeplinirea cu exactitate si promtitudine a sarcinilor ce-i revin; sa respecte disciplina de
serviciu si programul de funcţionare a serviciului public in care isi desfasoara activitatea,
devotamentul faţa de ţara si obligaţia de fidelitate faţa de instituţia in care activeaza
(funcţionarul trebuie sa se abţina de la orice fapt care ar putea sa aduca un prejudiciu unitaţii
in care isi desfasoara activitatea) s.a.
Obligatii specifice:
1) Sa respecte Constitutia,legislatia in vigoare, precum si tratatele internationale la
care RM face parte
2) Sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor
3) Sa pastreze, in conf cu legea secretul de stat, precum si confidentialitatea in
legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care ia cunostinta, cu exceptia
informatiilor consid de interes public
4) Sa respecte regulamentul intern
5) Sa prezinte, in conditiile legii, declaratie cu privire la venituri si proprietate
6) Executarea dispozitiilor conducatorului
7) Sa asigure protectia proprietatii publice si sa evite orice prejudiciere a acesteia
8) Este interzis in a solicita/accepta cadouri,servicii sau alte avantaje care ii sint
destinate personal, familiei,rudelor,prietenilor
9) Sa evite conflictul de interes
2. Drepturile si obligaţiile – atribuţii ale funcţiei publice – sunt create si organizate in
vederea realizarii puterii publice.In afara de drepturile pe care orice cetatean le are, acele
drepturi care il deosebesc pe functionarul public de un simplu cetatean sunt totodata niste
obligatii pe care acesta trebuie sa le indeplineasca (ex: Sa examineze probleme si sa ia
decizii in limitele competentei sale – obligatie,dar si drept). La fel, aceste drepturi si
obligatii speciale sunt pu si in ajutorul societatii, cat si a statului (accesul la informatiile
necesare/prezentarea informatiilor publice/ nedivulgarea informatiilor).
3.Functionarul public are si anumite garantii sociale ce asigura exercitarea drepturilor si
obligatiilor fp:
Funcţionarului public i se acorda ajutoare materiale in vederea soluţionariiproblemelor
sociale si de trai in conformitate cu legea.Funcţionarul public beneficiaza de pensie in
condiţiile Legii privind pensiile de asigurari sociale de stat. Dupa implinirea virstei
necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limita de virsta, funcţionarul public poate fi
numit, la decizia conducatorului, pe o perioada determinata, dar nu mai mare de 3 ani, in
aceeasi funcţie publica, primind pensia si salariul conform legislaţiei.
In caz de lichidare a autoritaţii publice, de reducere a efectivului de personal sau de
modificare a statului de personal, funcţionariipublicicare nu pot fi transferaţi vor fi
eliberaţi din funcţie cu plata unei indemnizaţii unice egale cu 6 salarii medii lunare daca
vechimea in serviciul public este de cel puţin 2 ani, precum si a unei indemnizaţii de somer
egale cu un salariu mediu lunar, in modul stabilit de lege.
FP are un concediu anual, platit, cu o durata de 35 zile lucratoare.
33.Incompatibilitatile fata de fp
1. Calitatea de funcţionar public este incompatibila cu orice alta funcţie publica decit cea in
care a fost numit.
Funcţionarul public nu este in drept sa desfasoare alte activitaţi remunerate. Funcţionarul
public nu poate exercita o funcţie publica in subordinea nemijlocita a unei rude directe
(parinte, frate, sora, fiu, fiica) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, parinte, frate si soraa
soţului/soţiei) in cadrul aceleiasi autoritaţi publice.
2. Incompatibilitati generale si specifice functiei publice.
34.Avansarea in serviciu
1. Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice
superioare celei exercitate. Promovarea funcţionarului public intr-o funcţie publica superioara
se face in baza de merit.
2.
39.Raspunderea penala a fp
1.Raspundere penala – cea mai severa forma de rasp juridica aplicabila f-r public pu
comiterea unei infractiuni prevazute de legea penala in legatura cu exercitarea atributiilor de
serviciu. Pentru ca f-rul public sa poarta raspundere penala trebuie sa intruneasca 2 conditii:
1. Sa aiba calitatea de persoana cu f-tii de raspundere( persoana publica), persoana cu
functie de demnitate publica, persoana publica straina, f-tionar international
2. Infractiunea tine de indeplinirea sau neindeplinirea corespunzatoare a atributiilor de
serviciu.
2.Penala – detentiune+amenzi+ demitere din functie+ imposibilitatea ocuparii f-tiei publice
pe un anumit termen
Contraventionala – sanctiune prin amenda( de obicei nu prea mare) + rareori demitere si
imposibilitatea ocuparii f-tiei publice (ex: divulgarea martorilor care beneficiaza de protectie
de stat)
3.
49.Constrangerea administrativa
a) Constrangerea – ansablu de masuri aplicate, in cazul nerespectarii de buna-voie a
normelor de conduita in scopul de a-i impune individului respectiv o conduita conforma cu
cerintele normei date.
Trasaturi constrangerea:
1. Se reduce la influenta fizica,psihica,materiala si organizatorica asupra participantilor la
raporturile administrative
2. Se aplica in cele mai multe cazuri pe cale extrajudiciara
3. Se realizeaza doar de catre organele AP ce au competentele respective atribuite prin
lege
4. Este insotita de regula de careva limitari: pierderi de anumite drepturi/libertati pana la
privare de libertate
5. Se aplica cu scopul de a preveni actiunile ilegale, precum si a sanctiona persoana
vinovata
b) Masurile de constrangere se clasifica astfel:
1. Masuri administrative de prevenire – ex: controlul actelor de identitate
2. M.a. de stopare – pentru intreruperea unor fapte ilegale: ex:aplicarea fortei
fizice,catuse,bastoane
3. M.a. de aplicare a raspunderii administrative – se aplica dupa savirsirea actelor ilegale
ex: sanctionare
50.Caracteristica generala a raspunderii in dreptul administrativ
a) Raspunderea juridica – aplicarea unor anumite sanctiuni pentru neexecutarea sau
executarea necorespunzatoare a obligatiilor.
Raspunderea juridica apare atunci cand se intrunesc careva conditii:
a) Producerea faptei ilicite
b) Intre fapta ilicita si rezultatul ilicit sa existe o legatura cauzala
c) Vinovatia autorului in momentul incalcarii normelor de drept
Raspunderea in dreptul administrativ se realizeaza in urmatoarele forme:
- Raspundere contraventionala
- R disciplinara
- R materiala
b) Raspundere contraventionala – forma a raspunderii juridice foarte des aplicata in dreptul
administrativ. Este reglementata de codul contraventional si este o institutie aparte a
dreptului administrativ.
Subiectele raspunderii contraventionale sunt un cerc larg de persoane fizice si juridice ( cu
exceptia autoritatilor publice si institutiilor publice), inclusiv persoane cu functie de
raspundere.Sanctiunile contraventionale sunt diverse, avand atat caracter material,cat si
moral – ex: de la avertisment pana la interdictia de a desfasura un anumit tip de activitate
sau arestul contraventional).
Raspundere disciplinara – situatie juridica care consta in complexul de drepturi si obligatii
stabilite de regula intre un organ al AP sau un functionar public si autorul unei abateri
disciplinare.
Temeiul: abaterile administrative care nu au caracter contraventional,dar sunt abateri
administrativ-disciplinare, ca rezultat de regul al incalcarilor regulamentelor de serviciu.
Specific: nu pot fi sanctiuni deprivare de libertate.
Raspundere materiala – are ca temei cauzarea unui prejudiciu material autoritatilor publice
sau altor organizatii sau persoane prin actele administrative al AP.
Pentru incalcari grave ale normelor de dr-admini poate surveni si raspunderea penala care
tine de obiectul de reglementare ale altor ramuri de drept,insa carese afla intr-o legatura
directa cu raspunderea contraventionala.
60-62
Noţiune şi scopul de contencios administrativ
Scopul contenciosului administrativ
Contenciosul administrativ ca instituţie juridica are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de
putere ale autoritaţilor publice, apararea drepturilor persoanei in spiritul legii, ordonarea activitaţii
autoritaţilor publice, asigurarea ordinii de drept.
Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, de catre
o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri,
se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea
actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzata.
Noţiunea de instanţa in contencios administrativ. Competenţa de judecare a acţiunilor in
contencios administrative
Instanţa de contencios administrativ reprezinta judecatorii desemnaţi din judecatorii, colegiile sau
completele de contencios administrativ ale curţilor de apel, colegiul de contencios administrativ al
Curţii Supreme de Justiţie, abilitate prin lege cu infaptuirea controlului judecatoresc al legalitaţii actelor
administrative emise de autoritaţile publice in activitatea de organizare a executarii şi de executare in
concret a legii, precum şi de gestionare a domeniului public.
Competenţa judecatoriilor
Judecatoriile examineaza litigiile ce ţin de nesoluţionarea in termenul legal a cererilor şi de verificarea
legalitaţii actelor administrative emise sau adoptate de autoritaţile publice care sint constituite
şi activeaza pe teritoriul satului, comunei sau oraşului pentru promovarea intereselor şi
soluţionarea problemelor colectivitaţilor locale, de serviciile publice descentralizate organizate in mod
autonom in
unitatea administrativ-teritoriala respectiva, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor
menţionate şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv, care presteaza servicii publice.
Competenţa curţilor de apel
Curţile de apel examineaza in prima instanţa litigiile ce ţin de nesoluţionarea in termenul legal a cererilor
şi de verificarea legalitaţii actelor administrative emise sau adoptate de autoritaţile publice care sint
constituite şi activeaza pe teritoriul raionului, municipiului, unitaţii teritoriale autonome cu statut juridic
special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unitaţii administrativ-
teritoriale, de serviciile publice descentralizate organizate in mod autonom in unitatea administrativ-
teritoriala respectiva, de serviciile publice desconcentrate, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi
serviciilor menţionate, precum şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv
asimilate autoritaţilor publice, care presteaza servicii publice. In condiţiile Codului electoral,
Curtea de Apel Chişinau verifica legalitatea hotaririlor Comisiei Electorale Centrale cu privire la
incalcarea legislaţiei electorale. Verificarea legalitaţii actelor administrative emise sau adoptate
de autoritaţile publice
centrale ale Gagauziei ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat. Prin lege, curţilor de apel li se
pot atribui spre judecare in prima instanţa şi alte categorii de cauze. Ca instanţe de recurs, curţile de
apel judeca recursurile declarate impotriva hotaririlor pronunţate de judecatorii.
Competenţa Curţii Supreme de Justiţie
Curtea Suprema de Justiţie, in prima instanţa:
a) exercita controlul asupra legalitaţii actelor administrative cu caracter individual adoptate şi/sau
emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, prin care sint lezate drepturile
şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, in afara actelor exceptate de la
controlul judecatoresc;
b) verifica legalitatea hotaririlor Consiliului Superior al Magistraturii in cazurile prevazute de lege.
Prin lege, Curţii Supreme de Justiţie i se pot atribui spre judecare in prima instanţa şi alte categorii de
cauze. Ca instanţa de recurs, Curtea Suprema de Justiţie judeca recursurile declarate
impotriva hotaririlor pronunţate in prima instanţa de curţile de apel, precum şi alte recursuri date
prin lege in competenţa sa.
Subiecţi cu drept de sesizare in contenciosul administrativ sint:
a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se considera
vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, de catre o autoritate publica, printr-un
act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri - in condiţiile art.14 al
prezentei legi;
b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi
primarul - in condiţiile Legii privind administraţia publica locala;
c) procurorul care, in condiţiile articolului 5 din Codul de procedura civila, ataca actele emise de
autoritaţile publice;
d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vatamate intr-un drept al sau, ataca actele
administrative - in condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari;
e) instanţele de drept comun şi cele specializate, in cazul ridicarii excepţiei de ilegalitate - in
condiţiile art.13 al prezentei legi.
f) alte persoane, in conformitate cu legislaţia in vigoare.
Obiect al acţiunii in contenciosul administrativ il constituie actele administrative, cu caracter
normativ şi individual, prin care este vatamat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al
unui terţ, emise de:
a) autoritaţile publice şi autoritaţile asimilate acestora in sensul prezentei legi;
b) subdiviziunile autoritaţilor publice;
c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b)
Obiect al acţiunii in contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri
referitoare la un drept recunoscut de lege.
Competenţa jurisdicţionala teritoriala
Acţiunile de contencios administrativ se inaintea za in judecatoriile sau curţile de apel in a caror raza
teritoriala işi are domiciliul reclamantul sau işi are sediul piritul, cu excepţia cazurilor cind prin lege este
stabilita o alta compete nţa.
Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Competenţa jurisdicţionala teritoriala
Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de
contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in
termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una
dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi
Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Obiectul acţiunii in contencios administrativ
Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de
contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in
termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una
dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi
Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Excepţia de ilegalitate
Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de
contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in
termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una
dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi
Legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publica, poate fi
cercetata oricind in cadrul unui proces intr-o pricina de drept comun, pe cale de excepţie, din oficiu
sau la cererea parţii interesate. Incheierea prin care se ridica excepţia de ilegalitate in faţa instanţei
de contencios administrativ se intocmeşte in condiţiile Codului de procedura civila.
In cazul in care instanţa constata ca de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului in fond, ea
sesizeaza, prin incheiere motivata, instanţa de contencios administrativ competenta şi suspenda cauza.
Instanţa de contencios administrativ examineaza excepţia de ilegalitate in termen de 10
zile, pronunţind hotarirea corespunzatoare in numele legii. Hotarirea instanţei de contencios
administrativ poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile. Recursul declarat impotriva hotaririi
pronunţate asupra excepţiei de ilegalitate se judeca in termen de 10 zile. Dupa examinarea
excepţiei de ilegalitate, instanţa de contencios administrativ restituie dosarul cu hotarirea sa
irevocabila instanţei care a ridicat excepţia de ilegalitate.
Actele administrative sau unele prevederi ale acestora declarate ilegale işi pierd puterea juridica
la data raminerii definitive a hotaririi instanţei de contencios administrativ şi nu pot fi aplicate pe
viitor. Consecinţele juridice ale actului administrativ cu caracter normativ declarat ilegal sint
inlaturate de catre organul de autoritate care l-a adoptat sau l-a emis.
Noţiunea de cerere prealabila. Procedura de examinare a cererii prealabile
Cerere prealabila este cererea prin care autoritaţii emitente sau organului ierarhic superior i se solicita
reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normative
Persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, printr-un act
administrativ va solicita, printr-o cerere prealabila, autoritaţii publice emitente, in termen de 30 de zile
de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia, in cazul in care legea
nu dispune altfel. In cazul in care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabila
poate fi adresata, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic
superior daca legislaţia nu prevede altfel. Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde
asupra actului administrativ cu caracter normativ.
Procedura de examinare a cererii prealabile
Cererea prealabila se examineaza de catre organul emitent sau ierarhic superior in termen de 30 de
zile de la data inregistrarii ei, decizia urmind a fi comunicata de indata petiţionarului daca legislaţia
nu prevede altfel.
Organul emitent este in drept:
a) sa respinga cererea prealabila;
b) sa admita cererea prealabila şi, dupa caz, sa revoce sau sa modifice actul administrativ.
Organul ierarhic superior este in drept:
a) sa respinga cererea prealabila;
b) sa admita cererea prealabila şi sa anuleze actul administrativ in tot sau in parte, sa oblige organul
ierarhic inferior sa repuna in drepturi persoana respectiva ori, dupa caz, sa revoce actul administrativ
emis cu acordul sau.
Depunerea cererii de chemare in instanţa de contencios administrativ
Persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, printr-un
act administrativ şi nu este mulţumita de raspunsul primit la cererea prealabila sau nu a primit
nici un raspuns in termenul prevazut de lege, este in drept sa sesizeze instanţa de contencios
administrativ competenta pentru anularea, in tot sau in parte, a actului respectiv şi repararea pagubei
cauzate.
Acţiunea poate fi inaintata nemijlocit instanţei de contencios administrativ in cazurile expres prevazute
de lege şi in cazurile in care persoana se considera vatamata intr-un drept al sau prin nesoluţionarea in
termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea
pagubei cauzate.
Reclamanţii, in acţiunile nascute din raporturi de contencios administrativ, sint scutiţi de plata taxei de
stat.
Forma şi conţinutul cererii de chemare in instanţa de contencios administrativ
Cererea de chemare in instanţa de contencios administrativ se depune in scris in condiţiile Codului de
procedura civila. Reclamantul va depune, o data cu cererea de chemare in instanţa de contencios
administrativ, copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de catre
organul respectiv, actul administrativ contestat ori, dupa caz, raspunsul autoritaţii publice sau
avizul de respingere a cererii prealabile.
Termenele de adresare in instanţa de contencios administrativ
Cererea prin care se solicita anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate
fi inaintata in termen de 30 de zile, in cazul in care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la:
a) data primirii raspunsului la cererea prealabila sau data expirarii termenului prevazut de lege
pentru soluţionare a acesteia;
b) data comunicarii refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicita recunoaşterea dreptului
pretins sau data expirarii termenului prevazut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri;
c) data comunicarii actului administrativ, in cazul in care legea nu prevede procedura prealabila.
Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi avocatul parlamentar sesizeaza instanţa de contencios
administrativ in termenele prevazute de legile organice cu privire la activitate a acestora.
Actele administrative cu caracter normativ considerate ilegale pot fi atacate oricind. Termenul de 30 de
zile specificat anterior este termen de prescripţie. Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis
termenul de prescpripţie poate fi repusa in termen in condiţiile Codului de procedura civila.
Partile
Participarea funcţionarului public in procesul de contencios administrative
Funcţionar public este o persoana numita sau aleasa intr-o funcţie de decizie sau de execuţie din
structura unei autoritaţi publice, precum şi alta persoana de drept privat asimilata autoritaţilor publice.
Cererea de chemare in judecata poate fi formulata şi impotriva funcţionarului public al
autoritaţii publice pirite care a elaborat actul administrativ contestat sau care a refuzat sa soluţioneze
cererea in cazul in care se solicita despagubiri.
In cazul in care acţiunea se admite, funcţionarul public poate fi obligat sa plateasca despagubirile
solidar cu autoritatea publica respectiva. Funcţionarul public acţionat astfel in justiţie poate chema in
garanţie superiorul sau ierarhic care i-a ordonat sa elaboreze actul administrativ sau sa
refuze soluţionarea cererii, acesta fiind introdus in proces ca terţa persoana.
Imputernicirile instanţei de contencios administrativ
Judecind acţiunea, instanţa de contencios administrativ adopta una din urmatoarele hotariri:
a) respinge acţiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului de prescripţie;
b) admite acţiunea şi anuleaza, in tot sau in parte, actul administrativ sau obliga piritul sa emita
actul administrativ cerut de reclamant ori sa elibereze un certificat, o adeverinţa sau oricare alt inscris,
ori sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum şi dispune adjudecarea in contul reclamantului
a despagubirilor pentru intirziere a executarii hotaririi.
c) admite acţiunea şi constata circumstanţele care justifica suspendarea activitaţii consiliului local
sau a consiliului raional, dupa caz.
Instanţa de contencios administrativ este in drept sa se pronunţe, in limitele competenţei sale,
din oficiu sau la cerere, şi asupra legalitaţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la
baza emiterii actului administrativ contestat. In cazurile in care controlul legalitaţii acestor
acte sau operaţiuni ţine de competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare,
urmeaza a fi ridicata excepţia de ilegalitate in faţa acestei instanţe in condiţiile prezentei legi.
In cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţa, la cerere, şi
asupra repararii prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin
neexaminarea in termenul legal a cererii prealabile. Marimea prejudiciului moral se stabileşte de
instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, in funcţie de caracterul şi
gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovaţie a piritului, daca
vinovaţia este o condiţie a raspunderii, luindu-se in considerare circumstanţele in care a fost cauzat
prejudiciul, precum şi statutul social al persoa nei vatamate.
Actele exceptate de la controlul judecatoresc
Actul administrativ este o manifestare juridica unilaterala de voinţa, cu caracter normativ sau
individual, din partea unei autoritaţi publice in vederea organizarii executarii sau executarii in concret a
legii. Actului administrative este asimilat contractul administrativ, precum şi nesoluţionarea in termenul
legal a unei cereri. La rindul sau, contract administrativ este un contract incheiat de autoritatea
publica, in virtutea prerogativelor de putere publica, avind ca obiect administrarea şi folosirea
bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea de servicii publice,
activitate a
funcţionarilor publici care reiese din relaţiile de munca reglementate de statutul juridic al acestora
Temeiurile anularii actului administrativ contestat
Actul administrativ contestat poate fi anulat, in tot sau in parte, in cazul in care:
a) este ilegal in fond ca fiind emis contrar prevederilor legii;
b) este ilegal ca fiind emis cu incalcare a competenţei;
c) este ilegal ca fiind emis cu incalcarea procedurii stabilite.
Instanţa de contencios administrativ nu este competenta sa se pronunţe asupra oportunitaţii actului
administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia.
Efectele anularii actului administrativ
Actul administrativ anulat, in tot sau in parte, inceteaza a produce efecte juridice din momentul in care
hotarire a instanţei de contencios administrativ devine irevocabila.
Ţinind cont de unele circumstanţe concrete şi de eventualitatea survenirii unor urmari juridice negative,
instanţa de contencios administrativ poate stabili, prin hotarirea sa, ca normele declarate nule nu vor
produce efecte juridice de la data adoptarii actului administrativ.
Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Hotarirea instanţei de contencios
administrativ
Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de
contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in
termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una
dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi.
Hotarirea instanţei de contencios administrative
Instanţa de contencios administrativ adopta hotarirea in condiţiile Codului de procedura civila.
Hotarirea irevocabila a instanţei de contencios administrativ privind anularea, in tot sau in parte,
a actului administrativ ilegal a carui intrare in vigoare a fost condiţionata de publicarea in sursa
oficiala, precum şi hotarirea irevocabila asupra excepţiei de ilegalitate se publica in aceeaşi sursa. In
hotariri poate fi indicata şi o alta publicaţie in care acestea urmeaza a fi tiparite.
Cheltuielile legate de publicarea hotaririi le suporta, de regula, piritul. In cazul publicarii hotaririi din
contul reclamantului, la cererea acestuia, cheltuielile suportate se incaseaza de la pirit printr-
o incheiere a instanţei de judecata care executa hotarirea.
Caile de atac
Hotarirea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate in fond poate fi atacata cu
recurs, in termen de 15 zile de la data pronunţarii sau de la data comunicarii hotaririi integrale, in cazul
in care acţiunea este judecata in lipsa parţii, daca legea nu dispune altfel.
Recursul suspenda executarea hotaririi. Recursul se judeca in condiţiile Codului de procedura civila.
Hotaririle irevocabile ale instanţei de contencios administrativ pot fi contestate in condiţiile Codului de
procedura civila. Conducatorul autoritaţii publice poate inainta in instanţa de drept comun o acţiune in
regres impotriva funcţionarului public vinovat de neexecutarea hotaririi instanţei de contencios
administrativ.
Executarea hotaririi
Instanţa de contencios administrativ care a adoptat hotarirea in fond, in termen de 3 zile de la data la
care hotarirea devine irevocabila, trimite o copie a hotaririi piritului pentru executare şi alta - instanţei
de drept comun de la sediul piritului pentru controlul executarii hotaririi şi, in caz de necesitate, pentru
executare silita.
Hotarirea se executa in termenul stabilit in dispozitivul ei, iar in cazul in care termenul nu este stipulat -
in cel mult 30 de zile de la data la care hotarirea devine irevocabila.
In cazul neexecutarii in termen a hotaririi, conducatorul autoritaţii publice in a carei sarcina a fost pusa
executarea acesteia poate fi tras la raspundere in conformitate cu prevederile legislaţiei in vigoare.
Noţiune de persoana vatamata intr-un drept al sau. Parţile in contenciosul administrativ.
persoana vatamata intr-un drept al sau - orice persoana fizica sau juridica care se
considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, de catre o autoritate publica,
printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri.
Parţile sunt subiectul de sesizare şi piritul.
Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md

Contenu connexe

Similaire à Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md

74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic
exodumuser
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc
exodumuser
 
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreControlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Marketing Communication Health &Medicine
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
MafteiElvira1
 
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
exodumuser
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
exodumuser
 

Similaire à Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md (20)

probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rmprobleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
probleme privind prganizarea si functionarea aparatului de stat in rm
 
74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic74996097 curs-drept-urban-is-tic
74996097 curs-drept-urban-is-tic
 
095 -dreptul_politienesc
095  -dreptul_politienesc 095  -dreptul_politienesc
095 -dreptul_politienesc
 
controlul administrativ
controlul administrativcontrolul administrativ
controlul administrativ
 
Drept constitutional
Drept constitutional Drept constitutional
Drept constitutional
 
Bazele administratiei publice
Bazele administratiei publiceBazele administratiei publice
Bazele administratiei publice
 
Dreptul administrativ
Dreptul administrativDreptul administrativ
Dreptul administrativ
 
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreControlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Controlul exercitat in Administratia Publica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
 
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova CuratăGhidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
Ghidul Monitorilor pentru Buna Guvernare - Moldova Curată
 
Rel pub'nadmpubloc.doc
Rel pub'nadmpubloc.docRel pub'nadmpubloc.doc
Rel pub'nadmpubloc.doc
 
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdfDrept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
Drept_administrativ_material_suport_pentru_licenta_iunie_2021.pdf
 
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
57308315 teoria-generala-a-dreptului-si-statului
 
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarieF 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
F 1 n16_teoria_generala_a_dreptului_ioan_mircea_zarie
 
Curs de dezvoltare profesională Etica și integritatea.pptx
Curs de dezvoltare profesională Etica și integritatea.pptxCurs de dezvoltare profesională Etica și integritatea.pptx
Curs de dezvoltare profesională Etica și integritatea.pptx
 
37349360 mecanismul-financiar
37349360 mecanismul-financiar37349360 mecanismul-financiar
37349360 mecanismul-financiar
 
Programa dr.constitutional 2009 2010
Programa dr.constitutional  2009 2010Programa dr.constitutional  2009 2010
Programa dr.constitutional 2009 2010
 
520 1031-1-sm
520 1031-1-sm520 1031-1-sm
520 1031-1-sm
 
3. sistemul activitatii economice eee
3. sistemul activitatii economice eee3. sistemul activitatii economice eee
3. sistemul activitatii economice eee
 
010 -politologia
010  -politologia 010  -politologia
010 -politologia
 
Descentralizare, regionalizare, decuplare și recuplare
Descentralizare, regionalizare, decuplare și recuplareDescentralizare, regionalizare, decuplare și recuplare
Descentralizare, regionalizare, decuplare și recuplare
 

Copiute pentru-examen-la-drept-administrativ.conspecte.md

  • 1. 1.Notiuni generale privind administratia a) Trasaturile conducerii in domeniul social: 1. Apare odata cu societatea,acolo unde exista activitate in comun a oamenilor 2. Are ca scop principal reglementarea si coordonarea relatiilor dintre membrii scoetatii cu ajutorul influentei 3. Are ca obiect principal comportamentul/actiunile membrilor societatii 4. Se bazeaza pe o anumimta subordonare a vointei celor ce participa la activitatea in comun unei vointe prioritare ce apartine celor ce conduc b) Conducerea sociala cunoaste 2 forme: 1. activitatea/conducerea statala – exercitata prin organele de stat 2. activitatea/conducerea nestatala/obsteasca – ex: partide politice,culte religioase,sindicate,etc Deosebiri: a) mijloacele de influenta pe care le folosesc ( met constrangerii si met convingerii) b) sfera intereselor pe care le promoveaza si apara ( interesele populatiei in toate domeniile vietii/a unui grup restrans de persoane dintr-un domeniu – obst) C) Conducerea sociala are ca scop stabilirea si mentinerea ordinei si disciplinei in societate pentru dezvoltarea si prosperarea in ascendentaa acesteia. 2.Conducerea statala – parte componenta a conducerii sociale a) Conducerea statala – conducerea ce are ca scop satisfacerea intereselor generale in stat, care de regula este exprimata prin actele politice ale celor care detin puterea. b) Constitutia RM in art reglementeaza ca cele 3 puteri in stat sunt separate si colaboreaza in exercitarea prerogativelor ce le revin. Executivul organizeaza o activitate de conducere a executarii si de executare efectiva a legilor si a altor acte ale organelor statului. Prin urmare, Conducerea sociala urmeaza a fi exercitata avand la baza competente si functii bine determinate, bucurandu-se de o anumita independenta in realizarea lor, iar separarea puterilor nu urmareste altceva decat formularea de solutii democratice de lupta impotriva sistemului totalitar si dictatorilal. Administraţia publica (A.P.) reprezinta ansamblul de activitati efectuate de toti reprezentantii puterii executive. Puterea executiva (administrativa) se exercita de catre Presedintele RM, Guvern, ministere alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale si locale. Organizarea, structura administratiei publice este stabilita prin acte normative si in baza unor criterii. Astfel, conform Criteriului teritorial A.P. se divizeaza in funcţie de raza teritoriala de acţiune si oamenii deserviţi de acasta administraţie in : 1. AP Centrala 2. AP Locala Administratia Publica Centrala exercita atribuţiile asupra al statului si reprezinta interesul tuturor locuitorilor ţarii. intregului teritoriu Administratia Publica Locala exercita atribuţiile doar asupra teritoriului. unei parţi a Conform Criteriului funcţional A.P. dupa funcţiile si competenţele pe care le are in aceste autoritaţi se divizeaza in: 1. Autoritaţi cu competenţa generala – activeaza la nivel central si la nivel local 2. Autoritaţi cu competenţa speciala (de specialitate) - activeaza la nivel central si la nivel local
  • 2. Sistemul Administratiei Publice Centrale este format din: 1. Autoritaţi ale puterii executive cucompetenţe generale – sint competente in toate domeniile de realizare a atribuţiilor puterii executive. (Ex.Guvernul) 2. Organe ale administraţiei publice centrale despecialitate – create pentru a realiza numai o latura a puterii executive (Ex.Ministere, agenţii, birouri,camere si inspecţii s.a) Principiile A.P, cunoastem 2 categorii de principii: 1. Principii generale (sau fundamentale) – - Pr. Suveranitaţii – Suveranitatea naţionala aparţine poporului Republicii Moldova(Art.2 al Constituţiei RM); - Pr. Separaţia si colaborarea puterilor - In Republica Moldova puterea legislativa, executiva si judecatoreasca sint separate si colaboreaza in exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei. (Art.6 al Constituţiei RM); - Pr. Legalitaţii- presupune ca Lege Suprema este Constituţia. (Art.7 al Constituţiei RM); - Pr.Prioritaţii (reglementarilor internaţionale) si garantarea drepturilor personalitaţii; - Pr. Unitaţii poporuluisi integritaţii teritoriului; - Pr. Publicitaţii si transparenţei. 2. Principii speciale - Grupul 1 de principii- vizeaza Administraţia publica unitara a Autoritaţii publice,- Principiul autonomiei. la organnizarea - Grupul 2 de principii- vizeaza conducerea Autoritaţii publice, care se afla in concordanţa cu Principiul organizarii unitare ale Autoritaţii publice; - Grupul 3 de principii- vizeaza metode de activitate a Autoritaţii publice - Grupul 4 de principii- vizeaza Autoritaţiile publice Centrale si cele Locale Funcţii Grupul 1 de funcţii – sunt determinate de poziţia pe care o au Autoritaţiile Publice in raport cu puterea politica, in calitate de mechanism intermediar de execuţie: tipuri de funcţii – Funcţia de adoptarea lor; pregatirea deciziilor politice si participarea la - Funcţia de organizare si asigurare a executarii deciziilor; - Funcţia de satisfacere a necesitaţilor Grupul 2 de funcţii – se refera la organizarea si coordonarea acţiunilor de catre Administraţia publica in vederea indeplinirii deciziilor politice si executarii controlului efectuarii actelor normative. Principiile de baza ale activitatii Guvernului. In activitatea sa Guvernul: (Art. 2 al Legii Nr. 64 din 31.05.1990 cu privire la Guvern) 1. se calauzeste de Constitutie (Legea Fundamentala a Republicii), de celelalte legi ale Republicii Moldova, de decretele Presedintelui Republicii Moldova si de tratatele internationale la careRepublica Moldova este parte; 2. porneste de la principiile democratiei, legalitatii si utilitatii sociale; 3. asigura colegialitatea si raspunderea personala a membrilor Guvernului in procesul elaborarii, adoptarii si realizarii hotaririlor;
  • 3. 4. asigura exercitarea principiilor stiintifice de administrare, tine seama de experienta mondiala in sfera constructiei de stat si o aplica. Funcţiile Administratiei Publice 1) creeaza conditii pentru stabilirea si asigurarea suveranitatii economice si politice a Moldovei; 2) elaboreaza conceptia dezvoltarii social-economice a republicii; 3) asigura libera initiativa, deetatizarea, privatizarea, demonopolizarea economiei si dezvoltarea relatiilor de piata; 4) elaboreaza strategia dezvoltarii tehnico-stiintifice, promoveaza o politica nationala in domeniul culturii, stiintei, tehnicii, tehnologiei; rezolva problemele reglementarii de stat a progresului tehnico-stiintific; 5) garanteaza tuturor subiectelor proprietatii libertatea activitatii economice, diversitatea formelor de proprietate si egalitatea lor in drepturi, are grija de pastrarea proprietatii; 51 ) protejeaza interesele nationale in activitatea economica, financiara si valutara; 6) realizeaza colaborarea economica cu tarile lumii in conditiile dezvoltarii relatiilor contractuale, formarii infrastructurii de piata, integrarii general-europene si mondiale; 61 ) asigura protejarea intereselor nationale in activitatea economica externa, promoveaza politica liberului schimb, pornind de la interesele nationale; 8) formeaza un sistem eficient de ocrotire sociala a populatiei, creeaza conditii pentru cresterea nivelului de trai, pentru satisfacerea necesitatilor culturale si spirituale ale cetatenilor republicii; 9) promoveaza politica de stat in domeniul ocrotirii sanatatii populatiei; 9l ) asigura apararea drepturilor consumatorilor prin organizarea si coordonarea controlului si supravegherii de stat a calitatii produselor (lucrarilor, serviciilor); 10) asigura utilizarea rationala a resurselor naturale si integritatea lor, protectia ecologica a populatiei si a mediului ambiant; 11) favorizeaza dezvoltarea autonomiei organelor administratiei publice de toate nivelurile; 12) asigura legalitatea, ordinea publica, drepturile si libertatile cetatenilor, 13) promoveaza politica securitatii nationale, dirijeaza activitatea de aparare a Republicii Moldova; 14) asigura respectarea si executarea legilor, hotaririlor Parlamentului, decretelor Presedintelui Republicii Moldova, tratatelor internationale la care Republica Moldova este parte; 15) promoveaza o politica externa in conformitate cu competenta sa. impune asigurarea coordon arii activit atilor de reformare a AAPC cu procesul de! integrare european a. in special, prezenta Strategie are drept scop sporirea capacitatilor administrative ale sistemului existent pentru impulsionarea!activitatilor de integrare in UE. Caracteristica generala a sistemului organelor administratiei publice centrale. Organele administratiei publice sunt acele colectivitati umane constituite pe baza si in executarea legii, dotate cu mijloace materiale si resurse financiare potrivit legii,
  • 4. avand capacitate juridica de drept administrativ si competenta stabilita prin lege pentru a putea actiona in vederea organizarii executarii si a executarii in concret a legii si care se incadreaza in sistemul administratiei publice. Sistemul Administratiei Publice Centrale este format din: 1. Autoritaţi ale puterii executive cucompetenţe generale – sint competente in toate domeniile de realizare a atribuţiilor puterii executive. (Ex.Guvernul) 2. Organe ale administraţiei publice centrale despecialitate – create pentru a realiza numai o latura a puterii executive (Ex.Ministere, agenţii, birouri,camere si inspecţii s.a) 16. Locul si rolul Presdintelui RM in sistemul AP: 1.Natura atributiilor Atributii exercitate in relatiile cu Parlamentul: - Convoaca Parlamentul - Poate lua parte la lucrarile Parlamentului – art 84 (1) - Promulga legile – art 93 – dupa reexaminare e dator sa promulge legea – activitate formala - Drept la initiativa legislativa - Poate sa dizolve Parlamentul dupa consultarea fractiunilor parlamentare- 3 cazuri: 1.Parlamentul nu acorda vot de incredere Guvernului timp de 45 zile 2.Parlamentul blocheaza procedura de adoptarea a legilor timp de 3 luni 3.Parlamentul nu a ales noul presedinte al RM - Declararea mobilizariigenerale sau partiale - Declara stari de razboi Atributii exercitate in relatiile cu Guvernul: - Desemnarea candidatului la functia de prim-ministru - Numeste Guvernul pe baza votului de incredere al Parlamentului - Revoca si numeste pe unii membri ai Guvernului in caz de vacanta functiei - Suspenda actele Guvernului care conform legii contravin legislatiei in vigoare - Acorda grade militare supreme - Numeste in functiile publice (in conditiile legii) - Atributii executive in domeniul politicii externe – art 86 Constitutie Atributii in relatiile cu justitia: - Acordarea gratierii individuale - Numirea judecatorilor la propunerea CSM - Confera grade superioare de clasificare a lucratorilor din procuratura si judecatorii in cond. Legii 2.Locul Presedintelui RM in sistemul AP Orlov: Acordarea PRM atributiilor de promulgare a legilor, de dizolvare a Parlamentului, de initiativa legislativa nu inseamna altceva decit un mecanism de influentare a puterii legislative din partea puterii executive, stabilit de Constitutie in scopul colaborarii si pastrarii echilibrului dintre aceste puteri. PRM nu poate avea atributii legislative si din motiv ca unica autoritate legislativa conform art 60 – Constitutie este Parlamentul, iar acesta printr-o lege de abilitare delegheaza Guvernului si nu Presedintelui dreptul de a emite ordonante cu putere de lege ordinara. PRM se afla in fruntea puterii executive, deoarece majoritatea atributiilor au caracter executiv. Alti autori atribuie PRM un statut de autoritate publica autonoma, care nu poate fi atribuita la niciuna dintre autoritatile publice ce exercita puterea in stat. 3.Rolul Presedintelui RM in sistemul AP Funcţiile de reprezentare si de garant realizate de Presedintele Republicii Moldova. In calitatea sa de sef al statului, Presedintele Republicii Moldova, in primul rind, are sarcina de reprezentarea statului, atit in exteriorul ţarii, cit si in interior. In virtutea acestor sarcini, Presedintele are atribuţiile de a incheia, in numele Republicii Moldova, tratatele
  • 5. internaţionale, prezentate ulterior spre ratificare Parlamentului, de a acredita si de a rechema, la propunerea Guvernului, reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova, de a acredita reprezentanţii diplomatici ai altor state in Republica Moldova. Realizarea funcţieide garant al Presedintelui Republicii Moldova dispune doua direcţii. In primul rind, Presedintele Republicii Moldova reprezinta statul si este garantul suveranitaţii, independenţei naţionale, al unitaţii si integritaţii teritoriale a ţarii. Pentru a-si indeplini rolul de garant al valorilor menţionate, Presedintele Republicii Moldova dispune de importante prerogative: este comandantul suprem al forţelor armate; poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, mobilizarea parţiala sau generala a forţelor armate; ia masuri pentru respingerea agresiunii in caz de agresiune armata; declara stare de razboi, ia masuri pentru asigurarea securitaţii naţionale si a ordinii publice. Desi Constituţia RepubliciiMoldova nu stabileste Presedintelui expres funcţia de garant al Constituţiei si ale drepturilor omului, aceasta funcţie reiese atit din juramintul pe care il depune la investitura, cit si din prerogativele stabilite de Constituţie. La dispoziţia Presedintelui Republicii Moldova se afla citeva mijloace practice de acţiune prin care isi indeplineste misiunea de garant al Constituţiei: sesizarea Curţii Constituţionale pentru verificarea constituţionalitaţii legilor (art.25); demersul adresat Parlamentului, inainte de promulgarea legii, pentru ca acesta sa procedeze la reexaminarea ei (art.93); dreptul de a suspenda actele Guvernului, ce contravin legislaţiei pina la adoptarea hotaririi definitive a Curţii Constituţionale (art. 88, lit. i din Constituţie); dreptul de a dizolva Parlamentul in cazul blocarii procesului legislativ (art. 85 din Constituţie); dreptul de a cere poporului sa-si exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de interes naţional (art. 88 lit. f din Constituţie). De altfel, toate mecanismele expuse mai sus sunt instrumente menite sa atenţioneze asupra normalitaţii si stabilitaţii proceselor publice, sa asigure un echilibru intre puteri, si nu trebuie inţelese in sensul unor atribuţii care ar poziţiona Presedintele in poziţie privilegiata in raport cu Guvernul si Parlamentul. In contextul celor expuse, modelul republicilor parlamentare, unde presedintele este plasat in afara puterii executive, asigura cel mai bine utilizarea acestor mecanisme in favoarea interesului public si nu doar a unor interese de grup. Nu prerogativele specifice puterii executive fac din seful statului un presedinte al tuturor, ci cele care ii asigura posibilitatea de a se plasa ca un arbitru echidistant in relaţiile cu alte instituţii publice. In opinia C. Manda se contureaza 3 functii prezidentiale: 1. Reprezentare 2. Garant 3. Mediere 17.Modul de constituire,activitate si actele PRESEDINTELE RM 1. Modul de constituire si activitate a PRESEDINTELE RM Din5 iulie 2000 Parlamentul a modificat prevederile Constitutiei, astfel ca Presedintele RM se alege de catre Parlament prin vot secret cu votul a 3/5 (61) din deputatii alesi. Poate candida: 1. Cetatean exclusiv al RM 2. Virsta minima 40 ani ( varianta abrogata 35 ani) 3. A locuit sau locuieste consecutiv 10 ani pe teritoriul RM 4. Poseda limba de stat Organizarea alegerilor pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova presupune: stabilirea datei alegerilor, crearea unei comisii speciale de desfasurare a alegerilor pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova, desfasurarea turului intii al alegerilor ordinare in sedinţa publica speciala a Parlamentului. Alegerile pentru funcţia de Presedinte al Republicii
  • 6. Moldova se organizeaza cu cel mult 45 de zile inainte de ziua expirarii mandatului Presedintelui in exerciţiu. Data alegerilor pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova se stabileste prin hotarire a Parlamentului. Se constituie Comisia Speciala de desfasurare a alegerilor pentru functia de PRESEDINTELE RM, care inregistreaza candidatii si asigura pregatirea si desfasurarea procedurii de votare, inclusiv totalizeaza rezultatele votarii. Candidatura pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova poate fi propusa, incepind cu ziua fixarii datei alegerilor, de catre: a) persoana care isi inainteaza propria candidatura susţinuta de cel puţin 15 deputaţi; b) un grup de cel puţin 15 deputaţi. Propunerea candidaturii pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova, semnata de toţi deputaţii care o susţin, va fi prezentata comisiei speciale cel tirziu cu 3 zile inainte de ziua alegerilor.Nu se admite retragerea semnaturii din propunerea candidaturii pentru funcţia de Presedinte al Republicii Moldova.Candidatul la funcţia de Presedinte al Republicii Moldova poate sa-si retraga candidatura in orice moment pina la declararea inceputului votarii.In cazul in care comisia speciala nu a inregistrat in termenele stabilite nici un candidat la funcţia de Presedinte al Republicii Moldova, se considera ca alegerile nu pot avea loc, iar hotarirea Parlamentului cu privire la data alegerilor respective se abroga. La propunerea fracţiunilor parlamentare, Parlamentul va stabili, in cel mult 30 de zile, o noua data a alegerilor ordinare a Presedintelui Republicii Moldova. In caz de nealegere, se organizeaza al doilea tur de scrutin intre primii2 candidati. Daca si in turul 2 nici unul din candidati nu intruneste numarul necesar de voturi, se organizeaza alegeri repetate,in cazul esecului alegerilor repetate, Presedintele in exercitiu dizolva Parlamentul si stabileste data alegerilor parlamentare. Rezultatele alegerilor Comisia speciala totalizeaza rezultatele votarii si prezinta informaţia respectiva Parlamentului. In baza informaţiei prezentate de comisia speciala, Parlamentul adopta o hotarire prin care confirma ca Presedintele Republicii Moldova este ales. Hotarirea Parlamentului si actele comisiei speciale se prezinta de indata Curţii Constituţionale. In procesul exercitarii mandatului PRESEDINTELE RM este ajutat de aparatul sau de lucru, care activeaza conform unui Regulament adoptat printr-un decret prezidential. Durata mandatului PRESEDINTELE RM – 4 ani de la data depunerii juramintului si nici o persoana nu poate indeplini aceasta functie decit pentru cel mult 2 mandate consecutive – art 80 Constitutie. 2.Actele PRESEDINTELE RM Decretele – acte juridice care se emit in exercitarea atributiilor. Acestea sunt obligatorii pentru executare pe intreg teritoriul statului. Decretele pot avea: 1. Caracter normativ – are forta de lege obligatorie 2. Caracter individual – se refera la o singura persoana Unele decrete urmeaza a fi contrasemnate de catre prim-ministru. Decretele – categorie a actelor administrative, emise in baza si in scopul executarii legii. Alte acte(cu caracter politic) : Mesaje adresate Parlamentului, declaratii, apeluri, demersuri, etc. Mesaje – acte cu caracter politic, dar care produc efecte juridice – art 84(2) Const – PRESEDINTELE RM adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale natiunii.
  • 7. 3.Gradul de perfectiune a legislatiei privind constituirea si activitatea PRESEDINTELE RM 18.Incetarea mandatului si responsabilitatea PRESEDINTELE RM 1.Temeiurile de incetare a mandatului PRESEDINTELE RM Durata mandatului PRESEDINTELE RM – 4 ani si expira la data depunerii juramintului de catre PRESEDINTELE RM nou-ales. Nici o persoana nu poate indeplini aceasta functie decit pentru cel mult 2 mandate consecutive – art 80 Constitutie. Mandatul poate fi prelungit doar in caz de razboi/catastrofa – prin lege organica. Poate inceta inainte de termen in caz de: 1. Demisie – poate depune o cerere de demisie Parlamentului, care se pronunta asupra ei. 2. Demitere – cind incalca prevederile Constitutiei RM(ex: emiterea unui decret neconstitutional). Procedura de demitere se declanseaza la propunerea a 1/3 de nrul deputatilor alesi si se aduce la cunostinta PRESEDINTELE RM. Poate fi demis cu votul a 2/3 din deputatii alesi. Parlamentul totodata, conform art 81(3) , poate hotari punerea sub acuzare a PRESEDINTELE RM, in cazul in care acesta savirseste o infractiune. Este demis de drept de la data raminerii definitive a sentintei de condamnare. 3. Deces 4. Imposibilitate de exercitare a functiei – PRESEDINTELE RM, pe o perioada mai mare de 60 zile nu poate sa-si exercite atributiile, inclusiv din motiv de boala, acest fapt este confirmat de Curtea Constitutionala in decurs de 30 zile de la sesizare. In termen de 2 luni de la data cind a intervenit vacanta,se vor organiza alegeri pentru un nou Presedinte – art. 90(4) Constitutie. Pe durata vacantei, functia de PRESEDINTELE RM este exercitata prin interimat, de catre Presedintele Parlamentului sau de Primul-ministru. 2.Caracterul si modalitatile responsabilitatii PRESEDINTELE RM. Art. 81: PRESEDINTELE RM nu poate avea alte functii. PRESEDINTELE RM se bucura de imunitate: nu poate fi tras la raspundere pentru opiniile exprimate in exercitarea mandatului. PRESEDINTELE RM poate fi atras la raspundere in cazul in care savirseste o infractiune. Parlamentul poate hotari punerea sub acuzare a Presedintelui RM, cu votul a cel putin 2/3 din nrul deputatilor. Curtea Suprema de Justitie e competenta de judecata. O problema care, cu regret, nu se abordeaza inca la noi este cea a controlului judecatoresc al legalitatii actelor juridice ale Presedintelui. Decretele,fiind categorie a actelor administrative, urmeaza sa fie supuse controlului de legalitate ca orice alt act administrativ. 19.Modul de constituire si functionare a Guvernului 1.Modul de constituire si componenta
  • 8. Constituirea: conform art 96 Constitutie, rolul Guvernului consta in asigurarea realizarii politicii interne si externe a statului si exercita conducerea generala a administratiei publice. Modul de constituire este reglementat in art 98 Constitutie si art 4 din Legea cu privire la Guvern. Acesta cuprinde 5 etape: 1. Desemnarea candidaturii la functia de prim-ministru – de catre PRM, dupa consultarea fractiunilor parlamentare 2. Solicitarea votului de incredere – Candidatul la functia de prim-ministru va cere in termen de 15 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului de activitate si intregii liste a Guvernului. 3. Acordarea votului de incredere - Parlamentul acorda votul de incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor alesi (50+1). Parlamentul poate fi dizolvat atunci cind nu a acceptat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 45 zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a 2 solicitari de invesitura. 4. Numirea Guvernului – PRM numeste Guvernul prin Decret Prezidential 5. Depunerea juramintului – Guvernul isi exercita atributiile din data depunerii juramintului de catre membrii Guvernului in fata PRM. Componenta. Conform art 97 Const si art 4 Legea cu privire la Guvern, Guvernul este format din: prim-ministru, prim-viceprim-ministru,viceprim-ministrii,ministri, alti membri stabiliti prin lege organica. Actual, din componenta Guvernului fac parte: 16 ministere, 4 agentii, 2 birouri, 1 serviciu, 1 centru. Ministere – Economiei,Finantelor, Justitiei, Afacerilor Interne, Apararii, Agriculturii si Industriei Alimentare, Mediului, Educatiei, Culturii,Tineretului si sportului,etc. Agentii – Moldsilva, Rezerve Materiale, Turismului, Relatii Funciare si Cadastru Birouri – National de Statistica, Relatii Interetnice Serviciul Graniceri CCCEC – Centrul pentru combaterea crimelor economice si coruptie Membri ai Guvernului pot fi: persoane-cetateni ai RM si au domiciliulpermanent in tara. Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu orice alta functie retribuita. 2.Modul de functionare Guvern Fiind un organ colegial, Guvernul activeaza in sedinte, care se desfasoara nu mai putin de o data pe trimestru, numite sedinte ordinare.Ordinea de zi se aproba de ministri la propunerea Prezidiului Guvernului. Guvernul se intruneste si in sedinte extraordinare( se convoaca ori de cite ori e necesar). Sedinta e deliberativa daca la ea participa majoritatea membrilor Guvernului. Sedintele sunt prezidate de prim-ministru sau de unul din vice-ministri. De regula, sedintele sunt publice, dar la decizia prim-ministrului, pot fi inchise.
  • 9. L a sedinte pot participa deputati,avocati parlamentari si alte persoane conform legii. Guvernul plaseaza pe pagina web oficiala stenogramele sedintelor sale publice si alte acte vizind activitatea executivului. La sedinte, Guvernul examineaza: - Programul sau de activitate si declaratia de politica generala - Proiectele conceptiilor, prognozelor si strategiilor dezvoltarii social-economice a tarii - Proiectele programelor de importanta statala - Proiectul bugetului de stat - Aprobarea Regulamentului Guvernului, etc 3.Alte structuri organizatorice care activeaza pe linga Guvern Pe linga Guvern, activeaza si alte autoritati publice centrale ca: - Agentii – Moldsilva, Rezerve Materiale, Turismului, Relatii Funciare si Cadastru - Birouri – National de Statistica, Relatii Interetnice - Serviciul Graniceri - CCCEC – Centrul pentru combaterea crimelor economice si coruptie La propunerea prim-ministrului, in scopul conducerii in diferite domenii, care nu intra in atributiile ministerului exista si alte autoritati publice centrale de specialitate: a) Inspectorate de stat b) Comisii si Consilii Guvernamentale Respectivele, sunt conduse de directori – numiti si eliberati din functie de catre Guvern. Inspectoratele de stat- exercita controlul asupra executarii legilor, hotaririlor si altor acte emise de Parlament, decretelor PRM si hotaririlor si ordonantelor Guvernului. Comisiile si Consiliile Guvenamentale – studiaza unele probleme si elaboreaza hotariri, in vederea dezvoltarii economiei, invatamintului si alte domenii. Ele pot fi: - Permanente - Provizorii Comisiile sunt formate din: 1. Lucratori ai ministerelor 2. Savanti 3. Alti specialisti competenti Sunt conduse de prim-ministru, ministri sau de alte persoane numite de Guvern. 20.Atributiile Guvernului 1.Enumerarea atributiilor 1. Asigura realizarea politicii interne si externe a statului 2. Exercita conducerea generala a Administratiei Publice
  • 10. 3. Are drept la initiativa legislativa 4. Numeste in functie 2 judecatori ai Curtii Constitutionale 5. Propune PRM acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici ai RM in alte state 6. Promoveaza in viata legile RM, decretele PRM 7. Exercita controlul asupra executarii hotaririlor, ordonantelor Guvernului 8. Stabileste functiile ministerelor, ale altor autoritati administrative centrale si ale celor de subordinea sa 9. Coordoneaza si exercita controlul asupra APL 10.Realizeaza programele dezvoltarii economice si sociale a RM,etc. 2. Clasificare atributiilor Primele 5 – atributii generale reglementate in Constitutie Urmatoarele – atributii generale reglementate in Legea cu privire la Guvern Atributii speciale in domeniile: - Economiei – ia masuri in vederea apararii intereselor producatorilor autohtoni, formeaza politica de stat in domeniul investitiilor si efectueaza realizarea ei, elaboreaza programe de investitie, reparatie si intretinere a drumurilor publice,etc - Finantelor – elaboreaza si prezinta anual Parlamentului spre examinare si aprobare proiectele bugetului de stat, promoveaza politica vamala si financiar-valutara,etc - Invatamintului, sanatatii, culturii – asigura dezvoltarea turismului, ia masuri in ceea ce priveste cresterea numarului de locuri de munca, crearea conditiilor pentru ridicarea niveluluide trai, creaza fonduri speciale pentru dezvoltarea invatamintului public, tineretului, culturii, protectiei mediului ambiant, etc. - Etc. 3.Corelatia atributiile Guvernului si atr Prim-ministrului si viceprim-ministrilor Prim-ministrul: - Prezideaza sedintele Guvernului si ale Prezidiului lui - Asigura colegialitatea in activitatea Guvernului - Formeaza Guvernul si propune componenta lui in modul stabilit - Poate propune PRM revocarea unui anumit ministru, daca acesta nu isi indeplineste atributiile conform legislatiei Viceprim-ministrii: - Coordoneaza activitatea ministerelor, altor autoritati administrative centrale si celorlalte organe aflate in subordinea Guvernului - - Exercita controlul asupra activitatii organelor subordonate Guvernului
  • 11. - Dau indicatii pentru asigurarea indeplinirii hotaririlor, ordonantelor si dispozitiilor Guvenului Relaţiile Guvernului cu organele administraţiei publice locale Guvernul: 1) promoveaza in viaţa si exercita controlul asupra respectarii si executarii legilor Republicii Moldova, hotaririlor Parlamentului, decretelor Presedintelui Republicii Moldova, hotaririlor si ordonanţelor Guvernului de catre organele administraţiei publice locale; 2) administreaza, impreuna cu organele administraţiei publice locale obiectivele si ramurile de importanţa statala; 3) coordoneaza activitatea organelor administraţiei publice locale in vederea traducerii in viaţa a politicii de stat in domeniul asistenţei sociale, ocrotirii sanataţii, invaţamintului public, tineretului si sportului, culturii si protecţiei mediului ambiant; 4) contesta hotaririle autoritaţilor administraţiei publice locale, daca ele contravin legislaţiei. Organizarea administratiei publice de specialitate (ministeriale) Administratia ministeriala este compusa din ministere organizate in subordinea Guvernului, potrivit legii, si din organe de specialitate, organizate in subordinea ministerelor.In toate constitutiile ce au guvernat Moldova dispozitii cu privire la organizarea ministerelor au fost relativ putine, ca sa nu spunem ca practic nu au existat. Nici legile fundamentale ale tarilor occidentale nu contin reglementari ample cu privire la organizarea si functionarea administratiei Ministerele Republicii Moldova: Ministerele sint organele centrale de specialitate ale statului. Ele sint conduse de ministri, care poarta raspundere personala pentru indeplinirea sarcinilor puse in seama lor. In activitatea sa de conducere a ministerului, ministrul este asistat de unul sau de mai mulţi viceministri. 1. Ministerul Economiei; 2. Ministerul Finantelor; 3. Misterul Justitiei; 4. Ministerul Afacerilor Interne; 5. Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene; 6. Ministerul Apararii; 7. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Construcţiilor; 8. Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare; 9. Ministerul Transporturilor si Infrastructurii Drumurilor; 10.Ministerul Mediului; 11.Ministerul Educatiei; 12.Ministerul Culturii; 13.Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei; 14.Ministerul Sanatatii; 15.Ministerul Tehnologiei Informatiei si Comunicaţiilor; 16.Ministerul Tineretului si Sportului Autoritaţile administrative centrale de pe linga Guvern se formeaza de Parlament la propunerea Prim-ministrului in scopul conducerii, coordonarii
  • 12. activitaţii si exercitarii controlului in domeniul organizarii economiei siin altedomenii, care nu intra nemijlocit in atribuţiile ministerelor. Autoritaţile administrative centrale sint conduse de directori generali sau de directori, numiţi in funcţie si eliberaţi din funcţie de Guvern. Inspectoratele de stat se formeaza de catre Guvern in scopul exercitarii controlului asupra executarii legilor republicii, a hotaririlor si a altor acte emise de Parlament, a decretelor Presedintelui Republicii Moldova, a hotaririlor si ordonanţelor Guvernului. Inspectoratele de stat sint conduse de directori, numiţi in funcţie si eliberaţi din funcţie de Guvern. Autoritaţile administrative centrale si inspectoratele de stat emit, in limitele competenţei lor, acte normative departamentale. Guvernul poate sa creeze comisii si consilii permanente si provizorii pentru studierea unor probleme si elaborarea hotaririlor in vederea dezvoltarii economiei, politicii in domeniile finanţelor, creditelor, preţurilor, valutei, circulaţiei monetare, precum si in domeniile politicii sociale, invaţamintului public, culturii si din alte sfere ale vieţii. Comisiile se formeaza din lucratori ai ministerelor, precum si din savanţi si specialisti de frunte, la propunerea Prim-ministrului, a prim-viceprim-ministrului sau a viceprim-ministrilor. Activitatea comisiilor si consiliilor este condusa de Prim-ministru, de ministri sau de alte persoane, numite de Guvern. Alte autoritaţi administrative centrale 1. Biroul Naţional de Statistica 2 Agentia Relatii Funciare si Cadastru 3. BiroulRelaţii Interetnice 5. Agentia "Moldsilva" 6. Agentia Rezerve Materiale 7. Agentia Turismului 8. Centrul CNA BiroulNational de Statistica (BNS) este autoritatea administrativa centrala care, in calitatea sa de organcentral destatistica, conduce si coordoneaza activitatea in domeniul statisticii din tara. Agentia Relatii Funciare si Cadastru - este organul administratiei publice centrale, care realizeaza politica statului in domeniul relatiilor funciare, cadastrului, geodeziei, cartografiei, geoinformaticii si este subordonata Guvernului Republicii Moldova. Deoarece cadastrul serveste ca baza pentru crearea Infrastructurii Nationale de Date Spatiale, actualmente Agentia este preocupata de elaborarea Sistemului Informational Geografic National. Biroul Relatii Interetnice - Biroul este autoritatea administrativa centrala care activeaza in subordinea Guvernului promoveaza politica statului in domeniul relatiilor interetnice, functionarii limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, sustinerii diasporei moldovenesti. CNA, - Centrul isi desfasoara activitatea pe principiile legalitatii, respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, oportunitatii, imbinarii metodelor si mijloacelor publice si secrete de activitate, conducerii unipersonale si colegiale, colaborarii cu alte autoritati publice, organizatii obstesti si cetateni. Relatiile autoritatilor administratiei publice
  • 13. - cu cetatenii Toti cetatenii intra, sub forme variate, in relatii cu autoritatile administratiei publice, deoarece calitatea de cetatean scoate in evidenta competenta autoritatilor administratiei publice, in administrarea acestora. Relatiile cesestabilesc intre autoritatile administratiei publice sicetateni potfi: relatii de cooperare (colaborare); relatii de utilizare a serviciilor publice (deci de prestatii din partea administratiei catre cetateni) si relatii de autoritate (sau de subordonare a cetatenilor fata de organele administratiei publice). Analizand aceste categorii de relatii, vom evidentia necesitatea democratizarii permanente a administratiei publice, in idea stabilirii unei legaturi sistematice intre cetatenisiadministratie. a) Relatiile decooperare (de colaborare intre autoritatile administratiei publice si cetateni, vor trebui sa ocupe rolul cel mai important atat din punct de vedere al ponderii, cat si al valorii continutului lor. Aceste relatii subliniaza in primul rand sprijinul pe care cetatenii sunt chemati sa il dea administratiei publice in vederea realizarii misiunii acesteia si, pe de alta parte, ele trebuie sa reflecte existenta unei legaturi absolut necesare intre administratia publica si cei administrati. Relatiile de cooperare administratie publica-cetatean sunt o expresie a accesului participativ al populatiei la realizarea treburilor publice, in ultima instanta o dovada a existentei sau inexistentei unei societati democratice. Ele pot fi grupate in doua categorii, si anume: - Relatiile de cooperare directa. in care cetatenii in mod individual sau grupati participa la realizarea unui interes general, la finalizarea unor actiuni, la fel ca aparatul, ca structurile administratiei publice.; - Relatiile de cooperare indirecta, apar in cazul in care cetatenii I sprijina actiunea automatilor administratiei publice fara sa participe la respectiva activitate in mod direct. De exemplu, oferta pe care o fac cetatenii de b) Relatiilede prestari deservicii ale administratiei publice catre cetateni constituie al doilea tip de relatii intre administratia publica si cetateni. Asadar, serviciile aduse cetatenilor de administratia publica, prin natura lor, au o specializare diferentiata, ceea ce determina o pregatire j corespunzatoare a personalului din acest domeniu. Slaba calitate a prestatiilor efectuate de autoritatile administratiei publice catre cetateni ' lezeaza nu numai interesele acestuia, ci si ale altor cetateni, in ultima instanta ale statului. Din punct de vedere juridic,relatiile dintre administratia publica si cetateni pentru prestarea de servicii pot fi de doua tipuri: - Relatii ce se statornicesc in baza normelor de drept administrativ (regim juridic administrativ); - Relatii ce se statornicesc in baza normelor de drept civil (regim juri- I dic civil). c) Relatiideautoritate (de subordonare a cetatenilor fata de autoritatile administratiei publice). 'Aceste relatii sunt determinate in mod evident de vointa unilaterala a autoritatilor administratiei publice, ele sunt impuse i cetatenilor, nefiind necesar acceptul celor care sunt chemati sa participe in aceste relatii. - Relatiile cu autoritatile publice care exercita puterea legislative Conlucrarea A doua grupare mare de relatii in care sunt implicate autoritatile administratiei publice sunt relatiile cu elementele exterioare acestui sistem. In
  • 14. cadrul acestora vom analiza: Relatiile cu autoritatile publice care exercita puterea legislativa Analiza tipurilor de relatii la care participa autoritatile administratiei publice, implica precizarea unor aspecte in legatura cu raporturile dintre autoritatile administratiei publice si cele care exercita puterea legislativa (Parlament), aspecte care nu au fost aratate la momentul in care amanalizat raporturile dintre administratie si mediul politic. a. Guvernul, ca autoritate publica de varf a puterii executive si raspunzator pentru conducerea generala a administratiei publice, chemat sa asigure realizarea politicii interne si externe a tarii, coopereaza in indeplinirea atributiilor sale cu organismele interesate b. Ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale stabilesc cu autoritatile publice care exercita puterea legislativa relatii de cooperare sau de Control prin delegare, nu numai indirect prin Guvern, ci si in mod direct c. Consiliilelocale si primarii sunt autoritati ale administratiei publice locale prin care - potrivit prevederilor Constitutiei - se realizeaza autonomia locala la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, iar in aceasta calitate relatiile dintre ele si autoritatile publice care exercita puterea legislativa sunt similare cu ale celorlalte autoritati ale administratiei publice. Relatiile autorititilor administratiei publice centrale in cadrul sistemului autoritatilor administratiei publice. RELATIILE GUVERNULUI CU ALTE ORGANE DE STAT . - Relatiile Guvernuluicu organele administratiei publice locale Guvernul: 1) promoveaza in viata si exercita controlul asupra respectarii si executarii legilor Republicii Moldova, hotaririlor Parlamentului, decretelor Presedintelui Republicii Moldova, hotaririlor si ordonantelor Guvernului de catre organele administratiei publice locale. 2) administreaza, impreuna cu organele administratiei publice locale obiectivele si ramurile de importanta statala; 3) coordoneaza activitatea organelor administratiei publice locale in vederea traducerii in viata a politicii de stat in domeniul asistentei sociale, ocrotirii sanatatii, invatamintului public, tineretului si sportului, culturii si protectiei mediului ambiant; 4) contesta hotaririle autoritatilor administratiei publice locale, daca ele contravin legislatiei. Conducerea ministerelor Republicii Moldova si altor organe de pe teritoriul republicii Serviciile publice Pentru satisfacerea cerintelor (hrana, locuinta, transport, cultura, sanatate), membrilor unei colectivitati umane sunt infiintate anumite organisme sociale, sub denumirea de servicii publice. Termenul de serviciu public este utilizat atat in sens organizatoric,de organism social, cat si in sens functional, de activitate desfasurata de acest organism serviciu public – activitate de interes public, organizata si desfasurata de
  • 15. catre o autoritate publica; (L.158) Data fiind complexitatea cerintelor sociale, exista si o mare varietate de servicii publice. De aceea, se impune a se face distinctie intre serviciu public si serviciu deutilitatepublica. Distinctia intre cele doua servicii consta in faptul ca primul este infaptuit de o organizatie statala, iar cel de-al doilea de o organizatie nestatala. In cazul organizatiilor mixte, de stat si particulare, ne aflam in prezenta unui serviciu public, deoarece la acea organizatie participa si statul, fie ca autoritate publica, fie ca persoana juridica. Literatura de specialitate distinge, ca servicii publice, serviciul de legi-ferare, la care participa si Parlamentul serviciul public judiciar, infaptuit de instantele judecatoresti si serviciile publice administrative. Serviciul public de legiferare are ca scop adoptarea de norme juridice obligatorii,care sa reglementeze, in mod uniform, la nivelul intregii tari, raporturi juridice, raporturile sociale; serviciul judiciar sa solutioneze, cu putere de adevar legal, j conflictele juridice si sa pedepseasca pe cei care incalca legea; serviciile j administrative sa asigure*executarea legilor si a hotararilor judecatoresti, or- ; dinea publica, siguranta nationala, crearea conditiilor optime de sanatate, i instructie publica, cultura, transport etc. Serviciul public poate fi organizat fie la nivel national, pentru intreaga tara (serviciul public al transportului aerian, feroviar), fie la nivel local (transportul in comun in cadrul unei localitati). Organizatiile care presteaza servicii publice pot fi grupate in trei categorii: 1. organe ale administratiei publice 2. institutii publice; 3. regii autonome de interes public. . Aceasta grupare se intemeiaza pe o serie de deosebiri, si anume: - activitatea organelor administratiei publice se caracterizeaza prin adoptarea sau emiterea deacte administrative, Activitate intelectuala, iar cea a regiilor autonome este preponderent economica; - mijloacele financiare necesare desfasurarii activitatii organelor administratiei publice si, in mai mica masura a institutiilor publice, se asigura de la bugetul statului, iar regiile autonome de interes public isi asigura mijloacele banesti, in mare parte, din veniturile obtinute din activitatea . - organele administratiei publice si institutiile publice isi desfasoara activitatea, .de regula, in mod gratuit, regiile autonome, de regula, contra* cost; - in activitatea organelor administratiei publice preponderenta este emiterea de acte administrative; in activitatea institutiilor publice aceasta este madje- dusa, iar in activitatea regiilor autonome de interes public si mai redusa. In legatura cu regiile autonome de interes public trebuie precizat ca unele au fost create pentru asatisfaceunele cerinte alepopulatiei ca, regii autonome au fost create pentru a exploata prin activitatea lor, bunuri care fac parte din proprietatea publica a statului, ca, de exemplu, carbuni, titei, gaze
  • 16. naturale. Prin aceasta activitate, ele contribuie, in mod direct, la satisfacerea unor cerinte sociale, astfel incat, chiar daca s-ar afirma ca unele regii autonome nu presteaza, in mod direct, un serviciu public, toate regiile autonome, indiferent de specificul activitatilor, contribuie la satisfacerea unor cerinte ale membrilor societatii, obiectivul fundamental al oricarui serviciu public. 21.Actele Guvernului 1.Identificati actele Guvernului Conform art 102 Constitutie si art 301 si 302 din Legea cu privire la Guvern, acesta adopta: 1. Hotariri 2. Ordonante 3. Dispozitii Hotaririle – se adopta in executarea atributiilor constitutionale, pentru organizarea executarii legilor. Poate contine reglementari: 1.Pentru exercitarea atributiilor proprii 2. Pentru modificarea/abrogarea actului emis anterior 3. Pentru aprobarea unor proiecte de legi sau de decrete ale PRM,etc. Hotarirea poate fi: a.Cu caracter general – ex: aprobarea unor proiecte de legi b.Cu caracter individual – ex: numirea in functie a unui ministru Hotarirea se semneaza de prim-ministru si unele se contrasemneaza de ministri, care au obligatia punerii in aplicare a acestora.Hotaririle, cu exceptia celor ce contin secrete de stat, se publica in MORM in termen de 10 zile de la data adoptarii. Ordonantele – acte normative cu putere de lege ordinara, insa spre deosebire de lege, ele nu sunt promulgate de PRM. conform art 1062 – Const – se adopta in conformitate cu ”Legea speciala de abilitare”, care la rindul ei este adoptata de Parlament(la propunerea Guvernului). In continutul Legii de abilitare se indica: 1) domeniile in care pot fi emise ordonantele 2) data pina la care pot fi emise ordonantele. Prin Legea de abilitare se poate cere aprobarea ordonantelor de catre Parlament. In asa caz, Guvernul prezinta Parlamentului si proiectul legii privind aprobarea ordonantei. In cazul in care Parlamentul respinge proiectul legii privind aprobarea ordonantei, aceasta isi pierde efectele juridice din momentul intrarii in vigoare a legii de respingere. Se semneaza de prim-ministru si se contrasemneaza de ministrii ce au obligatia punerii ei in aplicare. Se publica in MORM si intra in vigoare in modul stabilit pentru actele oficiale. Se suspenda/modifica/abroga de Guvern in limitele termenului de abilitare.Dupa expirarea termenului, numai prin lege de catre Parlament. Dispozitia – se emite de prim-ministru pentru organizarea activitatii interne a Guvernului si se semneaza de prim-ministru. La fel ca si hotaririle, se publica in MORM, daca nu contine secrete de stat, in termen de 10 zile de la data emiterii.
  • 17. Prin activitatea sa, Guvernul adopta si acte cu caracter exclusiv politic – declaratii, apeluri,etc. 22.Incetarea mandatului si responsabilitatea Guvernului. 1. Durata mandatului si temeiurile de incetare inainte de termen a mandatului Guvernului Guvernul isi exercita mandatul pina la data validarii alegerii noului Parlament. Temeiurile de incetare inainte de termen a mandatului Guvernului: a) Daca prim-ministrul a demisionat sau decedat b) Daca Guvernul demisioneaza din initiativa proprie c) Daca Parlamentul si-a exprimat votul de neincredere Functia de membru al Guvernului inceteaza in caz de: a) Demisie- cererea de demisie se prezinta prim-ministrului si se aduce la cunostinta PRM b) Revocare – in cazul in care ministrul incalca prevederile legislatiei; propunerea se inainteaza de prim-ministru sau PRM c) Incompatibilitatea de exercitare a functiei – functia de membru a Guvernului este incompatibila cu orice alta functie remunerata cu exceptia pedagogico-stiintifica d) Deces Cind mandatul Guvernului inceteaza din motiv ca demisioneaza prim-ministrul, Parlamentul a acordat vot de neincredere sau de la data alegerilor noului Parlament, Guvernul in exercitiu indeplineste numai functiile de administrare a treburilor publice pina la depunerea juramintului de catre membrii noului Guvern. Nu au drept de a emite acte. Daca prim- ministrul a decedat sau se afla in imposibilitate de exercitare a functiei (inclusivpe motiv de boala) PRM desemneaza un alt membru al Guvernului in functia de prim-ministru intermiar, pina la formarea noului Guvern sau pina cind prim-ministrul va prelua activitatea in Guvern. 2.Modalitatile si caracterul responsabilitatii Guvernului. Guvernul raspunde in fata Parlamentului pentru activitatea sa( art 104 Constitutie). Membrii Guvernului au acces la sedintele Parlamentului, iar atunci cind se solicita, prezenta lor este obligatorie. In fata Parlamentului, Guvernul raspunde prin: 1. Dari de seama - conform art 5 din Legea cu Privire la Guvern, Guvernul, cel putin odata pe an, tine in fata Parlamentului o dare de seama despre activitatea sa. Odata in decursul unei sesiuni, Parlamentul audiaza Guvernul in probelemele ce tin de activitatea acestuia. 2. Intrebari si interpelari – conform art 105 Constitutie – Guvernul si fiecare din membrii sai sunt obligati sa raspunda la intrebari si interpelari formulate de deputati. De regula, acestea se formuleaza joi, in ultima ora de lucru a Parlamentului, se inregistreaza si se transmit persoanelor carora le sunt adresate. Punind intrebarea, deputatul va preciza daca doreste sa primeasca raspunsul in scris sau verbal la sedinta in plen urmatoare.
  • 18. 3. Interpelarile – se fac in scris, aratindu-se obiectul acestora. Prin interpelari se solicita explicatii asupra politiciiinterne si externe a Guvernului. Interpelarea urmeaza a fi dezbatuta in sedinte si Parlamentul poate adopta o motiune prin care sa-si exprime pozitia fata de obiectul interpelarii. Parlamentul efectueaza controlul asupra Guvernului si prin ComisiileParlamentare, considerindu-se o forma de control specializat. Conform art. 25 din Regulamentul Parlamentului, membrii Guvernului au acces la sedintele comisiilor. Ei pot lua cuvint,dar nu pot fi prezenti in timpul votarii deciziilor. Respectiv, membrii Guvernului pot raspunde la intrebarile formulate de membrii comisiilor parlamentare. Conform art 106 Constitutie, Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Parlamentului, asupra unui program, unei declaratii de politica generala sau unui proiect de lege. Daca in decurs de 3 zile Parlamentul voteaza motiunea de cenzura, adica votul de neincredere, Guvernul este demis.Daca Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat se considera adoptat, iar programul/declaratia de politica generala devin obligatorii pentru Guvern. Concluzie:Ca organ colegial, Guvernul raspunde politic in fata Parlamentului, iar sanctiunea raspunderii respective consta in retragerea votului de neincredere. Referitor la raspunderea fiecarui membru al Guvernului, conform art 29 din Legea cu Privire la Guvern, ei raspund pentru sfere de activitate ce le-au fost incredintate. 3.??? 23.Organizarea si functionarea organelor centrale de specialitate ale Administratiei publice 1.Modul de organizare si structura OCS ale AP OCS ale AP sunt constituie si activeaza pentru o mai buna organizare de executare si executarea legii in scopul satisfacerii intereselor membrilor societatii. Conform art 107 Constitutie – OCS sunt ”ministerele” care traduc in viata politica Guvernului si activeaza in domeniile proprii de competenta. Pentru domeniile care nu intra nemijlocit in atributiile ministerelor, in conditiile legii, se infiinteaza si alte autoritati administrative.Legiuitorul constituant a lasat o anumita libertate de organizare a acestor autoritati, astfel denumirea si nrul ministerelor nu sunt expres stabilite nici prin Constitutie, nici prin lege-cadru. Acestea pot sa varieze in functie de obiectivele urmarite de Guvern si de cerintele sociale pe care trebuie sa le satisfaca statul intr-o anumita perioada de timp. Conducerea ministerelor se exercita de ministri, ajutati de unul sau mai multi vice-ministri. Ministrul – reprezinta ministerul in raport cu celelalte autoritati publice, cu persoane fizice si juridice din tara si strainatate precum si cu justitia. Ministerele sunt persoane juridice si pot fi ca subiecte atit in raporturile de drept public, cit si de drept privat. In structura fiecarui minister, se formeaza colegiul ministerului, compus din: 1) Ministrul – ca presedinte 2) Vice-ministri 3) Conducatori de subdiviziuni in nr aprobat de Guvern Colegiile functioneaza ca organ consultativ, ce se intruneste la cererea ministrului pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerelor. 2. Modul de functionare In prezent, nu exista o lege generala ce ar reglementa organizarea si functionarea ministerelor si alte OCS. Pentru desfasurarea activitatii, fiecare OCS are o structura organizatorica ce include un anumit nr de compartimente:
  • 19. - Sectii - Subdiviziuni - Directii - Servicii - Departamente - etc, care luate in ansamblu formeaza : aparatul propriu si aparatul tehnic al autoritatii respective. In majoritatea statelor contemporane, pe linga autoritatile centrale de specialitate subordonate Guvernului, functioneaza si alte autoritati, care prin natura lor juridica si a activitatii pe care o desfasoara, sunt autoritati administrative care nu se subordoneaza nici Guvernului si nici ministerelor dar conform Constitutiei RM sunt autoritati autonome care au o conducere desemnata de Parlament si sunt obligate sa raporteze despre activitatea intreprinsa Parlamentului. Asemena autoritati, cum ar fi: - BNM - CCA - CEC - SIS - Avocatul poporului etc 24.Atributiile si actele Organelor Centrale de Specialitate 1.Categoriile de atributii ale ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE Atributii comune Atributii specifice fiecarui ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE Comune: - decurg in principal din rolul si locul pe care il au ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE ca autoritati subordonate Guvernului, pentru asigurarea realizarii programului de guvernare. Cele care nu sunt subordonate Guvernului – pentru realizarea scopului si rolului pentru care au fost constituite. - Privind organizarea si asigurarea executarii legilor/hotaririlor Parlamentului, etc - Privind initierea si elaborarea proiectelor de acte normative - In domeniul economico-social si financiar (elaborarea de strategii,prognoze si programelor de dezvoltare in domeniul respectiv) - Privind politica externa – duc negocieri din imputernicirea Guvernului, incheie conventii, acorduri internationale,etc - Privind conlucrarea cu institutiile de specialitate, in scopul reciclarii profesionale a personalului - Etc Specifice: - Sunt stabilite prin actul de organizare si functionare a autoritatilor centrale de specialitate
  • 20. Aceste atributii definesc competenta materiala a organului respectiv si asigura realizarea obiectivului propriu de activitate. Reprezinta drepturi si obligatii legale pentru realizarea carora organul respectiv poate sa raspunda atit politic, cit si juridic. 2.Categorii de acte ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE In legislatia nationala, nu sunt expres stabilite categoriile de acte care pot fi emise de ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE. Din activitatea practica, s-a constatat ca principalele acte ale ORGANELOR CENTRALE DE SPECIALITATE sunt: 1) Ordine 2) Instructiuni 3) Dispozitii Ordinile – cele mai raspindite acte ale ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE. Ele pot avea: caracter normativ sau individual. Cele mai frecvente sunt cele cu caracter individual. Ordinile cu caracter normativ cuprind reguli cu caracter general si impersonal. Cele cu caracter individual – se aplica unor subiecte si situatii juridice dinainte determinate – ex: ordin privind incadrarea in serviciu a unui functionar public. Instructiunile – mereu cu caracter normativ Dispozitiile – sunt emise pentru rezolvarea unor probleme concrete (de regula de ordine interna) sau probleme operative a ORGANELO CENTRALE DE SPECIALITATE. Pot fi: normative sau individuale ( predomina caracterul individual) ORGANELe CENTRALE DE SPECIALITATE emit si alte acte: Regulamente, Reguli,Decizii, Hotariri,etc - nu se deosebesc de instructiuni, au caracter normativ. Conform Legii privind actele normative ale Guvernului si altor autoritati ale administratiei publice centrale si locale, actele autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate se mai numeste si acte departamentale. Actele departamentale sunt supuse expertizei juridice si inregistrarii de stat la Ministerul Justitiei, apoi se publica in MORM. 25.Notiuni generale privind APL 1.APL – totalitatea autoritatilor publice locale,constituite in cond legii, pu promovarea intereselor generale ale locuitorilorunor uat. Principiide baza – prescriptii obligatorii consacrate in Constitutie (art 109), care stabilesc directiile fundamentale potrivit carora se formeaza si functioneaza APL si se stabilesc raporturile intre acestea. Principiide organizare si functionare a APL: - Autonomiei locale - Descentralizarii serviciilor publice - Eligibilitatii - Consultarii cetatenilor in interes deosebit
  • 21. Autonomialocala– dreptul si capacitatea efectiva de apl de a reglementa si gestiona in conditiile legii, sub propria lor responsabilitate si in interesul populatiei, o parte din treburile publice. Formele autonomiei locale: a) Autonomie decizionala – dreptul autoritaţilor publice locale de a adopta liber decizii, in condiţiile legii, fara intervenţii din partea altor autoritaţi publice, in scopul realizarii intereselor sale b) Autonomie organizationala – dreptul autoritaţilor publice locale de a aproba, in condiţiile legii, statutul, structurile administrative interne, modalitaţile de funcţionare a acestora, statele si organigrama lor, precum si de a institui persoane juridice de drept public de interes local; c) Autonomie financiara – dreptul autoritaţilor publice locale de a dispune de resurse financiare proprii suficiente si de a le utiliza liber, in condiţiile legii, prin adoptarea propriilor bugete locale; Descentralizarea serviciilor publice - serviciile scoase din subordinea APC si constituite ca structuri autonome,avand un patrimoniu propriu in u.a.t respectiva. Conform art 9 Legea privind descentralizarea administrativa, nu pot fi descentralizate si transferate din responsabilitatea statului in cea a autoritaţilor publice locale serviciile publice care se bucura de reglementare constituţionala, fiind garantate si asigurate direct si exclusiv de catre stat. Eligibilitatea - consiliile locale de nivelul 1 si 2, precum si primarii sunt alesi in cond codului electoral al RM. In UTAG alegerile locale se desf in conformitate cu codurile electorale si actele adoptate de aut administrative ale UAT respectiv. Consultarea - Autoritatile administratiei publice locale trebuie sa fie consultate, pe cat posibil, in timp util si in mod adecvat, in cursul procesului de planificare si de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc in mod direct(Carta Eu a aut locale – art 4 al 6) Modalitati de consultare a populatiei: 1. referendum local – in problemele de importanta deosebita pu u.a.t (revocarea primarului,hotarele u.a.t., includerea unor localitati in UTAG) 2. consultari,audieri publice si convorbiri – probleme de interes local care preocupa o parte din populatia u.a.t 2.C-form legislatiei in vigoare, sistemul administratiei apl este compus din 2 nivele: 1) Uat, respectiv autoritati de nivelul 1 – sat(comuna), oras(municipiu) 2) Uat, respectiv autoritati de nivelul 2 – raion, mun Chisinau, UTAG Aut APL de nivelul 1 sunt definite in art 1 in Legea privind APL: autoritaţi publice, luate in ansamblu, care sint constituite si activeaza pe teritoriul satului (comunei), orasului (municipiului) pentru promovarea intereselor si soluţionarea problemelor colectivitaţilor locale; Tot in aceasta lege sunt stabilite si autoritatile APL de nivelul 1: Autoritaţile administraţiei publice locale prin care se realizeaza autonomia locala in sate (comune), orase (municipii) sint consiliile locale, ca autoritaţideliberative, si primarii, ca autoritaţi executive.Deci, consiile locale(deliberativ) si primarii (executiv) sunt autoritatile APL de nivelul 1. Consiliu local - autoritate reprezentativa si deliberativa a populaţiei unitaţii administrativ- teritoriale de nivelul intii sau al doilea, aleasa in vederea soluţionarii problemelor de interes local; Primar - autoritate reprezentativa a populaţiei unitaţii administrativ-teritoriale si executiva a consiliului local, aleasa prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat; Consiliullocal este compus din consilieri, alesi pe baza CoduluiElectoral. Numarul consilierilor depinde de nrul de locuitori ai uat respective. Acesta poate varia de la 9 pana la 43 consilieri.
  • 22. Primarul participa la sedintele consiliuluilocal si poate sa se pronunte asupra tuturor problemelor propuse dezbaterii. In exercitarea atributiilor sale, primarul poate emite acte cu caracter normativ,dar si individual. Aut APL de nivelul 2 la fel sunt definite de Legea privind APL art 1: autoritaţi publice, luate in ansamblu, care sint constituite si activeaza pe teritoriul raionului,municipiului Chisinau, unitaţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor si soluţionarea problemelor populaţiei unitaţii administrativ-teritoriale respective; Autoritatile APL de nivelul 2: consiliile rationale (aut deliberative) si presedintii de raioane (aut executive). Presedinte al raionului - autoritate publica executiva a consiliuluiraional; 28.Notiunea,categorii, principii serviciului public 1.Notiunea de sp este o notiune relativ noua in DA, iar unii doctrinari mentioneaza ca este cea m/importanta in aceasta ramura de drept. SP a aparut si s-a dezvoltat pe fonul multiplicariisi diversificarii nevoilor sociale ale populatiei, iar statul tot mai accentuat se implica in asigurarea unui nivel satisfacator de trai a oamenilor. Dupa P.Niculescu: „Administratia reprezinta totalitatea sp, iar s[ este mijloculprin care administratia isi exercita activitatea.” Definitia legala: Serviciu public – activitate de interes public, organizata si desfasurata de catre o autoritate publica; Aparitia sp este legata organic de coexistenta a 2 elemente esentiale: a) Cerinta sociala b) Legea Principiile de baza ale sp: legalitatea,profesionalismul, transparenta, impartialitatea, independenta,stabilitatea, loialitatea, responsabilitatea. 1. Legalitatea – conform Constitutiei,legilor,regulamentului 2. Profesionalismul – obligatia de a-si indeplini cu eficienta,responsabilitate,promptitudine, fiind responsabil in fata conducatorului nemijlocit, precum si celui ierarhic superior si respectiv autoritatii publice 3. Transparenta – obligatia de a asigura acces liber la informatie 4. Impartialitate – obligatia de a lua decizii si actiuni in mod impartial,nediscriminatoriu,echitabil. 5. Independenta – apartenenta politica nu trebuie sa influenteze comportamentul si deciziile acestuia,precum si deciziile si activitatile autoritatilor publice. 6. Responsabilitatea – f-rul public poarta raspundere pentru consecintele nefavorabile ale actiunilor sau inactiunilor sale,dar mecanismul de raspundere a acestora nu este pe deplin reglementat 7. Stabilitatea - functionarii publici ar trebui sa fie divizati in doua categorii principale: a )functionari de cariera- ei trebuie sa se bucure de stabilitate in functie, adica sa fie demisi numai pentru fapte ilegale si alte cazuri expres prevazute de lege, la aceasta categorie trebuie raportati majoritatea functionarilor publici b) doar functionarii ce detin functii de natura politica - adica pot fi demisi din motive politice, consideram ca legislatia nationala trebuie perfectionata pentru realizarea acestui principiu 8. Loialitatea – obligatia sa serveasca cu buna-credinta autoritatea publica in care activeaza, precum si interesele legitime ale cetatenilor
  • 23. 2.Categorii: Deosebim 3 categorii: a. S.p. administrative – supuse regulilor dr public organizatoric,cat si cu privire la raporturile cu utilizatorii serviciilorpublice b. S.p. industriale si comerciale – supuse regulilor dr public in planul organizarii lor, iar in ceea ce priveste raporturile cu utilizatorii, sunt supuse regulilor de drept privat. c. S.p. socio-culturale – sub forma de gradinite,scoli,licee,protectie sociala in materie de igiena,etc. 29.Notiunea,clasificarea functiilor publice si a f-narilor publici: 1. Functionarul public- persoana fizica numita, in condiţiile prezentei legi, intr-o funcţie public – def legala Functia publica- ansamblul atributiilor si obligatiilor stabilite in temeiul legii in scopul realizarii prerogativelor de putere publica - legala In doctrina actuala, functionarul public este definit ca: Persoana fizica investita in mod legal prin actul de vointa unilaterala a unei autoritati publice sau al cetatenilor cu sarcina indepliniriipe un timp limitat, nedeterminat a unei functii publice in vederea realizarii competentei organului din structura caruia face parte functia respective In functie de statutul juridic functionarii pot fi clasificati: a)Din organele statale b)Din organele publice c)Din cadrul intreprinderilor de stat si municipal In dependenta de specificul atributiilor, care determina rolul functionarilor publici in infaptuirea sarcinilor serviciului public: a) conducatorii b) functionari cu functii de adjuncti c) reprezentanti ai puterii administrative- acesti functionari activeaza in regim de putere, efectuiaza de regula actiuni de control si supraveghere in domenii specifice( ordinea publica, securitattea antiincendiara, sanitara, etc) 2. Conform prevederilor legale: Conform nivelului atribuţiilor titularului, funcţiile publice se clasifica in urmatoarele categorii: a) funcţiipublice de conducere de nivel superior; b) funcţiipublice de conducere; c) funcţii publice de execuţie. Respectiv, functionarii publici se clasifica in: a) Functionari publici de conducere de nivel superior b) Functionari publici de conducere c) Functionari publici de executie Conform doctrinei: Se evidentiaza urmatoarele categorii de functii publice: - de demnitate publica- se ocupa prin mandat obtinut direct sau indirect prin numire in conditiile legii - functii publice propriu-zise- si reprezinta ansamblul atributiilor in temeiul legii in realizarea prerogativelor de putere publice
  • 24. - functii exercitate depersonalul incadrat pe baza increderii personale in cabinetul persoanle ce exercita functii de demnitate publica( sef de cabinet, asistent, consilier, secretar si altele), Negulescu: 1. Guvernanti – cei ce determina, hotarasc 2. Agenti – cei ce executa 30. Instituirea fp si conditiile ocuparii 1. Premise: necesitatile sociale Funcţiile publice se instituie in temeiul actelor Parlamentului, Presedintelui Republicii Moldova, Guvernului si ale altor autoritaţi publice, emise in limitele competenţei lor, stabilite de Constituţie si de alte legi. Deosebim conditii: generale si speciale. 2. Conditii generale: cetatenia Rm poseda limba moldoveneasca si limbile oficiale de comunicare interetnica vorbite pe teritoriul respectiv are cap deplina de exercitiu este apta din punct de vedere a sanatatii persoana nu a implinit varsta de pensionare,etc Conditii speciale- rezulta din specificul f-tiei si a domeniului de activitate a viitoruluif-r: Stare excelenta de sanatate (domeniul militar) Atingerea unei anumite varste (judecator) Pentru a ocupa o fp de nivel superior,alaturi de cerintele generale, persoana trebuie sa aiba si studii superioare absolvite cu licenta si cel putin 5 ani experienta in domeniu. Nerespectarea cond atrage imposibilitatea ocuparii f-tiei date. 31.Modurile de ocupare a fp si temeiurile de aparitie a raporturilor de serviciu 1.Moduri de ocupare: alegere,numire,concurs,promovare,transfer. Temeiurile de aparitie a raporturilor de serviciu – stabilirea legala a unor fapte ce determina existenta legaturii (drepturilor si obligatiilor) dintre f p si autoritatile publice. Temeiul principal: emiterea actului administrativ de numire in f.p. – art 30 L 158, decizia de aprobare a rezultatelor alegerilor.”Raporturile de serviciu apar in baza actului administrativ de numire in funcţia publica, emis in condiţiile prezentei legi.” Temeiuri suplimentare: perioada de proba(6 luni) si juramantul. 2.Alegerea este un mod de ocupare, in special, a functiilorde demnitate publica.Pu ocuparea fp prin alegeri e necesar: Existenta functiei eligibile vacante Declansarea procedurii de alegere
  • 25. Alegerea si totalizarea rezultatelor alegerilor Validarea mandatelor Investirea in funtie Numirea – mod de ocupare a f-tiilorpe baza increderii personale in cabinetul persoanelor ce exercita f-tii de demnitate publica, reprezinta emiterea/adoptarea unui act administrativ al autoritatii competente. Concursul – principalul mod de ocupare a fp vacante,deoarece este cea mai eficienta si democratica modalitate si are la baza principiile:  Competitiei deschise  Transparentei  Competentei si meritelor profesionale  Accesului egal pu toti cetatenii la f-tiile publice Procedura de organizare si desfasurare a concursului este prevazuta in Hotararea Guvernului nr 201 din 11.03.2009 privind punerea in aplicare a prevederii Legii nr 158 cu privire la fp si statutul f-rului p. Concursul se organizeaza de catre: a) Comisia de Concurs – f-ata din 7 membri specialisti notorii in administratia publica desemnati de Guvern b) Comisiide Concurs instituite de Autoritatile Publice (Parlamentul,Presedintele,CSM,CSJ,CC,Procuratura Generale, Curtea de Conturi) – pu fp de conducere si de executie. Promovarea – are ca scop dezvoltarea carierei fp prin ocuparea unei f-tii publice superioare celei exercitate – art 45 L 158. Transferul – mod de ocupare a fp care consta in trecerea f-rului public intr-o alta subdiviziune interioara din cadrul aceleasi autoritati publice. Transferul poate fi efectuat: a. In interesul serviciului public b. La cererea f-rului public – art 48 L 158 3.Performante – concursul, alegerea. 32.Drepturile si obligatiile f-tionarului public 1.Drepturile si obligatiile f-tionarului public sunt expres prevazute in L nr 158 cu privire la functia publica si statutul functionarului public, precum si in Codulde conduita a functionarului public. O categorie aparte o formeaza demnitarii publici, deoarece statutul acestora este reglementat intr-o lege aparte – cu privire la statutul persoanelor cu functii de demnitate publica. Legislatia in vigoare deosebeste 2 categorii de drepturi: drepturi comune si specifice. Drepturile comune sunt in general prevazute de Constituţia Republicii Moldova si legislaţia muncii, fiind urmatoarele: dreptul la munca si la protecţia muncii (dreptul la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile si satisfacatoare de munca, la protecţia impotriva somajului, la odihna – art. 43 al Constituţiei); dreptul la o salarizare corespunzatoare, dreptul la asigurari sociale (dreptul la pensie si la ajutor in caz de incapacitate temporara de munca), dreptul la
  • 26. opiniiproprii (art. 32 al Constituţiei), dreptul de a cunoaste si ataca deciziile individuale care il privesc, dreptul la petiţionare (art. 52 al Constituţiei), dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica (art. 53 al Constituţiei) etc. Din categoria drepturilor specifice intra: a) Sa examineze probleme si sa ia decizii in limitele competentei sale b) Sa solicite, in limitele competentei sale , si sa primeasca informatia necesara de la alte autoritati publice, precum si de la p f si juridice c) Sa-si cunoasca drepturile si atributiile stipulate in fisa postului d) Dreptul la integritatea fizica si psihica, precum si un salariu corespunzator complexitatii atributiilor functiei e) Dreptul de a fi promovat f) Sa viziteze, din oficiu sau la solicitare intru exercitarea f-tiei si in modul stabilit, alte autoritati publice, alte pf si juridice,de drept public sau privat (demnitate publica) Obligaţiile comune tuturor angajaţilor sunt consacrate in Constituţia Republicii Moldova (articolele 55 – 59) si in legislaţia muncii, fiind urmatoarele: indeplinirea cu exactitate si promtitudine a sarcinilor ce-i revin; sa respecte disciplina de serviciu si programul de funcţionare a serviciului public in care isi desfasoara activitatea, devotamentul faţa de ţara si obligaţia de fidelitate faţa de instituţia in care activeaza (funcţionarul trebuie sa se abţina de la orice fapt care ar putea sa aduca un prejudiciu unitaţii in care isi desfasoara activitatea) s.a. Obligatii specifice: 1) Sa respecte Constitutia,legislatia in vigoare, precum si tratatele internationale la care RM face parte 2) Sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor 3) Sa pastreze, in conf cu legea secretul de stat, precum si confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care ia cunostinta, cu exceptia informatiilor consid de interes public 4) Sa respecte regulamentul intern 5) Sa prezinte, in conditiile legii, declaratie cu privire la venituri si proprietate 6) Executarea dispozitiilor conducatorului 7) Sa asigure protectia proprietatii publice si sa evite orice prejudiciere a acesteia 8) Este interzis in a solicita/accepta cadouri,servicii sau alte avantaje care ii sint destinate personal, familiei,rudelor,prietenilor 9) Sa evite conflictul de interes 2. Drepturile si obligaţiile – atribuţii ale funcţiei publice – sunt create si organizate in vederea realizarii puterii publice.In afara de drepturile pe care orice cetatean le are, acele drepturi care il deosebesc pe functionarul public de un simplu cetatean sunt totodata niste obligatii pe care acesta trebuie sa le indeplineasca (ex: Sa examineze probleme si sa ia decizii in limitele competentei sale – obligatie,dar si drept). La fel, aceste drepturi si obligatii speciale sunt pu si in ajutorul societatii, cat si a statului (accesul la informatiile necesare/prezentarea informatiilor publice/ nedivulgarea informatiilor). 3.Functionarul public are si anumite garantii sociale ce asigura exercitarea drepturilor si obligatiilor fp: Funcţionarului public i se acorda ajutoare materiale in vederea soluţionariiproblemelor sociale si de trai in conformitate cu legea.Funcţionarul public beneficiaza de pensie in condiţiile Legii privind pensiile de asigurari sociale de stat. Dupa implinirea virstei necesare obţinerii dreptului la pensie pentru limita de virsta, funcţionarul public poate fi numit, la decizia conducatorului, pe o perioada determinata, dar nu mai mare de 3 ani, in aceeasi funcţie publica, primind pensia si salariul conform legislaţiei.
  • 27. In caz de lichidare a autoritaţii publice, de reducere a efectivului de personal sau de modificare a statului de personal, funcţionariipublicicare nu pot fi transferaţi vor fi eliberaţi din funcţie cu plata unei indemnizaţii unice egale cu 6 salarii medii lunare daca vechimea in serviciul public este de cel puţin 2 ani, precum si a unei indemnizaţii de somer egale cu un salariu mediu lunar, in modul stabilit de lege. FP are un concediu anual, platit, cu o durata de 35 zile lucratoare. 33.Incompatibilitatile fata de fp 1. Calitatea de funcţionar public este incompatibila cu orice alta funcţie publica decit cea in care a fost numit. Funcţionarul public nu este in drept sa desfasoare alte activitaţi remunerate. Funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publica in subordinea nemijlocita a unei rude directe (parinte, frate, sora, fiu, fiica) sau a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, parinte, frate si soraa soţului/soţiei) in cadrul aceleiasi autoritaţi publice. 2. Incompatibilitati generale si specifice functiei publice. 34.Avansarea in serviciu 1. Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcţii publice superioare celei exercitate. Promovarea funcţionarului public intr-o funcţie publica superioara se face in baza de merit. 2. 39.Raspunderea penala a fp 1.Raspundere penala – cea mai severa forma de rasp juridica aplicabila f-r public pu comiterea unei infractiuni prevazute de legea penala in legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu. Pentru ca f-rul public sa poarta raspundere penala trebuie sa intruneasca 2 conditii: 1. Sa aiba calitatea de persoana cu f-tii de raspundere( persoana publica), persoana cu functie de demnitate publica, persoana publica straina, f-tionar international 2. Infractiunea tine de indeplinirea sau neindeplinirea corespunzatoare a atributiilor de serviciu. 2.Penala – detentiune+amenzi+ demitere din functie+ imposibilitatea ocuparii f-tiei publice pe un anumit termen Contraventionala – sanctiune prin amenda( de obicei nu prea mare) + rareori demitere si imposibilitatea ocuparii f-tiei publice (ex: divulgarea martorilor care beneficiaza de protectie de stat) 3. 49.Constrangerea administrativa a) Constrangerea – ansablu de masuri aplicate, in cazul nerespectarii de buna-voie a normelor de conduita in scopul de a-i impune individului respectiv o conduita conforma cu cerintele normei date. Trasaturi constrangerea: 1. Se reduce la influenta fizica,psihica,materiala si organizatorica asupra participantilor la raporturile administrative 2. Se aplica in cele mai multe cazuri pe cale extrajudiciara
  • 28. 3. Se realizeaza doar de catre organele AP ce au competentele respective atribuite prin lege 4. Este insotita de regula de careva limitari: pierderi de anumite drepturi/libertati pana la privare de libertate 5. Se aplica cu scopul de a preveni actiunile ilegale, precum si a sanctiona persoana vinovata b) Masurile de constrangere se clasifica astfel: 1. Masuri administrative de prevenire – ex: controlul actelor de identitate 2. M.a. de stopare – pentru intreruperea unor fapte ilegale: ex:aplicarea fortei fizice,catuse,bastoane 3. M.a. de aplicare a raspunderii administrative – se aplica dupa savirsirea actelor ilegale ex: sanctionare 50.Caracteristica generala a raspunderii in dreptul administrativ a) Raspunderea juridica – aplicarea unor anumite sanctiuni pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor. Raspunderea juridica apare atunci cand se intrunesc careva conditii: a) Producerea faptei ilicite b) Intre fapta ilicita si rezultatul ilicit sa existe o legatura cauzala c) Vinovatia autorului in momentul incalcarii normelor de drept Raspunderea in dreptul administrativ se realizeaza in urmatoarele forme: - Raspundere contraventionala - R disciplinara - R materiala b) Raspundere contraventionala – forma a raspunderii juridice foarte des aplicata in dreptul administrativ. Este reglementata de codul contraventional si este o institutie aparte a dreptului administrativ. Subiectele raspunderii contraventionale sunt un cerc larg de persoane fizice si juridice ( cu exceptia autoritatilor publice si institutiilor publice), inclusiv persoane cu functie de raspundere.Sanctiunile contraventionale sunt diverse, avand atat caracter material,cat si moral – ex: de la avertisment pana la interdictia de a desfasura un anumit tip de activitate sau arestul contraventional). Raspundere disciplinara – situatie juridica care consta in complexul de drepturi si obligatii stabilite de regula intre un organ al AP sau un functionar public si autorul unei abateri disciplinare. Temeiul: abaterile administrative care nu au caracter contraventional,dar sunt abateri administrativ-disciplinare, ca rezultat de regul al incalcarilor regulamentelor de serviciu. Specific: nu pot fi sanctiuni deprivare de libertate. Raspundere materiala – are ca temei cauzarea unui prejudiciu material autoritatilor publice sau altor organizatii sau persoane prin actele administrative al AP. Pentru incalcari grave ale normelor de dr-admini poate surveni si raspunderea penala care tine de obiectul de reglementare ale altor ramuri de drept,insa carese afla intr-o legatura directa cu raspunderea contraventionala. 60-62 Noţiune şi scopul de contencios administrativ Scopul contenciosului administrativ Contenciosul administrativ ca instituţie juridica are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autoritaţilor publice, apararea drepturilor persoanei in spiritul legii, ordonarea activitaţii autoritaţilor publice, asigurarea ordinii de drept.
  • 29. Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Noţiunea de instanţa in contencios administrativ. Competenţa de judecare a acţiunilor in contencios administrative Instanţa de contencios administrativ reprezinta judecatorii desemnaţi din judecatorii, colegiile sau completele de contencios administrativ ale curţilor de apel, colegiul de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, abilitate prin lege cu infaptuirea controlului judecatoresc al legalitaţii actelor administrative emise de autoritaţile publice in activitatea de organizare a executarii şi de executare in concret a legii, precum şi de gestionare a domeniului public. Competenţa judecatoriilor Judecatoriile examineaza litigiile ce ţin de nesoluţionarea in termenul legal a cererilor şi de verificarea legalitaţii actelor administrative emise sau adoptate de autoritaţile publice care sint constituite şi activeaza pe teritoriul satului, comunei sau oraşului pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivitaţilor locale, de serviciile publice descentralizate organizate in mod autonom in unitatea administrativ-teritoriala respectiva, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor menţionate şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv, care presteaza servicii publice. Competenţa curţilor de apel Curţile de apel examineaza in prima instanţa litigiile ce ţin de nesoluţionarea in termenul legal a cererilor şi de verificarea legalitaţii actelor administrative emise sau adoptate de autoritaţile publice care sint constituite şi activeaza pe teritoriul raionului, municipiului, unitaţii teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei unitaţii administrativ- teritoriale, de serviciile publice descentralizate organizate in mod autonom in unitatea administrativ- teritoriala respectiva, de serviciile publice desconcentrate, de funcţionarii publici din cadrul organelor şi serviciilor menţionate, precum şi de persoanele de drept privat de nivelul respectiv asimilate autoritaţilor publice, care presteaza servicii publice. In condiţiile Codului electoral, Curtea de Apel Chişinau verifica legalitatea hotaririlor Comisiei Electorale Centrale cu privire la incalcarea legislaţiei electorale. Verificarea legalitaţii actelor administrative emise sau adoptate de autoritaţile publice centrale ale Gagauziei ţine de competenţa Curţii de Apel Comrat. Prin lege, curţilor de apel li se pot atribui spre judecare in prima instanţa şi alte categorii de cauze. Ca instanţe de recurs, curţile de apel judeca recursurile declarate impotriva hotaririlor pronunţate de judecatorii. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie Curtea Suprema de Justiţie, in prima instanţa: a) exercita controlul asupra legalitaţii actelor administrative cu caracter individual adoptate şi/sau emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, prin care sint lezate drepturile şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice, in afara actelor exceptate de la controlul judecatoresc; b) verifica legalitatea hotaririlor Consiliului Superior al Magistraturii in cazurile prevazute de lege. Prin lege, Curţii Supreme de Justiţie i se pot atribui spre judecare in prima instanţa şi alte categorii de cauze. Ca instanţa de recurs, Curtea Suprema de Justiţie judeca recursurile declarate impotriva hotaririlor pronunţate in prima instanţa de curţile de apel, precum şi alte recursuri date prin lege in competenţa sa.
  • 30. Subiecţi cu drept de sesizare in contenciosul administrativ sint: a) persoana, inclusiv funcţionarul public, militarul, persoana cu statut militar, care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri - in condiţiile art.14 al prezentei legi; b) Guvernul, Cancelaria de Stat, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, preşedintele raionului şi primarul - in condiţiile Legii privind administraţia publica locala; c) procurorul care, in condiţiile articolului 5 din Codul de procedura civila, ataca actele emise de autoritaţile publice; d) avocatul parlamentar, care, la sesizarea persoanei vatamate intr-un drept al sau, ataca actele administrative - in condiţiile Legii cu privire la avocaţii parlamentari; e) instanţele de drept comun şi cele specializate, in cazul ridicarii excepţiei de ilegalitate - in condiţiile art.13 al prezentei legi. f) alte persoane, in conformitate cu legislaţia in vigoare. Obiect al acţiunii in contenciosul administrativ il constituie actele administrative, cu caracter normativ şi individual, prin care este vatamat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ, emise de: a) autoritaţile publice şi autoritaţile asimilate acestora in sensul prezentei legi; b) subdiviziunile autoritaţilor publice; c) funcţionarii din structurile specificate la lit.a) şi b) Obiect al acţiunii in contenciosul administrativ poate fi şi nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Competenţa jurisdicţionala teritoriala Acţiunile de contencios administrativ se inaintea za in judecatoriile sau curţile de apel in a caror raza teritoriala işi are domiciliul reclamantul sau işi are sediul piritul, cu excepţia cazurilor cind prin lege este stabilita o alta compete nţa. Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Competenţa jurisdicţionala teritoriala Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Obiectul acţiunii in contencios administrativ
  • 31. Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Excepţia de ilegalitate Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi Legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publica, poate fi cercetata oricind in cadrul unui proces intr-o pricina de drept comun, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea parţii interesate. Incheierea prin care se ridica excepţia de ilegalitate in faţa instanţei de contencios administrativ se intocmeşte in condiţiile Codului de procedura civila. In cazul in care instanţa constata ca de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului in fond, ea sesizeaza, prin incheiere motivata, instanţa de contencios administrativ competenta şi suspenda cauza. Instanţa de contencios administrativ examineaza excepţia de ilegalitate in termen de 10 zile, pronunţind hotarirea corespunzatoare in numele legii. Hotarirea instanţei de contencios administrativ poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile. Recursul declarat impotriva hotaririi pronunţate asupra excepţiei de ilegalitate se judeca in termen de 10 zile. Dupa examinarea excepţiei de ilegalitate, instanţa de contencios administrativ restituie dosarul cu hotarirea sa irevocabila instanţei care a ridicat excepţia de ilegalitate. Actele administrative sau unele prevederi ale acestora declarate ilegale işi pierd puterea juridica la data raminerii definitive a hotaririi instanţei de contencios administrativ şi nu pot fi aplicate pe viitor. Consecinţele juridice ale actului administrativ cu caracter normativ declarat ilegal sint inlaturate de catre organul de autoritate care l-a adoptat sau l-a emis. Noţiunea de cerere prealabila. Procedura de examinare a cererii prealabile Cerere prealabila este cererea prin care autoritaţii emitente sau organului ierarhic superior i se solicita reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normative Persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabila, autoritaţii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia, in cazul in care legea nu dispune altfel. In cazul in care organul emitent are un organ ierarhic superior, cererea prealabila poate fi adresata, la alegerea petiţionarului, fie organului emitent, fie organului ierarhic superior daca legislaţia nu prevede altfel. Termenul de 30 de zile specificat la alin.(1) nu se extinde asupra actului administrativ cu caracter normativ. Procedura de examinare a cererii prealabile Cererea prealabila se examineaza de catre organul emitent sau ierarhic superior in termen de 30 de zile de la data inregistrarii ei, decizia urmind a fi comunicata de indata petiţionarului daca legislaţia nu prevede altfel.
  • 32. Organul emitent este in drept: a) sa respinga cererea prealabila; b) sa admita cererea prealabila şi, dupa caz, sa revoce sau sa modifice actul administrativ. Organul ierarhic superior este in drept: a) sa respinga cererea prealabila; b) sa admita cererea prealabila şi sa anuleze actul administrativ in tot sau in parte, sa oblige organul ierarhic inferior sa repuna in drepturi persoana respectiva ori, dupa caz, sa revoce actul administrativ emis cu acordul sau. Depunerea cererii de chemare in instanţa de contencios administrativ Persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumita de raspunsul primit la cererea prealabila sau nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut de lege, este in drept sa sesizeze instanţa de contencios administrativ competenta pentru anularea, in tot sau in parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate. Acţiunea poate fi inaintata nemijlocit instanţei de contencios administrativ in cazurile expres prevazute de lege şi in cazurile in care persoana se considera vatamata intr-un drept al sau prin nesoluţionarea in termen legal ori prin respingerea cererii prealabile privind recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate. Reclamanţii, in acţiunile nascute din raporturi de contencios administrativ, sint scutiţi de plata taxei de stat. Forma şi conţinutul cererii de chemare in instanţa de contencios administrativ Cererea de chemare in instanţa de contencios administrativ se depune in scris in condiţiile Codului de procedura civila. Reclamantul va depune, o data cu cererea de chemare in instanţa de contencios administrativ, copia cererii prealabile cu dovada expedierii sau primirii acesteia de catre organul respectiv, actul administrativ contestat ori, dupa caz, raspunsul autoritaţii publice sau avizul de respingere a cererii prealabile. Termenele de adresare in instanţa de contencios administrativ Cererea prin care se solicita anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi inaintata in termen de 30 de zile, in cazul in care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la: a) data primirii raspunsului la cererea prealabila sau data expirarii termenului prevazut de lege pentru soluţionare a acesteia; b) data comunicarii refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicita recunoaşterea dreptului pretins sau data expirarii termenului prevazut de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri; c) data comunicarii actului administrativ, in cazul in care legea nu prevede procedura prealabila. Oficiul teritorial al Cancelariei de Stat şi avocatul parlamentar sesizeaza instanţa de contencios administrativ in termenele prevazute de legile organice cu privire la activitate a acestora. Actele administrative cu caracter normativ considerate ilegale pot fi atacate oricind. Termenul de 30 de zile specificat anterior este termen de prescripţie. Persoana care, din motive temeinic justificate, a omis termenul de prescpripţie poate fi repusa in termen in condiţiile Codului de procedura civila.
  • 33. Partile Participarea funcţionarului public in procesul de contencios administrative Funcţionar public este o persoana numita sau aleasa intr-o funcţie de decizie sau de execuţie din structura unei autoritaţi publice, precum şi alta persoana de drept privat asimilata autoritaţilor publice. Cererea de chemare in judecata poate fi formulata şi impotriva funcţionarului public al autoritaţii publice pirite care a elaborat actul administrativ contestat sau care a refuzat sa soluţioneze cererea in cazul in care se solicita despagubiri. In cazul in care acţiunea se admite, funcţionarul public poate fi obligat sa plateasca despagubirile solidar cu autoritatea publica respectiva. Funcţionarul public acţionat astfel in justiţie poate chema in garanţie superiorul sau ierarhic care i-a ordonat sa elaboreze actul administrativ sau sa refuze soluţionarea cererii, acesta fiind introdus in proces ca terţa persoana. Imputernicirile instanţei de contencios administrativ Judecind acţiunea, instanţa de contencios administrativ adopta una din urmatoarele hotariri: a) respinge acţiunea ca fiind nefondata sau depusa cu incalcarea termenului de prescripţie; b) admite acţiunea şi anuleaza, in tot sau in parte, actul administrativ sau obliga piritul sa emita actul administrativ cerut de reclamant ori sa elibereze un certificat, o adeverinţa sau oricare alt inscris, ori sa inlature incalcarile pe care le-a comis, precum şi dispune adjudecarea in contul reclamantului a despagubirilor pentru intirziere a executarii hotaririi. c) admite acţiunea şi constata circumstanţele care justifica suspendarea activitaţii consiliului local sau a consiliului raional, dupa caz. Instanţa de contencios administrativ este in drept sa se pronunţe, in limitele competenţei sale, din oficiu sau la cerere, şi asupra legalitaţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat. In cazurile in care controlul legalitaţii acestor acte sau operaţiuni ţine de competenţa instanţei de contencios administrativ ierarhic superioare, urmeaza a fi ridicata excepţia de ilegalitate in faţa acestei instanţe in condiţiile prezentei legi. In cazul admiterii acţiunii, instanţa de contencios administrativ se pronunţa, la cerere, şi asupra repararii prejudiciului material şi moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin neexaminarea in termenul legal a cererii prealabile. Marimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, in funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovaţie a piritului, daca vinovaţia este o condiţie a raspunderii, luindu-se in considerare circumstanţele in care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoa nei vatamate. Actele exceptate de la controlul judecatoresc Actul administrativ este o manifestare juridica unilaterala de voinţa, cu caracter normativ sau individual, din partea unei autoritaţi publice in vederea organizarii executarii sau executarii in concret a
  • 34. legii. Actului administrative este asimilat contractul administrativ, precum şi nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri. La rindul sau, contract administrativ este un contract incheiat de autoritatea publica, in virtutea prerogativelor de putere publica, avind ca obiect administrarea şi folosirea bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea de servicii publice, activitate a funcţionarilor publici care reiese din relaţiile de munca reglementate de statutul juridic al acestora Temeiurile anularii actului administrativ contestat Actul administrativ contestat poate fi anulat, in tot sau in parte, in cazul in care: a) este ilegal in fond ca fiind emis contrar prevederilor legii; b) este ilegal ca fiind emis cu incalcare a competenţei; c) este ilegal ca fiind emis cu incalcarea procedurii stabilite. Instanţa de contencios administrativ nu este competenta sa se pronunţe asupra oportunitaţii actului administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia. Efectele anularii actului administrativ Actul administrativ anulat, in tot sau in parte, inceteaza a produce efecte juridice din momentul in care hotarire a instanţei de contencios administrativ devine irevocabila. Ţinind cont de unele circumstanţe concrete şi de eventualitatea survenirii unor urmari juridice negative, instanţa de contencios administrativ poate stabili, prin hotarirea sa, ca normele declarate nule nu vor produce efecte juridice de la data adoptarii actului administrativ. Noţiunea de litigiu de contencios administrativ. Hotarirea instanţei de contencios administrativ Litigiul de contencios administrativ este litigiul pasibil de soluţionare de catre instanţa de contencios administrativ competenta, generat fie de un act administrativ, fie de nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept recunoscut de lege, in care cel puţin una dintre parţi este o autoritate publica sau un funcţionar al acestei autoritaţi. Hotarirea instanţei de contencios administrative Instanţa de contencios administrativ adopta hotarirea in condiţiile Codului de procedura civila. Hotarirea irevocabila a instanţei de contencios administrativ privind anularea, in tot sau in parte, a actului administrativ ilegal a carui intrare in vigoare a fost condiţionata de publicarea in sursa oficiala, precum şi hotarirea irevocabila asupra excepţiei de ilegalitate se publica in aceeaşi sursa. In hotariri poate fi indicata şi o alta publicaţie in care acestea urmeaza a fi tiparite. Cheltuielile legate de publicarea hotaririi le suporta, de regula, piritul. In cazul publicarii hotaririi din contul reclamantului, la cererea acestuia, cheltuielile suportate se incaseaza de la pirit printr- o incheiere a instanţei de judecata care executa hotarirea.
  • 35. Caile de atac Hotarirea instanţei de contencios administrativ asupra acţiunii judecate in fond poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la data pronunţarii sau de la data comunicarii hotaririi integrale, in cazul in care acţiunea este judecata in lipsa parţii, daca legea nu dispune altfel. Recursul suspenda executarea hotaririi. Recursul se judeca in condiţiile Codului de procedura civila. Hotaririle irevocabile ale instanţei de contencios administrativ pot fi contestate in condiţiile Codului de procedura civila. Conducatorul autoritaţii publice poate inainta in instanţa de drept comun o acţiune in regres impotriva funcţionarului public vinovat de neexecutarea hotaririi instanţei de contencios administrativ. Executarea hotaririi Instanţa de contencios administrativ care a adoptat hotarirea in fond, in termen de 3 zile de la data la care hotarirea devine irevocabila, trimite o copie a hotaririi piritului pentru executare şi alta - instanţei de drept comun de la sediul piritului pentru controlul executarii hotaririi şi, in caz de necesitate, pentru executare silita. Hotarirea se executa in termenul stabilit in dispozitivul ei, iar in cazul in care termenul nu este stipulat - in cel mult 30 de zile de la data la care hotarirea devine irevocabila. In cazul neexecutarii in termen a hotaririi, conducatorul autoritaţii publice in a carei sarcina a fost pusa executarea acesteia poate fi tras la raspundere in conformitate cu prevederile legislaţiei in vigoare. Noţiune de persoana vatamata intr-un drept al sau. Parţile in contenciosul administrativ. persoana vatamata intr-un drept al sau - orice persoana fizica sau juridica care se considera vatamata intr-un drept al sau, recunoscut de lege, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri. Parţile sunt subiectul de sesizare şi piritul.