1. ANOMALII DE DEZVOLTARE
A DINŢILOR

2. 1. ANOMALII CRONOLOGICE
Erupţii precoce
- constau în apariţia dinţilor înainte de termen,
respectiv:
 Dinţi natali prezenţi pe arcadele dentare la
naştere
 Dinţi neonatali apar pe arcadele dentare în
primele 6 săptămâni după naştere.
Întârzierea erupţiei, consecinţa hipo- sau
avitaminozelor, carenţelor alimentare, dereglărilor
metabolismului calciului, dereglărilor endocrine

3. 2. ANOMALII NUMERICE
Reprezintă abateri în sensul creşterii sau scăderii
numărului standard de dinţi.
Anomalii numerice în exces (polidonţii/ hiperodonţii ) :
rezultă prin formarea şi mineralizarea mai multor muguri
ai unei lame dentare sau prin subdivizarea unui germene
dentar primitiv.
Dinţii supranumerari sunt fie normali ca formă şi dimensiuni,
fie, mai frecvent, de talie redusă cu arhitectură internă
deficitară (odontoizii lui Herlot), prezenţi pe arcadă sau
rămaşi în incluzie sub forma unor odontoizi sau dinţi
nanici. Incluzia dinţilor supranumerari poate provoca
tulburări de erupţia de vecinătate sau poate favoriza
dezvoltarea chisturilor dentigere.

4. Polidonţii cu număr mic de dinţi în exces , care au
preferinţă teritorială constantă :
Meziodens : reprezintă prezenţa unui dinte
supranumerar situat pe linia mediană între
rădăcinile celor doi incisivi centrali superiori.
 Dintele poate fi prezent fie pe arcadă ca şi dinte
nanic, fie în incluzie.
 Când sunt prezenţi doi incisivi centrali superiori
mediani supranumerari se numesc meziodentes .
 Meziodens poate determina rotarea incisivilor
centrali cu tulburări de ocluzie prin angrenarea
incisivilor inferiori între cei superiori sau poate
împiedica erupţia unor dinţi.

5. Meziodens Meziodentes profunzi Meziodentes parţial
(asimptomatici) erupţi (indicaţie extracţie)
Meziodentes inversaţi prof. 2 meziodentes erupţi Meziodentes erupt prin
Meziodens superficial Separarea incisivilor podeaua fosei nazale

6.  molarii supranumerari pot fi localizaţi distal
(distomolar sau distodens ), vestibular sau oral
(paramolari).
Molari maxilari supranumerari

7.  Polidonţii cu număr limitat de dinţi în exces fără o
localizare sistematizată şi constantă, putând fi localizaţi
în orice teritoriu al arcadei dentare. Când este vestibular
sau oral faţă de aliniamentul normal dentar se numeşte
peridens .
 în disostoza cleido-craniană Pierre- Marie şi Sainton pe
lângă polidonţia impresionantă cu dinţi supranumerari în
incluzie sau înghesuiţi pe arcadă “ maxilare de rechini “
apar modificări displazice claviculare, ce pot merge până
la agenezia completă a acestora, şi modificări craniene
(ale fontanelelor şi suturilor care rămân mult timp
deschise, hipomaxilie, brahicefalie).
 Sindromul Gardner este o asociere între polidonţie,
osteoame faciale, polipoză abdominală şi chisturi
epidermoide cutanate.

11. Displazie cleido-craniana

12. Anomalii prin deficit numeric
Anodonţia totală deci absenţa congenitală a tuturor
dinţilor este excepţională, după iradieri masive ale
mamei în timpul sarcinii, în mari sindroame de
malnutriţie ale mamei, în hipovitaminoze
Hipodonţia sau oligodonţia reprezentată de diminuarea
numărului dinţilor prin absenţa formării unor muguri
dentari primitivi prin atrofia sau nedezvoltarea
germenilor dentari . Mai frecvent interesează incisivii
laterali superiori, molarii de minte inferiori, incisivii
inferiori, premolarii I şi II inferiori; apical de rădăcinile
dintelui temporar rămas pe arcadă spongioasa are ochiuri
largi, cu travee groase, hipermineralizate. De obicei
aparţin unor sindroame ereditare complexe

14. Oligodontia ( copil 12 ani )

15. 3. ANOMALII DE DIMENSIUNE ŞI FORMĂ
Anomalii de dimensiune – acestea sunt adesea însoţite de
anomalii de formă.
1. Macrodonţia : constă în creşterea dimensiunilor unui
dinte sau a unui grup de dinţi care au morfologia
păstrată, dar coroana şi camera pulpară sunt mai mari.
Examenul radiologic face diferenţierea între macrodonţia
simplă şi fuziunea dentară sau geminaţia.
2. Microdonţia : constă în prezenţa unor dinţi de
dimensiuni mici. Mai frecventă este la nivelul incisivilor
laterali şi a molarilor de minte, ca urmare a iradierii sau
în displazia condroectodermică. Trebuie diferenţiată de
odontoizi care au dezvoltare structurală internă
incompletă.

19. Anomalii de formă
Fuziunea : rezultă prin alipirea a doi dinţi
învecinaţi, mai evidentă la nivelul coroanei care
apare de dimensiuni mari, alungită mezio-distal.
Examenul radiologic evidenţiază o schiţă a limitei
între cele două coroane fuzionate şi eventual
fuziunea sau independenţa rădăcinilor.

24. Dedublarea rădăcinii dinţilor monoradiculari apare mai
fracvent la premolarii inferiori, caninii şi premolarul II
superior.
Rădăcinile supranumerare apar mai frecvent la molarul III
Geminaţia : are la origine un singur mugure dentar din care
se dezvoltă o singură rădăcină cu un canal radicular, dar
două coroane , cu sau fără cameră pulpară suplimentară.
Uneori pe o singură rădăcină se pot constata două coroane
cu camere pulpare distincte.
Concrescenţa : rezultă din doi muguri dentari , cei doi dinţi
fiind uniţi prin cementul radicular

25. geminatie

28. Taurodontismul : apare mai frecvent la eschimoşi,
Camera pulpară are dimensiuni neobişnuite, rădăcinile
şi canalele radiculare sunt scurte, coletul nu prezintă
îngustare caracteristică, diametrul transversal al
rădăcinii apropiindu-se de cel al coroanei.

31. Cuspidări anormale sau tuberculi coronari
adiacenţi.
Distrofii dentare , de exemplu cea din sifilis
modifică forma : dinţi “ în fierăstrău “sau dintele
Hutchinson cu scobitură semilunară.
Încurbarea sau angularea excesivă a rădăcinilor
important de evidenţiat în vederea extracţiilor
dentare şi tratamentelor endodontice.

33. 4. ANOMALII DE STRUCTURĂ DENTARĂ
Anomaliile de structură dentară constau în abateri fundamentale de la
arhitectonica de ansamblu a dintelui cu modificarea structurii
radiologice.
1)Dens in dente
 apare mai ales la dinţii permanenţi în zona frontalilor superiori
constând din invaginarea ţesuturilor dentare dure (smalţul
teritoriului ocluzal şi a unei părţi a dentinei) în camera pulpară a
dintelui şi chiar în canalul radicular printr-o pliere anormală a
coroanei .
Radiologic se remarcă
 prezenţa ţesuturilor dure în camera pulpară şi sau canalul radicular
care nu mai sunt radiotransparente ci neomogen opace. Coroana
este deformată şi mai mare , la nivelul ei putându-se identifica
zona de comunicare dintre cavitatea bucală şi camera pulpară.
 leziuni inflamatorii cronice periapicale prin transmiterea
procesului inflamator pulpar generat de defectul de închidere a
camerei pulpare .

35. 2) Dens evaginatus
 rezultă prin plierea spre exterior a ţesuturilor dure
mai frecvent la premolarii şi molarii mandibulari.
Radiologic se remarcă :
 coroana are dimensiuni crescute prin dezvoltarea
debordantă a smalţului , prezintă pe conturul
suprafeţei triturante un tubercul proeminent parţial
abrazat, în interiorul acestuia putându-se constata
chiar o mică expansiune a camerei pulpare sub
forma unui corn. Abraziunea tuberculului poate
duce la comunicări cu camera pulpară şi
parodontite apicale

38. 3)Amelogeneza imperfectă
 reprezintă o anomalie autosomal dominantă sau recesivă cu
formare defectuoasă a smalţului la toţi dinţii temporari şi
permanenţi .
 microscopic smalţul nu mai apare prismatic ci depus în straturi,
lamele ; erupţia este întârziată, apare frecvent incluzia dentară,
dentina are aspect normal.
Radiologic aspectul este variat .
 coroană cu aspect neregulat prin acoperirea neuniformă cu smalţ
care prezintă lacune întinse sau apare doar ca insule .
 grosimea smalţului este normală , intensitatea lui radiologică fiind
scăzută, asemănătoare cu a dentinei sau chiar mai redusă, caz în
care abraziunea este accentuată, urmată de apariţia dentinei de
reacţie, şi micşorarea dimensiunilor camerei pulpare care poate fi
chiar obliterată, caz în care se impune diagnosticul diferenţial cu
dentinogeneza imperfectă.

41. 4)Dentinogeneza imperfecta
 reprezintă o anomalie autosomal dominantă ce
interesează dentina dinţilor temporari şi permanenţi
care este de culoare galbenă spre cenuşiu închis.
Radiologic se constată :
 dispariţia camerelor pulpare şi canalelor radiculare
prin expansiunea dentinei
 îngustarea accentuată a coletului dentar cu
îngustarea şi scurtarea rădăcinilor dând imagine de
“ limbă de clopot “ sau “ bulb de ceapă “ în care
partea dilatată este reprezentată de coroană .

45. 5)Displazia dentinei
 anomalie autosomal dominantă asemănătoare
cu precedenta în care rădăcinile apar scurte şi
groase sau rudimente de rădăcini cu absenţa
camerelor pulpare şi a canalelor radiculare la
care se adaugă un semn radiologic important:
leziuni inflamatorii cronice periapicale
granulomatoase sau chistice în absenţa
leziunilor carioase.

47. 6)Odontodisplazia (dintele “diafan “ sau “ fantomă “ )
 apare la un număr restrâns de dinţi, mai ales la incisivi
şi canini care au culoare închisă, prezintă abraziuni şi
multiple carii.
Radiologic dintele apare “ schiţat “ , transparent, fără
cameră pulpară sau canal radicular clar

49. 7)Perlele de smalţ sau perlele adamantine
 reprezintă mici sfere compacte de smalţ situate la nivelul furcaţiei
molarilor, la nivelul joncţiunii smalţ- cement oral sau vestibular
(pentru molarii inferiori) sau mezial-distal (pentru molarii
superiori). Perlele pot contribui la dezvoltarea parodontitelor
marginale prin retenţie alimentară.
Radiologic apar ca imagini radioopace omogene bine delimitate ;
diagnosticul diferenţial se face cu odontoamele şi pulpoliţii care au
fiecare localizare specifică care poate fi decelată prin incidenţe
excentrice ( mezio-/ distoexcentrice ).

50. 5.ANOMALII TOPOGRAFICE ŞI DE POZIŢIE
1)Inversiunea : reprezintă schimbarea cu 180 a
sensului de erupţie a unui dinte, mai frecvent dinţii
frontali.
Radiologic apexul dintelui este orientat spre creasta
alveolară iar coroana spre marginea bazilară
mandibulară sau spre cavităţile aerieneale
maxilarului (fosă nazală, sinus maxilar).
2)Transpoziţia : reprezintă prezenţa pe arcada
dentară a unui dinte care ocupă locul altui dinte,
ambii având caracterele morfologice normale (de
exemplu canin interpus între cei doi incisivi).

52.  3)Rotaţiile în axul longitudinal : apar la
nivelul incisivilor, feţele vestibulare şi orale ale
coroanelor fiind orientate distal sau mezial.
 4)Heterotopia : reprezintă existenţa unui dinte
în alt teritoriu decât cel al maxilarelor

53. 5)Incluzia
 reprezintă rămânerea în spongioasa maxilarelor pe axul normal de
erupţie sau în ectopie a dinţilor complet dezvoltaţi, după perioada lor de
erupţie fiziologică fie printr-o anomalie topografică, fie prin procese
patologice locale ce se dezvoltă pe axul de erupţie a dinţilor împiedicând
astfel accesul lor spre arcada alveolară (în cazul chisturilor dentigere,
tumorilor benigne şi maligne) , fie prin malformaţii coronoradiculare,
hipodezvoltarea maxilarelor
 dacă interesează dentiţia provizorie putem întâlni incluzie totală când
dinţii nu au migrat niciodată în afara maxilarului sau reincluzia
secundară evidenţiată prin prezenţa obturaţiilor pe dinţii respectivi
(apare mai frecvent la molarul II temporar prin presiunea exercitată de
dinţii permanenţi vecini – molarul de 6 ani şi premolarul I – cu erupţie
convergentă). Dintre dinţii definitivi mai frecvent implicaţi sunt caninii
şi molarul III inferiori .
 complicaţiile care pot apare sunt : mecanice prin deplasarea dinţilor
vecini direct sau prin sacul pericoronar, deformarea arcadei dentare cu
tulburări de ocluzie, rizaliza dinţilor vecini, şi infecţioase ale sacului
pericoronar cu sau fără interesarea nervului dentar inferior, a cavităţilor
sinusale. Mai pot apare : resorbţia dintelui inclus, anchiloza cu
distrugerea desmodonţiului, hipercementoza, etc.

62. Hemihiperplazia mandibulei

64. cheilo-gnato-palatoschizis

65. Dublu ram ascendent
mandibular cu microdonti